Iată că se poate și la noi!
Ne obișnuiserăm , nu-i așa, mai ales noi slobozenii de când cu Groapa din fața Prefecturii, să fim circumspecți când era vorba de demararea unei investiții majore în România. Așa a fost și la mijlocul anului trecut, când după chinuri de vreo șase ani de zile în care a lipsit voința politică pentru a pune în practică ideea construirii unui pasaj peste calea ferată la Drajna proiectul a fost aprobat spre finanțare, ba mai mult, pentru luna decembrie 2021 a fost stabilit termenul de începere a lucrărilor. Ei, bine, nici de această dată nu puțini au fost cârcotașii care puneau la îndoială finalitatea proiectului. Remarcabilă insistența câtorva oameni politici de la noi din Ialomița și din Călărași care n-au pregetat să bată cu pumnul în masă la mai marii din București pentru a da undă verde începerii lucrărilor la acest obiectiv. Remarcabil de asemenea efortul constructorului, care, iată, este pe cale să devanseze termenul de execuție a lucrărilor. Mai multe detalii despre acest pasaj pe care (mai ales noi ialomițenii) îl așteptăm de anii și ani de zile, în urma vizitei de vineri, 29 iulie, a ministrul transporturilor Sorin Grindeanu la locul faptei, pe șantierul de la Drajna.
Motivul declarat al vizitei a fost verificarea stadiului lucrărilor la acest obiectiv, lucrări care au început, cum spuneam, la finalul anului trecut și sunt realizate la acest moment în proporție de cincizeci la sută. Sorin Grindeanu a precizat că în cazul în care constructorul va menţine acest ritm de lucru, atunci sunt şanse mari ca Pasajul de la Drajna (2,74 km) să fie deschis mai devreme decât prevede contractul (iunie 2023). Proiectarea şi construcţia acestui pasaj au o valoare de 98,12 milioane de lei (fără TVA) şi sunt finanţate prin POIM. El a adăugat că pasajul va aduce o serie de beneficii la nivel regional şi naţional şi anume va creşte viteza de tranzitare prin eliminarea timpilor pierduţi acum la barieră şi va duce la creşterea siguranţei rutiere prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate.
Ministrul Sorin Grindeanu s-a referit printre altele și la proiectul privind drumul expres TransRegio Galaţi – Brăila – Slobozia – Drajna – Autostrada A2 – Chiciu, afirmând că este cel mai mare proiect pe care l-a dat către autorităţile locale, respectiv Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitare formată din consiliile județene Galaţi, Brăila, Ialomița și Călăraşi, care a semnat un protocol cu CNAIR. „Am făcut acest lucru motivat de faptul că toţi cei patru preşedinţi de consilii judeţene sunt extrem de determinaţi ca într-o perioadă foarte scurtă să ajungă în stadiul să semneze acest protocol şi faptul că ministerul a fost de acord să dea către autorităţile locale. Am semnat până acum cred că vreo 50 şi ceva de asemenea protocoale în 7-8 luni. Sigur, acesta este de departe cel mai mare ca investiţie. Am fost motivat de două aspecte să fac acest lucru – unu, autorităţile locale fiind zi de zi aici ştiu să urmărească, să monitorizeze mai bine lucrările să le impulsioneze şi doi, faptul că CNAIR are în acest moment multe proiecte, pentru că există multe surse de finanţare europene şi de la bugetul naţional”, a declarat ministrul transporturilor.
Prezent și el la eveniment, deputatul Ștefan Mușoiu a declarat: „A fost un proiect pentru care am pus suflet și eu, cât și senatorul de atunci, Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, dar și deputatul de la Călărași, Sorin Vrăjitoru. Am făcut demersuri încă din 2017 pentru ca acest proiect să prindă viață și să poată ajunge în această fază. Vreau să felicit și constructorul. În ciuda faptului că prețurile materialelor de construcții au luat-o razna, s-a ținut de cuvânt și implementează acest proiect chiar mai devreme decât termenul prevăzut în contract. Este un lucru extraordinar, pentru că tot auzeam pe surse faptul că nu va reuși să ducă mai departe acest proiect. Iar acesta este și motivul pentru care puneam presiune, într-un fel, pe ministrul Sorin Grindeanu, să fie mai implicat în derularea acestui proiect. Este un obiectiv așteptat de peste zece ani. Sunt peste cinci sute de mii de participanți la trafic care vor beneficia de această facilitate. Va crește viteza de tranzitare prin eliminarea timpilor pierduți acum la barieră și va crește siguranța rutieră prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate”.
„Împreună cu ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, doamna deputat Raluca Dumitrescu, deputatul Ștefan Mușoiu, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, vicepreședintele Consiliului Județean, Emil Grigore, administratorul județului, Potor Alexandru și colegul meu de la Călărași, Vasile Iliuță, am mers pe șantierul de la Drajna, unde se construiește pasajul peste DN 3A și calea ferată București-Constanța. Lucrările demarate la finalul anului trecut, aproape au ajuns la jumătate, șantierul avansează foarte bine și conform declarațiilor constructorului, se vor încheia înainte de termen. Finalizarea acestei investiții va fluidiza traversarea DN3A și a căii ferate București- Constanța, reducând astfel timpul petrecut la barieră, cum se întâmplă în prezent.”, a postat Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, pe pagina sa de faceebok.