Hora sclavilor și averea Bubulinei

 

Nu știu câți dintre dumneavoastră își mai amintesc filmul „Zorba Grecul”, în care genialul actor Anthony Quinn a jucat rolul lui Alexis Zorba, personajul principal. Există în acest film o fază devastatoare care se adresează direct nimicniciei umane din toate timpurile, fază pe care am revăzut-o într-o „reîncarnare” recentă, pe scena politică românească. În filmul lui Michael Cacoyannis, Bubulina (madam Hortense), fostă cântăreață de cabaret, retrasă în Creta unde și-a deschis un mic han, era pe moarte. În locuința ei se adunase un cârd sinistru de bătrâne hrăpărețe care așteptau nerăbdătoare ca Bubulina să-și dea obștescul sfârșit. În clipa în care cineva a anunțat decesul, babele s-au năpustit la lucrurile Bubulinei pe care le-au jefuit fără nici o rușine. În câteva minute, casa decedatei era devalizată complet.

Recent, s-a întâmplat ceva similar cu ocazia deciziei Curții Constituționale de a o scoate pe Diana Iovanovici Șoșoacă din cursa prezidențială. Nu voi insista aici pe chestiunile de fond, ci pe câteva detalii care țin, așa cum spuneam, de nimicnicia umană.

Nici nu se stinsese bine ecoul deciziei Curții Constituționale a României, că la unele televiziuni a și început dansul sclavilor. Al scalvilor fericiți că au scăpat de disconfortul hârtiei de turnesol care le scotea în evidență slugărnicia devenită modus vivendi. Iar hârtia de turnesol era (este) candidatul interzis Diana Iovanovici Șoșoacă. Da, au scăpat de ea la președinție, dar cu prețul autodenunțării involuntare, de către Curtea Constituțională a României, a propriei imposturi. Căci altfel cum putem numi o decizie atât de profund anticonstituțională cum a fost interzicerea candidaturii Dianei Iovanovici Șoșoacă la președinție?

Curtea Constituțională a României a atins, în această toamnă, punctul maxim de regresie progresivă, a cărei bornă terminus se numește Amalia Bellantoni. Ea reprezintă în acest moment blazonul, sigla, simbolul sau efigia celei mai înalte autorități de jurisdicție constituțională din România, „independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției”. Al cărei simbol recent este, cum spuneam, figura „emblematică” a Amaliei Bellantoni.

Cu această imagine se prezintă Curtea Constituțională a României în lume, sub ochii îngăduitori și tăcerea complice a întregii Justiții.

Revenind la ceea ce numeam „hora sclavilor”, adaug un aspect care excede chiar și faza din filmul „Zorba Grecul” amintită la început: deși mai erau două zile până la anunțarea oficială a respingerii dosarului de candidatură al Dianei Șoșoacă, „analiștii” au început să-i împartă bazinul electoral.

Diferența nu e numai de nuanță: dacă la Bubulina, bătrânele „hoitare” au așteptat, totuși, ca aceasta să moară, în cazul Dianei „analiștii” n-au mai așteptat. Au trecut la „devalizarea” electoratului când „moarta” încă mai mișcă, spectacol care mi s-a părut sinistru, dar mai ales ridicol. Căci „moarta” nu numai că n-a murit, dar e atât de vie încât provoacă non-stop atacuri de panică tuturor celor care i-au programat sfâșitul.

Vai de somnul lor!

Miron Manega,

Membru UZPR

ART EMIS ACADEMY

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved