George Genoiu – omagiat la Armășești

Sâmbătă, săptămâna trecută, la Grupul Școlar Agricol „Iordache Zossima” din Armășești, i-a fost adus un meritat omagiu lui George Genoiu – dramaturg, editor, critic de teatru, născut în Armășești în anul 1933.

Manifestarea, la care au participat în jur de optzeci de persoane, a fost organizată exemplar de fiul acestuia, Cezar Genoiu, cu sprijinul unor prieteni și al instituțiilor locale și a marcat acordarea numelui dramaturgului atât bibliotecii comunale, cât și Aulei Grupului Școlar „Iordache Zossima”.

Despre personalitatea și opera lui George Genoiu s-au pronunțat mai mulți vorbitori, printre care profesorul universitar Ioan Dănilă, Domnica Țundrea – realizator la Teatrul Național Radiofonic, dramaturgul Dinu Grigorescu, directoarea Liceului „I. L. Caragiale” din Ploiești, Elena Balog (Biblioteca Județeană Ialomița), Gheorghe Dobre (revista „Helis”).

A fost vizionat un film documentar despre opera lui George Genoiu, structurat pe capitole ale domeniilor în care s-a manifestat.

Felicitări organizatorilor, întrucât au desfășurat o manifestare la cote înalte, greu de uitat, exemplu bun de urmat. Pentru mine, a fost un minunat prilej de a afla lucruri interesante despre o importantă personalitate ialomițeană afirmată la nivel național.

Loredana Florentina Dalian

P.S. Un articol amplu pe marginea intervențiilor în cadru evenimentului, în numărul din septembrie al Revistei „Helis”.

SONY DSC

SONY DSC

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved