Dumitru Trifu, primar comuna Miloșești:
„Dacă nu se va ține cont de culoarea politică, poate ieșim și noi din noroaie”
Dumitru Trifu este primar al comunei Miloșești, ales din partea USR, la alegerile din toamna anului trecut. Deși este în primul an din mandatul său de edil, îndrăznește să-și acorde nota 8 pentru ceea ce a reușit să realizeze pentru comunitate. Unele proiecte sunt mărunte, dar vizibile pentru cei care vor să vadă. Lista obiectivelor de investiții este lungă și speră ca până la finalul celor patru ani să bifeze toate proiectele. Cea mai mare dorință a sa este să asfalteze drumurile de interes public local, însă începe cu un amplu proiect de pietruire, din exteriorul localității în interior, pentru că, deși suntem în anul 2021, Miloșeștiul are încă drumuri de pământ. Pentru toate există un început.
– Domnule primar, în luna septembrie s-a împlinit un an de când sunteți la conducerea Primăriei Miloșești. Puteți face o trecere în revistă a ceea ce ați reușit să realizați în acest prim an din mandatul dvs?
– Așa este, am deja un an de când sunt primar și pot să vă spun că a fost un an cu lucruri bune și mai puțin bune, un an în care m-am adaptat echipei cu care lucrez, un an în care am reușit să trec printr-un Consiliu local opozant proiecte de hotărâre care au au vizat și vizează dezvoltarea comunității în care trăim cu toții. Avem foarte multe proiecte mici, dar care sunt esențiale pentru localitatea noastră, pentru oamenii care locuiesc aici și care au rămas blocați în timp.
Despre realizările mele și ale echipei cu care lucrez ce pot să vă spun? Am pietruit câteva străzi, am creat un drum de legătură, am început lucrările la un parc în centrul localității, a unui mini teren de sport, plus multe altele. Aș aduce în atenție proiectul de modernizare prin pietruire a drumurilor comunale pe care l-am realizat și l-am și plătit, drumuri care însumează 6 kilometri la nivelul celor trei sate. Nu ne lăudăm cu pietruirea, dar dacă avem drumuri de pământ, ne lăudăm cu pietruirea. La asfaltare visăm, sperăm și mai așteptăm pentru că nu depinde de noi. Ce a depins de noi, am făcut. Acum așteptăm.
– Am văzut că ați pietruit un drum de legătură între comunele Miloșești și Gheorghe Doja. Era necesară această investiție?
– Acesta este un drum foarte important pentru locuitorii de aici, unul care face legătura între comuna Miloșești și comuna Gheorghe Doja, care este un mare bazin agricol și care are nevoie de forță de muncă, ei neavând nici măcar un asistat social. Am creat acest drum facil pentru locuitorii de la noi care se deplasează la muncă în localitatea vecină, drum care le facilitează și fermierilor accesul la lucrările pe terenurile agricole din zonă. Nu a existat vreodată în ultimii 30 de ani un amplu proiect de pietruire al tuturor străzilor din comună, ca să nu vă mai spun că nu există o piatră pusă pe străzile lăturalnice care sunt încă din pământ.
– Ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul anului 2021. Oare ar trebui să mai vorbim despre pietruire?
– Nu, n-ar trebui să vorbim despre acest lucru, dar în atare condiții începem cu pietruirea lor pentru că, momentan, nu prea avem altă soluție. Și cetățenii de la marginea satelor plătesc taxe, și ei plătesc impozite, oare nu merită să aibă măcar piatră pe drumurile care devin impracticabile pe vreme rea?! Sper ca până în primăvară să reușim să pietruim străzile. Dorința mea cea mare este, bineînțelez, să asfaltăm drumurile, să realizăm întreaga parte de infrastructură de la nivelul comunei, pentru că de aici pleacă totul. Se vorbește foarte mult despre digitalizare, despre plata taxelor online, dar dacă le înlesnim cetățenilor acest lucru, haideți să le înlesnim și bunul mers la viața de zi cu zi. Așa cum am spus, avem de pietruit drumurile lăturalnice, pentru că nu este pietruit nici măcar drumul care duce către cele trei stații de apă și atunci când plouă, drumul devine aproape impracticabil pentru autoturisme. Până la sfârșitul anului vom pietrui „centura” localității Miloșești și apoi a satelor Nicolești și Tovărășia.
– Știu că în urmă cu ceva timp ați semnat un contract pe PJDL pentru un mini teren de sport, cu finanțare de la Consiliul Județean prin intermediul ADI Ialomița. Care este stadiul acestuia?
– În baza unui proiect am primit o finanțare prin ADI Ialomița în sumă de 3 miliarde de lei vechi pentru amenajarea unui teren de sport cu covor sintetic pentru copiii din comunitatea noastră, pentru elevii de la școală în vederea bunei desfășurări a orelor de educație fizică. Trebuie să vă spun, cu riscul de a mă repeta, că, din punctul meu de vedere, Consiliul Județean Ialomița a făcut o împărțire corectă, dreaptă a banilor prin faptul că a dat aceeași sumă tuturor primarilor care au avut proiecte, indiferent de apartenența politică. Noi am optat pentru un mini teren de sport în curtea școlii pentru care am înaintat deja prima factură și care este într-o fază avansată a lucrărilor. Am turnat betonul, am împrejmuit, mai avem de pus covorul sintetic.
– Am observat că se lucrează lângă Căminul cultural. Ce obiectiv aveți în derulare acolo?
– Cu bani din bugetul local al comunei, cu ajutorul salariaților noștri, dar și al celor de la ajutorul social, am început să facem un parc în centrul localității. Am turnat aleile, am construit un foișor, am pus băncuțele, lampadarele, curând vom monta și elementele de joacă pentru copii. La cererea doamnei bibliotecar am montat câteva canapele pentru a putea ieși cu copiii la lectură atunci când vremea permite (…) Aici era mai mult o groapă de gunoi și ne-am gândit să-i dăm un alt contur, ținând cont că este chiar în centrul comunei. Suntem într-un stadiu foarte avansat al lucrărilor, am finalizat cam 80 la sută și continuăm. Valoarea depășește suma de un miliard de lei vechi. Nu sunt proiecte mari, dar cu bani puțini se pot face multe lucruri mărunte, dar esențiale pentru o comunitate lipsită de toate acestea vreme de atâția ani. Oamenii sunt încântați de ceea ce văd, de faptul că lucrurile se mișcă în comuna noastră. Dacă în 200 de zile, nu 365 câte sunt într-un an, faci zilnic câte ceva, nu are cum să nu se observe schimbările.
– În campania electorală le-ați vorbit oamenilor despre înființarea unor perdele forestire. Ce ați reușit să faceți în această privință?
– Lucrând cu Ocolul Silvic timp de 30 de ani, vă dați seama că nu aveam cum să nu mă gândesc la un astfel de proiect. Eu, personal, am înființat în urmă cu 16 ani 5 hectare de perdele forestiere care acum au ajuns la maturitate. Perdelele forestiere nu doar că produc material lemnos, ci protejează și natura. În ceea ce privește proiectul lansat la nivelul unității administrativ tertitoriale, toamna aceasta am pregătit 3 hectare pentru înființarea acestor perdele forestiere. Una mai lungă, care leagă Miloșești de satul Nicolești, și o alta pe care o vom înființa la marginea satului Tovărășia. Au fost câteva promisiuni din partea unor organizații de mediu care au spus că ne vor aduce puiet, însă ne-am lipsit, pentru că nu s-a făcut nimic în sensul acesta și atunci am luat-o pe cont propriu. O să cumpărăm noi puietul, cu bani din buget, pentru că nu e scump, și vom planta salcâmi. La îndrumarea unui specialist, printre aceștia se va planta și alt puiet pe margine, mai rezistent și de talie mai mică, astfel încât să nu poată pătrunde animalele să strice perdeaua. Investiția este făcută și cu sprijinul fermierilor de pe raza comunei noastre, în sensul că unii au arat, alții au discuit, iar plantarea efectivă o facem cu cei de la ajutorul social, deci nu ne costă decât carburantul și achiziția puietului. Perdelele forestiere se înființează cu bani puțini, teren să fie.
– Revenind la infrastructura edilitară, care este stadiul proiectului de canalizare? Știu că a fost un proiect făcut de fosta administrație locală
– Așa este, eu am găsit aici proiectul de canalizare, proiectat și finanțat, care este în curs. Din 14 kilometri de canalizare s-au realizat aproximativ 8 kilometri. Ministerul Dezvoltării a plătit mai greu, iar lucrările au mai stagnat neavând cum să facem plata, dar sperăm ca până la finalul anului 2022 să finalizăm lucrarea.
– Proiectul de modernizare a grădiniței este gata?
– Grădinița, care cuprinde și creșa, este realizată în proporție de peste 90 la sută. Chiar zilele acestea s-a făcut racordarea la apă, s-au montat hidranții, urmează refacerea instalației electrice. Încă nu este funcțională, abia în primăvara anului viitor copiii vor putea beneficia de cele mai bune condiții (…) Mai avem trei grupe de copii, care numără 45 de suflete. Nu sunt mulți, dar se pare că înregistrăm o ușoară creștere demografică, ceea ce este foarte important pentru noi.
– Sunteți printre primarii care nu au primit bani la alocarea bugetară din Fondul de rezervă al Guvernului. Cum a fost să nu apăreți pe listă?
– Da, nu am primit, deși aveam nevoie. Eu m-am declarat fățiș pentru infrastructură și orice bani vom primi, vor fi direcționați către acest segment.
Este destul de dificil să vrei să faci ceva și să nu poți pentru că nu sunt bani. Avem pe PNI „Anghel Saligny” două proiecte pe infrastructură, unul de modernizare drumuri de interes local pentru cele 3 sate, iar cel de-al doilea proiect este pentru modernizare DC 51, care face legătura între Miloșești și Gheorghe Doja. Aici sunt 5,1 kilometri și cuprind proiectare și asfaltare, iar pentru primul proiect sunt cuprinși 16,7 kilometri. Sper să beneficiem de această finanțare esențială pentru noi. S-a spus că bani sunt, șanse avem și dacă nu se va ține cont de coloratura politică poate reușim să ieșim și noi din noroaie. Este vorba despre un proiect de modernizare drumuri prin asfaltare pentru întreaga localitate, respectiv 4 kilometri în Tovărășia, 4 în Nicolești și 7 kilometri în Miloșești. Este jenant ca în 2021 să nu avem un metru de asfalt. Mă întâlnesc cu alți colegi primari și aud că au terminat de asfaltat sau că mai au unul, doi kilometri, iar la noi nu există așa ceva. Mi-ar fi rușine de mine să treacă 4 ani de mandat și să nu asfaltez un kilometru de drum.
– La împărțirea ultimelor fonduri de către Guvern s-a demonstrat exact contrariul, în sensul că s-a făcut această discriminare bugetară, iar comunitățile conduse de primari USR nu au primit nimic
– A fost vizibilă această discriminare și nu înțeleg de ce, pentru că indiferent din ce formațiune politică fac parte primarii, oamenii sunt cei care au de câștigat atunci când se construiește ceva. Eu nu fac politică, fac administrație. Mă întreb de ce nu am primit și noi bani. Politica să o facă parlamentarii noștri pe care i-am ales și i-am trimis să ne reprezinte în Parlament.
– De când sunteți primar, a venit vreun parlamentar, vreun politician să vă întrebe de problemele cu care vă confruntați?
– Singurii care au trecut pe aici au fost doi deputați ai USR și senatoarea Rodica Boancă de la AUR (…) Eu am discutat cu toți, indiferent de apartenența politică, au fost persoane care m-au îndrumat, care mi-au oferit sfaturi administrative și sper ca Dumnezeu să mă ghideze și să mă lumineze să fac tot ce este mai bun pentru comunitatea pe care o conduc. Parlamentarii ar trebui ca 4 ani să nu ne uite și să lucreze pentru noi, iar când spun noi, mă refer la cetățeni. Alegeri înseamnă cetățean, primar, parlamentar, partid. Sunt oamenii care m-au întrebat, de exemplu, de unde vin banii pentru pietruire și le-am spus fie că vin de la Guvern, fie de la Consiliul Județean Ialomița. Le-am spus adevărul, nu aveam cum altfel, cetățeanul este informat acum, nu mai poate fi dus cu vorba. Obligația noastră este să alegem și să o facem bine dacă se poate.
– Alte proiecte în plan?
– Școala o avem pe un proiect pe mediu, recent am semnat contractul pentru modernizare și reabilitare. Pentru modernizarea Căminului Cultural există un proiect depus la Compania Națională de Investiții și mi s-a sugerat să-l las acolo pentru că sălile de sport, căminele culturale, bazinele de înot și piscinele vor fi finanțate prin CNI. Blocurile de locuințe de pe raza comunei Miloșești, care cu ani în urmă erau pentru specialiști, au fost transformate în locuințe sociale. Avem Casa Agronomului care trebuie renovată. Pentru aproape toate obiectivele din localitate avem proiecte de modernizare, deoarece singurele proiecte pe care le-am găsit aici atunci când am venit primar au fost cele legate de canalizare și școală, dar erau „în fașă”.
– Ce vreți să faceți mai exact la Casa Agronomului?
– Aș fi vrut să fac o cantină socială, dar trebuie să existe aprobarea Consiliului local. În viziunea mea există următorul plan legat de acest obiectiv: l-aș scoate la licitație și aș oferi să zicem 20 de porții cu mâncare, prin rotație, familiilor nevoiașe de la noi din comună. Aș face ceva în genul Programului „Masa caldă”. Nu va fi în întregime cantină socială, pentru că firma câștigătoare trebuie să poată să-și desfășoare o activitate comercială, să organizeze parastase, de exemplu. Ar putea să angajeze 2-3 oameni din localitate, să creeze și locuri de muncă, ar putea face cam orice și ar fi benefic și pentru noi.
– Per ansamblu, sunteți mulțumit de ceea ce ați putut realiza în acest prim an de mandat? V-ați putea acorda o notă?
– Da! Să zicem că mi-aș acorda nota 8, însă cetățenii sunt cei care îmi vor da nota finală. Au fost multe proiecte mărunte care schimbă localitatea de la intrare până la ieșire. Am montat totemuri noi, am schimbat ușile de la intrarea în Primărie, am montat panou nou pentru sediul instituției și al Consiliului local, am amenajat spațiul verde din fața Primăriei, am montat stații noi de autobuz, plus multe altele. Ceea este cel mai important se referă la interacțiunea cu omul, cu cetățeanul cu care discut de fiecară dată când am ocazia. Merg printre oameni și încerc pe cât de mult pot să-i ascult pe fiecare în parte, să le rezolv problemele, să le îndeplinesc doleanțele legate de comunitatea în care trăim cu toții. Nu o să pot mulțumi pe toată lumea, nu am cum, dar nu mă dau în lături de la nimic. Sunt aici să ajut oamenii, să fac ceva pentru ei, atât cât pot și mi se permite de către alții și sper să nu-i dezamăgesc! Da, mă pot declara mulțumit de ce am reușit în doar un an!
Petronela MOROIANU