Impozitarea progresivă și lăcomia câștigului

„Lăcomia câştigului nu are limite în spaţiu şi în timp pentru rapacitatea ei.

Singurul ei obiectiv este de a produce şi a consuma.

Nu are milă nici pentru natura frumoasă şi nici pentru fiinţele umane vii.

Este gata ca, fără cruţare, să distrugă frumuseţea şi să ucidă viaţa – transformându-le în bani.” (Rabindranath Tagore¹).

Impozitarea progresivă, sau impunerea în cote progresive (crescătoare), constă în faptul că, pe măsură ce venitul impozabil creşte, impozitul se calculează cu o cotă tot mai mare (progresivă, crescătoare).

Deci, esenţa impozitării progresive constă în faptul că procentul (cota) de impozit creşte pe măsură ce creşte şi venitul.

Ca urmare, ponderea (în %) a impozitului în venit este crescătoare, nu este constantă precum în cazul impozitării pe bază de cotă unică.

Altfel spus, în cazul impunerii progresive, cota de impunere (rezultată din raportarea impozitului la venitul impozabil) este corelată cu capacitatea contributivă, adică cu puterea de plată a fiecăruia, fapt pentru care este considerata cea mai echitabilă formă de impozitare, fiind aplicată în (aproape) toate ţările dezvoltate din lume, în frunte cu SUA.

Termenul de „progresiv” trebuie interpretat numai prin prisma principiilor de echitate fiscală, și nu prin prisma aspectelor sentimentale, emoţionale și/sau politice.

Caracteristic impunerii în cote progresive este faptul că nivelul cotei procentuale de impozit nu rămâne constant, ci creşte pe măsura sporirii veniturilor și a bogăţiei materiale impozabile.

Spre exemplu, este contrar autenticilor principii de echitate fiscală, economică și socială, să aplici aceeaşi cotă unică de impozite:

1) şi asupra venitului de 600 de euro pe lună, în echivalent de 3.000 de lei, care reprezintă salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în anul 2023, încasat de 1,897 milioane de persoane (în general din familii cu un singur venit, care mai au în întreţinere mai multe persoane, unele bolnave etc.), din numărul total de salariaţi activi de circa 5.265.000, și

2) şi unor venituri exorbitante, precum de 151.851 de euro, de 72.000 de euro, de 68.000 de euro etc., obținute în numai două luni, tot de câte o singură persoană², numai dintr-o singură sursă, în afară de altele pe care le-au mai avut și ale căror soţii au mai obţine și ele venituri la fel de mari, din una sau mai multe surse.

Asemenea veniturile exorbitante, obținute de o singură persoană, în numai două luni, au intrat în atenţia și a Preşedintelui României Traian Băsescu, care, printre alte grave acuzații aduse acestora, a mai făcut și afirmația că aceștia sunt cei mai bine plătiți din lume pentru incompetenta lor: „Nu găsim alții mai bine plătiți decât ei. Niciunul nu are competențe …”

Asemenea venituri exorbitante sunt încasate numai și numai de salariații plătiți din banii publici.

Mass-media a relatat frecvent despre unii dintre acești ca fiind incompetenți, corupți și frauduloși, fapt pentru care au și ajunși la închisoare.

În condițiile în care oamenii lacomi din conducerea instituțiilor statului sunt și mulți și puternici, inclusiv prin a-și face legi speciale pentru propriul interes, în mod sigur că nu se vor aplica autenticele principii de echitate fiscală, economică și socială, precum prin introducerea impozitării progresive.

„Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.” (Esop).

În perioada 2001 – 2004, în țara noastră s-a aplicat, cu foarte bune rezultate, din toate punctele de vedere, impozitarea progresivă.

Nici din partea organelor fiscale, și nici din partea contribuabililor, nu au existat nemulțumiri, și cu atât mai mult nu au existat proteste, precum că nu eram pregătiți pentru aplicarea unui asemenea sistem de impozitare.

Acum, după ce s-a căpătat o asemenea bogată experiență, și când informatizarea s-a dezvoltat foarte mult, atât în activitatea organelor fiscale, cât și a contribuabililor, aplicarea impozitării progresive este mult mai simplă și mai ușoară.

Dar numai dacă se vrea, dacă există voință politică.

Dacă nu se vrea, este foarte ușor să aduci tot felul de argumente politicianiste, inclusiv că nu suntem pregătiți pentru introducerea impozitării progresive, că nu avem digitalizare, că ….

Cei care sunt împotriva introducerea impozitării progresive;

1) nu mai sunt nici pro-americani, americani care, de aproape 100 de ani, aplică numai impozitarea progresivă,

2) nu mai sunt nici pro-occidentali, occidentali care, de peste o jumătate de secol, aplică numai impozitarea progresivă,

3) ei sunt numai pro-ruși, care practică, de zeci de ani, numai impozitarea pe bază de cotă unică.

În SUA, de aproape 100 de ani, veniturile din muncă se supun numai impozitării progresive.

În lucrarea „Economie politică” de Paul A. Samuelson³ şi William D. Nordhaus, tradusă în limba română şi publicată de Editura Teora, se găsesc şi următoarele precizări cu privire la cota maximă de impozitare din Statele Unite ale Americii care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ajuns până la 94% (sublinierile îmi aparţin):

1. La pagina 385 din această carte se prezintă următoarea menţiune a fostului preşedinte Ronald Reagan (care, înainte de a fi președinte, a avut o carieră de actor la Hollywood), însoţită de comentariul autorilor cărții: „‹‹Am început să fac bani realizând filme în timpul celui de-al Doilea Război Mondial››, obişnuia să spună Reagan. ‹‹În acea vreme, impozitul pe venit ajunsese la 90%››. Dacă examinaţi […] veţi constata că actorul Reagan se situa pe partea cealaltă a curbei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când cotele maxime de impunere depăşeau 90%. Dar, prin 1980, cota marginală maximă de impunere aplicată asupra veniturilor era de numai 50%; reacţia preşedintelui părea să se aplice unei generaţii mai vechi de lucrători”.

2. La pagina 372 Samuelson precizează: „Pentru a obţine bani în vederea susţinerii efortului de război, cotele de impunere au crescut rapid, ajungând până la 94%. După război, impozitul pe venit a continuat să fie cel mai important impozit federal. Totuşi, cota de impozit plătită de persoanele cu cele mai mari venituri a fost redusă la 70% în 1965, la 50% în 1982, ajungând la 28% la sfârşitul anilor 80, pentru a creşte din nou în 1993 la 40%”.

În prezent, veniturile din muncă se supun numai impozitării progresive pe baza unui barem cu 7 tranşe, cota maximă fiind de 39,6%⁴.

Toate țările cu o puternică dezvoltare economică și socială aplică impozitarea progresivă, aceasta fiind considerată ca fiind forma de impozitare prin care se asigură înfăptuirea autentică a principiilor de echitate fiscală, economică și socială.⁵

„Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.” (Isaia 46:8), şi fiţi conştienţi de faptul că „Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663).

„Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (N. T., Luca, 8.3). Amin !!!

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa