Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Împletitorul de funii
Primele sfori erau făcute din fibrele plantelor și aveau lungimea acestora, apoi prin încercarea de întindere, au luat naștere sforile răsucite. Procesul de transformare a cânepii în fuior și mai apoi în funie, nu era complicat, dar necesita muncă intensă. În vremuri trecute, cânepa se cultiva la liber, nu ca astăzi, cu aprobări speciale și fel de fel de controale din partea autorităților. După recoltare, planta se ținea în apă, la topit, apoi, după o anumită perioadă, se scotea din apă și se melița (se îndepărtau părțile lemnoase din plantă). Fuioarele erau adunate în baloți, devenind materie primă pentru confecționarea funiilor, frânghiilor. Frânghia era la mare preț. Cererea era mare, căci nu era casă fără măcar o funie agățată undeva, de zidul grajdului.
Unealta folosită, în vederea obținerii unor astfel de funii, rezistente la tracțiune, era numită împletitor de funii. Aceasta există în colecțiile Muzeului Național al Agriculturii încă din anul 1992, donată de Milea Gheorghe, din loc. Unirea, jud. Călărași. Acest împletitor de funii se putea deplasa ușor, deoarece era alcătuit dintr-un cadru de lemn cu două roți metalice, fixate pe un ax de lemn. Unealta mai avea în alcătuire o cruce fixă pe care era montată o cruce mobilă, fixată la rândul ei pe un ax metalic cotit. La capetele crucii mobile erau prinse cârlige, de care se prindeau firele ce urmau a fi împletite. Dimensiunile împletitorului sunt relative mari: L-72cm, l-67cm,H-122 și diametrul roaților-32cm.
Din cauza industrializării, meșteșugul împletirii funiilor cu ajutorul împletitorului de funii a dispărut. Funia lucrată tradițional care era nelipsită altădată din gospodăria omului, a dispărut, la fel ca multe alte unelte din curtea bunicilor, dar au apărut funii prelucrate industrial, din tot felul de materiale (naturale și sintetice).
Fănica GHERGHE, muzeograf