Impozitul pe pace

Ce-mi place că nu spuneți nimic despre bătălia dintre ucraineni și ruși pentru Insula Șerpilor! Nu face altceva, acest tipar comportamental, decât să-mi reconfirme mentalitatea noastră struț-ească: capul în nisip, curul la bătaie! Adică, chiar să nu ne fie rușine să gândim că armata lui rambo recucerește un teritoriu ce i-a fost „luat” „samavolnicește”!? Lor!? Lui!? Ce și-or mai freca mâinile de bucurie aurescu și severin, „eroii” moderni ai neamului nostru! Dar dacă, sub presiunea intrării în nato, li se cerea să le-o dea pe mă-sa, le-o dădea!? Eu nu pot să înțeleg cum comuniștii au putut ține Insula Albă în granițele țării și niște loaze au făcut-o cadou ucrainei, poate doar dacă fac apel la expresia folosită de bunicul meu atunci când întâlnea vreun nemernic: slugi proaste!

Osman Kavala, un miliardar turc condamnat (nici măcar nu are importanță pentru ce) este numit de presă, presa noastră dar și cea occidentală, ca fiind „filantropul Kavala”. Aceasta este prima lecție de manipulare. O lecție pe care o înveți la grădiniță, dar foarte bună pentru nivelul nostru de rezistență informațională, ca să nu zic „educațională”. În schimb, toți miliardarii ruși sunt „oligarhi”, adică răul. Când Abramovici a cumpărat clubul de fotbal Chelsea, toți britanicii i-au păpat bănuții fără să le simtă mirosul. Acum put. Musk sau Bezos sunt oameni de afaceri. Măiiii, manipulatorii lui pește prăjit! Voi chiar credeți că toți sunt la fel de proști ca voi!!

Un pițifelnic, „conflictolog” și „doctor în filosofie” după cum se prezintă singur, după nume, cică zeno sustac, publică de curând un articol unde se întreabă retoric dacă o eventuală pace cu rusia nu ar fi toxică! Băiii, doctore! Faci și injecții? Recomanzi și tratamente? Că dacă da, vezi că al tău a fost greșit! Matale ești „conflictolog” pe modelul lingvistic al celor care fac puțuri și se recomandă „puțologi”!? Hai bre, lasă-ne, că de alde matale e plină presa! Doar război visați! Doar ură cât cuprinde! Această ură ce a cuprins occidentul biruitor și presa care îi suge seva și banii, va distruge specia umană. Cum să dai afară din turneele de tenis jucătorii ruși!? Ne-am tembelizat cu toții!? Înțeleg că suntem conduși de unii care cred în terapia prin .. golf, care mai trag câte o fâsâită prin conferințele de presă, care mai cred că India le mai aparține sau care confundă o țară cu un platou de filmare.. ; dar noi? Niciodată și sub nicio formă pacea nu este și nu poate fi toxică! Pacea este singurul lucru de care noi, ăștia prea mulți după părerea lor, putem avea parte fără să plătim în fiecare clipă. Vă plătim pentru aer și apă, pentru gânduri și lumină, vă plătim pentru toate otrăvurile care vă aduc vouă euroi, numai să fiți mulțumiți. Poate că acum vreți să vă plătim impozit și pe pace! Nenea, conflictologule! Îți recomand cu căldură cuvintele lui Caragiale (îți povestesc altădată cine e!) care spun așa; „Proștii mor, dar prostia este nemuritoare”.

Am văzut imaginile cu ziarista și corespondenta de război, franțuzoaica Anne-Laure Bonnell care pe un post de televiziune transmitea informația că armata ucraineană își bombardează propria populație. Am văzut imaginile și l-am auzit pe un medic ucrainean responsabil de prizonierii ruși cum spunea explicit și cu satisfacție că rușii nu sunt oameni, ci gândaci și în acest sens a dat dispoziție ca prizonierii să fie castrați. Am auzit un înalt oficial chinez cum spunea: „NATO, o organizație din Atlanticul de Nord, a venit în ultimii ani în regiunea Asia-Pacific ca să îşi demonstreze puterea şi să stârnească conflicte. NATO a dat peste cap Europa. Încearcă acum să încurce regiunea Asia-Pacific şi chiar întreaga lume?” Am văzut și l-am ascultat pe un fost ministru german cum vorbea despre pericolul american și dronele lor care ucid tot ce nu le place. Cu ochii mei am văzut un comentator de la un post de televiziune american cum vorbea despre zelenski ca despre un dictator absolut. Nu-i așa că toate aceste știri sunt niște falsuri grosolane!? Nu-i așa că noi nu trebuie să transmitem decât informațiile primite de la serviciul ucrainean de securitate!? Nu-i așa că ministrul turc de externe care declara nu cu multă vreme în urmă că europa pare să dorească un război, habar nu are ce spune!? Vreau să fie clar. Înfierez cu mânie capitalistă orice derapaj de la îndobitocirea definitivă și benefică a neamurilor prin știri false. Mă dezic de toate alea-alea care nu vin de la marele și frumosul rambo, pupa-i-aș eu adidașii lui! Trăiască prietenia cu biden și cu nevasta lui, unde, iertat să-mi fie până și gândul, nici nu poate fi vorba de pupat!

Și închei cu „minciunile sfruntate” ale lui Helmuth Duckadam, propunând să fie interzis și să i se retragă cele patru penaltiuri apărate la Sevilla: „Și iar voi fi acuzat când spun că mă uit cu invidie spre vest, la Ungaria, la ce face Viktor Orban. De fapt, ca să nu fiu înjurat prea mult, spun de Erdogan, care a declarat că nu poate pune embargo Rusiei, pentru că nu vrea ca turcii lui să moară de frig în casă la iarnă. Erdogan a spus că se gândește la poporul lui. Așa e normal! Asta ar trebui să facă și guvernanții noștri. Nu știu, parcă am înnebunit de tot, atâta ură nu credeam că poate exista. Ne mâncăm între noi, ne sfâșiem! Unde vrem să ajungem? Societatea este deja degradată și se pare că mergem din rău în mai rău. Tot ce era înainte normal, acum ni se pare anormal. Totul este invers. E o nebunie în lume, inclusiv acest război. Suntem o țară care execută niște ordine.”

Știm toți cine sunt „slugile proaste” pe care le plătim regește doar ca să ne facă de râs . Dar noi? Noi când o să ne trezim din acest coșmar progresisto-schizofrenic să ne reluăm viața adevărată!?

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved