Ialomița: Școli cu rata de promovare zero la Evaluarea Națională. Peste 60, procentul de promovare a examenului de Bac

 

Rata de promovare înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 60.37 la sută. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 66.16 la sută, iar pentru promoțiile anterioare este de 26.44 la sută. Aceasta este mai mică în comparație cu rata de promovabilitate a Evaluării Naționale unde s-a obținut un procent de 69,77 la sută. După soluționarea contestațiilor sunt șase copii care au obținut media finală 10, atât la română cât și la matematică.

În ceea ce privește examenul de Bacalaureat de anul acesta, din totalul celor 1.789 de candidați prezenți, au promovat 1.080 de candidați, respectiv 1.011 candidați care aparțin promoției 2020, iar 69 din promoțiile anterioare. Totodată, au fost înregistrate 5 medii de 10 (zece).

Dintre cei 1.921 de candidați înscriși, s-au prezentat 1.789 din care 1.528 de candidați din promoția curentă și 261 din promoțiile anterioare.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Județul nostru este centru regional de contestații, însă nu se evaluează lucrările noastre. Având în vedere situația în care s-au desfășurat aceste examene, noi ne declarăm mulțumiți de rezultatele obținute în județ. Am făcut verificări încrucișate cu ISU și DSP pentru copiii care au dat examenul la noi, dar aveau reședința în alte județe (…) Avem și 3 copiii care dau examenul în etapa specială”, a declarat inspectorul general școlar adjunct al IȘJ Ialomița.

La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 3 absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, care au susținut probele în Centrul de Examen organizat la Liceul Tehnologic ”Sf. Ecaterina” din Urziceni. Acesta a avut loc luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, marți, 7 iulie, când s-a desfășurat proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, a avut loc proba la alegere a profilului și a specializării.

Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

Școli cu rată de promovare zero

Nu toate unitățile de învățământ din județ au avut elevi care au promovat examenul de bacalaureat ori evaluarea națională. Pe lista rușinii se află Școala Gimnazială Bărbulești, Liceul Tehnologic Țăndărei, Școala Gimnazială Bora, Școala Gimnazială cu clasele I-VIII – Giurgeni, Școala Gimnazială din Mărculești, acestea fiind doar câteva școli din județ care au avut rată de promovabilitate zero la Evaluarea Națională.

În câteva licee nu am aprobat clasele de a IX-a solicitate din cauza faptului că rata de promovabilitate este zero. Dar urmează în curând evaluarea anuală a managerilor de școli, criteriu de care se ține cont pentru că un director de școală trebuie să facă tot ce este posibil pentru ca elevii școlii să promoveze examenele naționale, nu doar să participe la ele (…) Acesta trebuie să monitorizeze permanent activitatea profesorilor care predau discipline de examen. Un director în funcție, cu concurs, dacă obține calificativul nesatisfăcător, i se suspendă de drept contractul de management (…)”, a mai spus șefa Inspectoratului Școlar Județean.

Promovabilitatea zero obținută la Evaluarea Națională de câteva școli din Ialomița arată lipsa de implicare a profesorilor care predau materii de examen în perioada cât școala a fost închisă din cauza pandemiei de coronavirus, cursurile online nefiind susținute așa cum ar fi trebuit. Raportările trimise de directori conchid că aceste cursuri au fost organizate, dar nu pe platformele indicate de Minsterul Educației, ci pe watsapp.

Mai mult decât atât, numărul mic de elevi din clasele a XIII-a, ai câtorva școli din județ, a făcut ca aceștia să fie relocați altor centre de examen cu un număr mai mare de copii. Este și cazul a 4 elevi de clasa a VIII-a ai Școlii Gimnaziale din Mărculești, care au susținut examenul de Evaluare Națională la școala din comuna Cosâmbești din cauza faptului că au fost foarte puțini.

La Evaluarea Națională consider că procentul de promovabilitate este bun dacă ne comparăm cu județe precum Giurgiu sau Ilfov, care au fost codașele listei, dar noi, ca județ, am ținut steagul sus de fiecare dată, deși puteam avea rezultate mult mai bune, adică peste 75 la sută”, a conchis Mitrea Steluța, șefa Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate