,,Muzeograf” cu autostopul, ai prelucrat un material imens, ai dat definiţii, ai scos din uitarea unor cotloane de gospodării ţărăneşti, căci aşa cum ne spui, ,,ai mâncat o pâine de pe urma ţăranilor”, sute de unelte agricole, azi mândria unui muzeu (Muzeul Agriculturii şi Domeniile Ostrov), de valoare internaţională pe care, vai, ,,nu-l mai poţi nici măcar vizita în tihnă”, scrie d-na prof. doctor Georgeta Filitti, în prezentarea cărţii şi autorului ,,Între Oglinzi şi Amintiri”, apărută la Editura Star Tipp, Slobozia, 2018, în două volume, inegale ca întindere: Conspecte din cărţile de joc şi Ostrov, Domeniile şi vecinii. O carte în care-şi dau mâna muzeograful, omul de cultură, scriitorul, cel care a strâns şi prelucrat un imens material alegând ,,calea aproape de canon”, schimbând, uneori, destinul.
Recunoaşterea internaţională şi naţională l-au înnobilat cu trofee, medalii, Grand Prix (Geneva) conferindu-i calitatea de expert internaţional în Consiliul Europei, Comisia de Agricultură.
În abordarea scriitorului Răzvan Ciucă faptele reale şi realitatea se realizează cu autenticitate şi originalitate.
Cartea face posibilă acceptarea unei realităţi trăite, care a fost şi pe care nu o uită. Cartea este ca şi cum ai căuta un secret. Învaţă şi citeşte. Nu putem vorbi despre oameni fără să le dăm cuvântul. Nu putem vorbi despre locuri fără să le cunoaştem.
Absolvent al Facultăţii de Istorie la Universitatea din Bucureşti, se dedică apoi lumii etnografiei, prins de mistica locurilor, până la uitarea de sine, în lupta cu inerţia, cum îl surprinde Mitropolitul Antonie de Suroj: ,, Adesea noi reacţionăm la diferite evenimente în genul oglinzii, care reflectă razele luminoase. Noi nu luminăm, ci trăim o viaţă reflectată… Primul şi cel mai mare păcat este superficialitatea, pierderea profunzimii … Trăind la suprafaţa vieţii proprii, omul pierde contactul cu Dumnezeu Însuşi… devine străin chiar şi pentru aproapele său” .
Reflecţia Mitropolitului Suroj o descoperim în lucrarea ,,Se mai poate nega omul contemporan”, Klin 2000 , p. 121-122.
Succesul cărţii constă şi în interesul punerii în scenă, care presupune cultură, documentare, cunoaşterea oamenilor, ale dramelor lor, ce ne amintesc de romanul ,,Procesul” de Franz KafKa, unde cel vizat este însuşi autorul. Sunt pagini zguduitoare: ,,urcăm în apartamentul familiei mele din Slobozia, pentru percheziţie sau aşa- ceva”. În prezentare descoperim locuri care devin un fel de altar, decorat cu obiecte, fapte şi activităţi: ,,Românii, familia ta şi a mea, neamurile tale şi ale mele, vecinii tăi şi ai mei, electorii din ziua în care au împărţit Ţara în,, dincoace” şi ,,dincolo” de Carpaţi au înţeles, poate, după o campanie de latrină, că sfârşitul ,,răului” nu înseamnă Băsescu, iar începutul ,,binelui” nu înseamnă ,,samarineanul” Ponta. Moment în care autorul îl invocă pe David, psalmistul, care cerea lui Dumnezeu: ,,Doamne desparte-mă de oamenii acestei lumi, care-şi iau parte în viaţă, căci s-a umplut pântecele lor”. (Ps.16,14 pg.195)
Autorul respectă valorile noastre şi ale Europei, având busola în mână, care l-a ajutat să se orienteze.
Deoarece istoria ne-a surprins, și atunci, când nu mai speram, cu fiecare prin reperele ei fundamentale: libertatea, integritatea, respectarea adevărurilor, a statului de drept.
Martor și participant al multor momente naționale și internaționale, autorul ne oferă întâlnirea dintre adevăr și putere. Știrea că a murit Glodeanu, fost secretar cu propaganda al județului Ialomița, iar apoi Prim-vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, supranumit ”Naș Leu”, nume dat cu înfricoșare dar și cu admirație de ialomițeni, oameni cu libertate și tihnă pe sponci, dar cu nădejdea de un trai cu apă caldă și carne în bucate. (p. 270). Autorul relatează un moment, 60 de ani de la crearea Partidului Comunist Român, când seara îl sună Glodeanu să-l însoțească la Mărculești unde să vizioneze cele ”60 de primăveri”, prin spectacolele pregătite cu tinerele care lucrau în această localitate. Era un spectacol aniversar cu artiști „din popor, pentru popor”. Spectacolul nu s-a ținut după cum spune autorul, deoarece „primăverile” rămase erau ba mai grase, ba mai slabe, ba mai șchioape, ba mai aproape de pensie”. Turbat, Glodeanu s-a urcat în Aro și a plecat la Slobozia. Spre miezul nopții am ajuns și eu acasă, cu autostopul.”
Altădată, l-a găsit pe primarul din Vlădeni, băut. L-a urcat în Aro și l-a lăsat în luncă, unde ningea viscolit. Era sfârșit de noiembrie. „Dunărea aflată în beznă. L-a lăsat pe Pătrașcu, un țâr bolnav de ciroză pe malul ființei – spre moarte”.(vol. 1 pg. 273). Cartea ne atrage atenția prin originalitatea și simbolistica titlurilor (inițial au fost articole publicate în presă), la care se adaugă multe elemente autobiografice. Cum ar fi, credința în Dumnezeu: „Convingerile religioase le-am păstrat de acasă, de la părinți, care nu erau bigoți, spuneau „Tatăl nostru” la fiecare masă și seara la culcare împreună, și respectam praznicele din obișnuință și ca oameni de buni simț”.
Nu-i lipsește umorul când relatează întâmplări din lumea în care a trăit. Emoția o lasă să alunece ca la o șezătoare. Autorul trăiește într-o lume în care, uneori, duce la acceptare, la iertare. Urcă și coboară în această lume ca într-un soi de reîntoarcere, în care nu are ce răscumpăra.
Cartea transmite mesajul în care traseul destinului este ca o forță, ca o lege, iar spiritul evanghelic duce la idea de libertate. Dar și idea că puterea bazată pe minciună, corupție, cu cea de libertate nu pot coexista.
Se succed episoadele, scenele cu rânduielile la români, de la: La sărbătoarea vinului nou, Temeiul casei, Sânziene pe prispa grindului, la… Țărână suntem… la: Domeniile Ostrov, fondat 1958; prilej pentru autor de a ne purta în această poveste a vinului, care nu i-au scăpat nici lui Michelangelo în Zeul Dionis, Caravaggio care s-a autoidentificat cu zeul în autoportretul „ Bacchus bolnav” , motiv preluat de mari artiști.
În „Domeniile Ostrovului” (pg. 137) este un pretext de reîntoarcere la „repere arheologice și muzeografice”, la fascinația culegerii strugurilor târzii (pg. 163-164) legenda calului alb „ Moartea calului alb”, pe plaiuri dobrogene, o reîntoarcere cu un sfert de veac în Dobrogea, la oameni, la obiceiuri de Mărțișor.
Arta vizualului se întâlnește cu reverberațiile scriitorului, ca meditație între realitate şi oameni, în reveria timpului trăirii.
,,Între Oglinzi şi Amintiri” este o carte a semnelor şi orizonturilor pe unde scriitorul a trăit cu întâmplări, cu rânduieli şi legi scrise care par născociri de veac adunate -ntr-o luntre de colinde şi date pe ,,râu de vin /şi râu de mir/ şi râu de apă limpejoară”, care redeschide miturile dobrogene, ca de pildă ,,o femeie cu un cap cu conexiuni galactice, jumătate peşte, şănţuită pe o olană, învelitoare plămădită pe pulpa piciorului pentru acoperişul unei case din Almalău. Noaptea pleca înot spre lumi verzi să toarcă doruri în apa izvoarelor de lângă biserica Înălţarea Domnului”. Însemnări iscusite ce amintesc proza lui Vasile Voiculescu și Cartea este o invitație la lectură , pentru un posibil răspuns „Există în mine cineva sau e doar un loc gol?” (Mitropolitul Antonie de Suroj)
Ion VĂDUVA