Conduse la pauză, fetele noastre revin spectaculos în a doua repriză și câștigă la patru goluri diferență
Duminică, 24 octombrie, în etapa a șasea a Diviziei A la handbal feminin, Unirea Slobozia a întâlnit în sala de sport Andreea Nica echipa CNE Sfântu Gheorghe. Deși pornea favorită, echipa noastră a avut o primă repriză sub așteptări, la pauză intrând la cabine cu un handicap de două goluri.
În repriza a doua, handbalistele slobozence au revenit spectaculos reușind să înscrie gol după gol și să termine partida la o diferență confortabilă de patru goluri.
Pentru Unirea Slobozia au înscris: Cătălina Sava 7 goluri, Valentina Leuștean 6, Eliza Polismac 5, Oana Bucă 4, Andryiana Naumenko 3, Alexandra Bidașcu 2, Cristiana Florea 2.
Fără pasul greșit din etapa a patra, când a terminat la egalitate acasă cu Neptun Constanța, Unirea Slobozia era acum pe primul loc, cu maxim de puncte. Etapa viitoare, 31 octombrie, meci dificil pentru fetele noastre, dar nu de necâștigat, în deplasare la HCF Piatra Neamț.
CLASAMENT
1. CSM Corona Brașov 6 4 1 1 185-138 13p
2 . CSM Unirea Slobozia 5 4 1 0 145-123 13p
3. CSM Galati 4 4 0 0 139-81 12p
4 . Neptun Constanta 6 3 2 1 172-149 11p
5. HCF Piatra Neamt 4 3 0 1 119-101 9p
6 . CSM Bucuresti DivA 5 2 1 2 133-133 7p
7. Activ Prahova Ploiesti 5 2 0 3 126-115 6p
8. CNE Sf. Gheorghe 5 2 0 3 134-149 6p
9. CSM Roman 4 1 1 2 97-102 4p
10. Sc. 181 SSP Bucuresti 4 0 0 4 94-128 0p
11. Stiinta Bacau 3 0 0 3 55-116 0p
12. Spartac Bucuresti 5 0 0 5 100-164 0p