INFRACTIUNI RUTIERE

Brăilean pe drumurile publice, la volan înainte de a da examen auto

În prima zi a anului 2022, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități de verificare și control pe raza localităţii Valea Ciorii au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Brăila. Conducătorul auto a declarat polițiștilor faptul că nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, însă este programat la examenul auto în perioada următoare, aspecte constatate și din interogarea bazelor de date ale Poliției Române. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Tânăr de 20 de ani din Balaciu, la volan fără permis de conducere

La noaptea zilei de 1 ianuarie, pe la ora 23, polițiștii din cadrul Secției 6 de Poliție Rurală Ion Roată au pornit în urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalele acustice și luminoase. Autovehiculul în cauză a fost interceptat și oprit pe DN2A, pe raza comunei Sfântu Gheorghe, la volanul acestuia fiind identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Balaciu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Certificat de înmatriculare eliberat de autoritățile franceze dovedit a fi fals

În dimineața zilei de 2 ianuarie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe DJ212, în localitatea Luciu. La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat în vârstă de 27 de ani din județul Constanța, care a prezentat pentru control un certificat de înmatriculare provizoriu, eliberat de autoritățiile franceze. În urma verificării autoturismului în bazele de date a rezultat faptul că numărul de înmatriculare al acestuia figurează atribuit altui autovehicul, cu o altă serie de șasiu. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uzul de fals”.

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved