Ioan Martin: Slobozia este orașul nostru și nu acceptăm otrăvirea lui !

 

– Dialog cu Ioan Martin, candidat ALDE la funcția de primar al municipiului Slobozia –

* Ioan Martin, un liberal autentic în opinia multor slobozeni, este candidatul organizației ALDE Ialomița pentru funcția de primar al municipiului Slobozia. Nu este la prima tentativă, dar la următoarele alegeri locale, având în vedere penuria de candidați și pe stânga și pe dreapta, pornește cu șanse sporite la câștigarea alegerilor. Știm că inginerul Ioan Martin s-a implicat în ultimii doi ani, ca simplu cetățean să spunem așa, dar într-o mare măsură și ca persoană publică, în probleme care privesc protecția mediului când vine vorba de Slobozia. Iată de ce, într-un interviu blitz l-am provocat pe această temă.

  • Construcția de către SC Vivani SA a depozitului de deșeuri menajere a fost, de ce să nu recunoaștem, una corectă, fiind rezolvate multe din problemele de mediu pe care le avea Slobozia (și nu numai) la vremea respectivă, mai ales dacă ne gândim la focarul de infecție numit Groapa de Gunoi de la Bora. Acum, după 16 ani, acționariatul intenționează o nouă investiție acolo, pe câmp între Perieți și Amara (așadar la doi pași de Slobozia), și anume Celula 2, destinată însă nu deșeurilor menajere, ci deșeurilor periculoase. Cei de la SC Vivani au venit cu argumentele lor, după care obiectivul nu prezintă niciun fel de probleme privind protecția mediului. V-au convins aceste argumente? Care sunt hibele?
  • Construcția inițială din 2004 a fost benefică pentru comunitatea noastră. Este firesc să ne gestionăm deșeurile pe care le producem. Suspiciunile au apărut în momentul în care a apărut o noua investiție, un incinerator de substanțe periculoase și un depozit de substanțe periculoase, care urmau să neutralizeze nu doar deșeurile produse de comunitatea noastră. De ce la nici un kilometru de municipiu să permitem unui investitor austriac, ce deține o societate în insolvență, să îngroape conținutul echivalent a zece mii de vagoane de deșeuri periculoase? In anul 2016 au importat un vapor de aproximativ 10 mii tone dw. pe care l-au ”plasat” în depozitul din Slobozia. Nu este normal! Lipsa de reacție a comunității permite unor astfel de investitori să facă profituri uriașe, lăsînd în urmă o posibilă catastrofă ecologică! Dacă mâine societatea din insolvență intră în faliment, noi, comunitatea din Slobozia, va trebui să ecologizăm acestă zonă! Credeți că așa ceva ar fi fost posibil în Austria?
  • Eu nu cred, dar nu știu ce crede Laurențiu Ghiauru, directorul Agenției de Protecție a Mediului Ialomița, care a declarat în primă instanță că SC Vivani obținuse toate celelalte avize și nu avea altă soluție decât să dea aviz favorabil. Cum comentați reacția Agenției de Mediu după ce, în urma intervențiilor dumneavoastră publice, lucrurile au luat o altă întorsătură? A dat-o și el la … întors?
  • Agențieia de Protecție a Mediului Ialomița a urmărit îndeplinirea unei proceduri. Ne-au furnizat informațiile solicitate și cred că au acționat în intervalul legal reglementat.
  • Cam aceeași reacție a avut primarul Adrian Mocioniu, care la fel, a declarat că nu avea ce face pentru că SC Vivani avea toate avizele și era obligat să semneze autorizația de construcție, spunând nici mai mult nici mai puțin că dacă n-ar face-o ar risca o plângere penală. A revenit la sentimente mai bune?
  • Am fost dezamăgit de modul în care a acționat sau, mai corect, nu a acționat conducerea executiva a municipiului Slobozia. Inițial au declarat că nu vor permite o astfel de investiție abuzivă, apoi au renunțat, nu au făcut verificarea modului în care s-a construit pe acea platformă și modul de respectare a planului de urbanism. Au organizat sau avizat dezbateri publice în zile de sărbători religioase și ulterior, fără transparență, au eliberat autorizația de construcție!
  • Ați luat poziție fermă față de construcția depozitului de deșeuri periculoase din postura de simplu cetățean. Nu văd de ce n-ați face-o din postura, foarte posibilă dealtfel, de primar. Ce s-ar putea face de fapt ca lucruruile să intre pe făgașul normal?
  • Un primar responsabil al urbei noastre trebuie să folosească toate instrumentele pa care le are la dispoziție pentru a apăra interesele cetățenilor. Da, voi solicita controlarea felului în care se respectă reglementările urbanistice ale municipiului, voi propune viitorului consiliu local monitorizarea parametrilor de mediu la limita de nord-est a municipiului, voi colabora cu ONG-urile de protecție a mediului pentru a superviza, cu voluntari, activitatea și transporturile de deșeuri pe această platforma. Este orașul nostru și nu acceptăm otrăvirea lui!
  • Clean Tech și a sa fabrică de făinuri proteice de la Ciulnița. Nu e pe teritoriul Sloboziei, dar o afectează. Sunt periculoase mirosurile care veneau în valuri peste oraș?
  • Da, orice poluare accidentală sau voluntară este periculoasă pentru cetățenii municipiului.
  • Sunt soluții tehnice ca fabrica să funcționeze în continuare, dar să scăpăm de mirosuri?
  • Poluarea de la Clean Tech era evidentă in zilele de sîmbata și duminică și presupun că se anulau niște etape tehnologice în mod voit, pentru economii de energie, în defavoarea a cincizeci de mii de cetățeni ai municipiului. Eu personal aș fi solicitat intervenția Garzii de Mediu și aș fi mers la sediul societății. Noua conducere a societații comerciale Clean Tech investește deja în tehnologie pentru încadrarea în condițiile de mediu, astfel că în ultimile luni nu am mai sesizat poluări.
  • În afara celor două obiective despre care am discutat, sunt și alte puncte nevralgice ale Sloboziei când vine vorba de protecția mediului?
  • Da, avem mai multe probleme:

* Stația de epurare a municipiului a fost modernizată, lucrarea receptionată, achitată, dar nu funcționează în parametri, treapta trei, cea biologică, nu funcționează. Știți ce mirosuri sunt în zona de est, MB-uri LIDL.

* Se lucrează la a treia investiție de potabilizare a apei. Pentru primele două au fost proiectate, executate și recepționate fără obiecțiuni, plătite integral, dar … nu funcționează. Nimeni nu a greșit, nimeni nu a fost tras la răspundere! Cum va funcționa noua investiție? Sunt curios. Ce o să constate echipa de recepție a investiției?

* Combinatul chimic funcționează cu poluări accidentale evidente, fără încadrare în parametri de mediu.

Toate acestea, dar nu numai, sunt probleme serioase, care trebuie să fie zi de zi în atenția administrației locale slobozene.

Nicolae TACHE


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate