IGNATUL

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

IGNATUL

Una dintre cele mai cunoscute sărbători de iarnă ale lunii decembrie este Ignatul (lat. ignis = foc), divinitate a Calendarului popular legată de cultul focului și al soarelui, care a preluat numele și data de celebrare ale Sfântului Ignatie Teofanul, sărbătorit în Calendarul ortodox pe 20 decembrie. În popor este numită și Ignatul Porcilor. Păstrarea ei până în zilele noastre, împreună cu credințele, obiceiurile și practicile magice ce se țineau în această zi, constituie încă o dovadă a rezistenței sărbătorilor păgâne în calendarul țăranului român.

Cine a fost Ignat?

Cică a fost un om care, cândva, într-un an, vrând să taie porcul, a dat greșit cu securea și l-a lovit pe tată-său în cap. L-a omorât. Acum, ce să facă? Îl îngroapă, îi face pomeni și pleacă în lume. Pe drum se întâlnește cu un preot. Își povestește păcatul.

Preotul îi zice să construiască o luntre cu care să treacă, fără plată, oameni peste un râu și să îngroape în pământ un tăciune de lemn de tufă, așteptând până o înverzi. Ignat se așază lângă un râu, face luntrea, pune tăciunele în pământ și se însoară. Anii trec. Într-o noapte, omul aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Trece apa, dar nu găsește pe nimeni. Se întoarce. Iar aude. Pleacă din nou. Tot nu e nimeni. Revine acasă. Aude a treia oară strigăte de ajutor. Urcă în barcă, trece râul și găsește doi moșnegi pe care îi duce acasă. Imediat le povestește primul lui păcat și pe celelalte două din chiar noaptea aceea – când, neajungând la timp, niște oameni s-or fi înecat. Moșnegii sunt Dumnezeu și Sf. Petru. Îl ascultă fără să zică nimic. În casă, sărăcie mare. Copiii plâng de foame. Mama, ca să-i amăgească și să-i adoarmă, le arată că a pus ceva la copt sub țest. Un moșneag o întreabă ce a pus acolo și femeia îi răspunde cinstit că nimic. Atunci îi poruncește să ridice țestul și ea găsește acolo o pâine foarte mare.

În acest timp, în fața moșneagului s-au aprins singure două lumânări înalte. Ignat și-a dat seama pe cine are oaspete și a sărutat tălpile celor doi moșnegi. Atunci, Dumnezeu i-a zis: hai cu noi! Ignat ar fi venit, dar se gândea la copii, cine se va ocupa de dânșii? Dumnezeu îi zice că grija copiilor o s-o poarte el. Când ies din casă trec pe lângă tufa înverzită care crescuse din cărbune, semn că păcatul fusese iertat.

Au mers ani în șir. Într-o zi, au întâlnit o trăsură cu boieri, urmată de măgari încărcați cu mărfuri scumpe. Dumnezeu îl întreabă pe Ignat dacă îi recunoaște pe acei oameni. Ignat nu-i recunoaște. Dumnezeu se miră – păi, sunt copiii tăi! Stau ei de vorbă și este chiar așa, se recunosc și pleacă împreună.” (Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, București, 1998)

Sf. Ignat a fost frate cu Moș Crăciun. El a venit la ușa unui bătrân și i-a spus că după el vine și moșu-său Crăciun cu barba albă, să taie tot omul câte un porc pentru copii. De aici și obiceiul ca în acestă zi nimic să nu facă oamenii decât să-și taie câte un porc pentru ziua Nașterii. Sf. Ignat este acel sfânt care se arată porcilor și le spune că au să moară; el ia sufletele porcilor.” (Theodor Speranția, Introducere în literatura populară română, 1904)

Credinţe populare privind Ignatul

În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul. Se crede că omul care n-are porc gras de Crăciun și cuțit în vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Dacă totuși n-ai porc, tai măcar o găină, căci trebuie să vezi sânge în ziua de Ignat. Când tai porcul, zici «Ignat, Ignat/Porc umflat». Care porc nu a fost tăiat de Ignat nici că se mai îngrașă… La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși. Atunci porcul moare greu și carnea lui nu mai e bună.” (Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, București, 1998, pg. 71)

Chiar dacă n-ai tăia un porc, taie cel puțin o pasăre, ori înțeapă creasta de la o găină neagră, ca să dea sângele, că așa e bine: să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boli.” (Pamfile, 1997, pg. 262)

La Crăciun, când se taie porcii, se bagă mai întâi căpățâna în casă, cu râtul înainte, ca să mergă treaba bine și să aibă parte de porci.” (Gorovei, 1995, pg. 200)

Se însemnează copiii cu sânge în frunte, ca să fie rumeni și sănătoși tot anul… Cine lucrează în această zi n-are noroc în a crește porci, fiind porcii lor bolnavi…” Th. Speranția, 1904, pg. 380)

Dacă porcul sacrificat este negru, au grijă să pună o strachină cu mei dedesubt, ca să se scurgă sângele în ea. Iar după ce se usucă meiul acela, îl macină și afumă cu el peste an copiii, ca să le treacă de guturai, de spaimă, de nălucă și alte alea.” (Pamfile, 2000, pg. 264)

Muzeograf Magdalena Petre-Filip

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved