Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
IGNATUL
Începând cu Ignatul, oamenii de altădată se considerau oarecum în perioada sărbătorilor de iarnă. Ținut întotdeauna pe 20 decembrie, Ignatul era și este încă asociat cu porcul. De ce? Vom încerca un răspuns succint în rândurile care urmează, sărbătoarea de pe 20 decembrie având, după cum vom constata, o legătură intrinsecă cu cea a Crăciunului.
Înainte de a afla semnificația tăierii rituale a porcului în ziua Ignatului, vom prezenta câteva practici și credințe specifice acestei sărbători. Astfel, la tăierea porcului nu trebuia să asiste niciun milos, existând credința că porcul murea cu greutate, iar carnea nu va mai fi bună; se spunea chiar că cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu! După ce porcul nu mai mișca, se făcea o tăietură, în chip de cruce, la ceafă, peste aceasta fiind pusă sare; se zicea că numai așa…sufletul porcului va ieși prin cap.
De obicei, coada, urechile și beșica erau date copiilor, pe gospodari interesându-i în special splina; aceasta le indica, în funcție de grosime, cum va fi iarna aceea; doritoarele de păr lung trebuiau neapărat să mănânce din această splină. Găsirea de sânge închegat în inima porcului îl bucura tare mult pe stăpân, acest lucru însemnând noroc la bani.
Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mânjeau cu sânge pe față, sperând că vor fi mai roșii la față și sănătoși tot anul care va urma. Același sânge, strâns într-o strachină cu mălai, uscat și măcinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, nălucă sau spaimă. Cei care trebuiau neapărat să muncească pe 20 decembrie, o puteau face numai după ce vedeau sânge; altfel, femeile urmau a …grohăi ca porcii sau le erau distruse bulendrele puse la uscat pe garduri, de aceiași porci. O altă practică, izolată, pornea tot de la porc, mai precis, de la un preparat din carnea acestuia, și ajungea la …dragoste și vrăji, e vorba de ”facerea unturei mari de dragoste și pentru vrăji și descântece”. Desigur, această untură era mult prețuită de fetele mari.
Deși creștinismul a asociat porcul necumpătării și lăcomiei, pentru comunitățile arhaice, acest animal, mai ales prin sângele său, era unul dintre cele mai importante ajutoare întru revigorarea… Sfântului Soare. Amintim că începând cu echinocțiul de toamnă, oamenii observau cum astrul ceresc intra într-un aparent proces de dispariție, consecința fiind micșorarea duratei zilei și răcirea timpului; oamenii credeau că trebuie să intervină în ajutorul astrului ceresc înainte ca acesta să dispară, momentul hotărâtor pentru acordarea ajutorului fiind plasat în preajma sau la solstițiul de iarnă, adică atunci când este cea mai scurtă zi din an.
Ei bine, romanii au decis să ajute Soarele, nu întâmplător, prin sacrificarea … porcilor în cinstea zeului Saturn, sângele porcilor trebuind să întărească Soarele slăbit de ”efortul” pe care îl depusese peste an. Nu este deloc exclus ca anterior să fi fost sacrificați oameni, la români întâlnindu-se pe vremuri o credință potrivit căreia ”Ignatul are rânduit să moară negreșit un om în ziua sa”.
Așadar, porcul sacrificat ritualic la Ignat (una dintre etimologii este din latinescul ignis- foc!) nu era altceva decât o întruchipare zoomorfă a Soarelui.
În această zi, dincolo de tradiții și obiceiuri, ar fi bine să ne aducem aminte mai ales de marea jertfă a Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul, care a sfârșit viața sa pământească sfâșiat de lei la Roma, mărturisind credința în Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”.
(Marcel Lutic – Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, ed. a III-a, ed. Vasiliana ’98, Iași, 2022)
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf
Fotografii din arhiva muzeului, realizate la Miloșești, jud. Ialomița