Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea de sânziene. Comunitatea „La Blouse Roumaine” a propus, în 2013, ca ia să devină brand de țară. În același an, a organizat, pentru prima oară, Ziua Universală a Iei, în aceeași zi în care este sărbătoarea de Sânziene. În scurt timp, evenimentul a devenit global, fiind sărbătorit în peste 50 de țări de pe șase continente. Totul pentru a promova bluza tradițională și obiceiurile românești
Muzeul Județean Ialomița vă prezintă, ia cu numărul de inventar 1428.
Aceasta provine din comuna Scânteia, judeţul Ialomiţa și a intrat în patrimoniul județului Ialomița în anul 1976.
Piesa este confecţionată din pânză de bumbac, mărgele, arnici și paiete. Mânecile sunt decorate cu „râuri din mărgele și fluturi”.
Pentru a fi valorificată, piesa a fost inclusă în proiectul Exponatul lunii Iunie, organizat la Muzeul Judeţean Ialomiţa, unde poate fi admirată de către public.
Ia este, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, bluză femeiască specifică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic, împodobită la gât, la piept și la mâneci cu diverse cusături, uneori cu mărgele.
Aceasta avea semnificații multiple: acoperea goliciunea trupească, transmitea un mesaj pentru comunitatea din care făcea parte persoana (unele ii se poartă la nunți, botezuri, altele arată statutul social, meseria, vârsta) și au semnificații magico-religioase (prin motivele, cromatica și lucrătura folosite).
Ia era realizată la început din in, cânepă, lână, iar mai târziu și din bumbac tors la fuior. Era împodobită preponderent cu broderii la mâneci, piept și gât.
Caracteristicile iei sunt date de cusături (umărul, care unește părțile din față și spate de mânecă), încrețul, altița (bandă lată, elementul definitoriu și unic al modelului, irepetabil), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături prin care se îmbină bucățile textile). O altă caracteristică a costumului femeilor este folosirea culorii, fondul țesăturilor din in, cânepă sau lână fiind alb.
Cămașa era confecționată din pânză de in sau de cânepă, din borangic sau mătase. Simbolul cel mai des întâlnit era crucea, simbol solar stilizat poziționat central. Încă din epocile precreștine, vestimentația avea și un rol de protecție, de aceea vom întâlni multe simboluri cu semnificații magice sau benefice.
Punctele de cusătură sunt: punctul înaintea acului, tighelul, tighelul în scăriță, lănțișorul, drugul, punctul la un fir, festonul, crucea (musca), punctul bătrânesc (gras), brăduți, obinzeli, gurița păpușii în obinzeli, pitișoare, păianjenul, șabac „în foarfeci”, șabac „gurița păpușii”, șabac, bătaia, dintele, mofturi, brânelul, punct de Banat, tăietura, cârligelul, încrețul, crețul, crețul de Gorj, crețul „creasta puiului”, crețul de Maramureș, crețul „în stâlpi”, crețul „în codrii”, pânza încutată, ciupagul, cheița „purecel”, cheița „în piciorușe”, cheița „frunze”.
Ia sau „cămașa cu altiță” face parte din portul popular românesc al femeii și leagă istoria de odinioară de istoria actuală a noastră, a tuturor. Ea reușește prin motivele și simbolurile brodate să exprime apartenența la o comunitate, la o regiune, să exprime stări sufletești și evenimente importante sau uzuale din viața omului (nunți, botezuri, sărbători religioase, statusul marital, zona de apartenență), precum și modificări care apar odată cu influențele venite dinspre lumea orașului.
De-a lungul timpului, oamenii au îmbrăcat ia atât în zilele de sărbătoare, cât și uzual, la muncile câmpului. O mare importanță o are cromatica, astfel fetițele și fetele tinere poartă pe fondul alb broderii cusute cu galben auriu și portocaliu, femeile care au copii albastru, femeile recent căsătorite roșu, iar albastru închis și negru sunt culorile pe care le poartă femeile văduve sau în vârstă. Recent, broderiile negre sunt folosite și de tinere în momente de sărbătoare, iar firului negru i se adaugă combinații de galben-auriu, brun-roșcat, violet, verde, albastru.
Muzeul Județean Ialomița
Relații cu publicul,
Roxana Popa