Dan Elias
Cristian tudor popescu, alias ctp, se dă rănit taman în centrul său moral, de scrisoarea citită de Dinescu și adresată lui iohanis. Exact la fel cum îi bulversa centrul vorbirii purtătorului de cuvânt al patriarhiei, discursul despre daniel și despre vite al ctp-ului. Ca să vezi! Dacă împricinatului, cuvintele lui Dinescu nu îi produc decât o greață imperială, ale sale vorbe dulci au declanșat pe limba bietului purtător de cuvânt al bor-ului o adevărată hemoragie de sunete, necunoscute în marea lor majoritate, dar care dădeau bine la coadă la moaște.
Acum; am ascultat și eu scrisoarea deschisă adresată șahinșahului de la cotroceni și n-am simțit nimic din ce a simțit ctp. Dinescu nu este înregimentat în armata de suflători în goarnă și nici nu ține buzele țuguiate pentru primul cur de șef ieșit în cale. Dinescu este Dinescu! El este piatra care rămâne după ce noi, apa, vom trece mai departe. Vrem, nu vrem, el este liber și nu-și permite să poarte un cap limpede ca să nu se vadă prin el.
Dar tulbureala lui Dinescu nu produce ură. Printr-o alchimie doar de el știută dă aromă cuvintelor și le împrăștie ca pe un praf de sare peste această lume fără gust. Sigur că uneori te gâdilă, alteori te doare, dar de fiecare dată te obligă să cazi pe gânduri, chiar cu riscul de a-ți rupe un picior sau o amintire.
Da. În pamfletul lui Dinescu există câteva referiri la naționalitățile celor care ne conduc, dar ele sunt chiar dulci și prietenești. Acum ce să facem! Mai exact ce să ne mai prefacem!? Că ele nu există!? Că istoria a făcut covid și a murit!? A găsit cineva un vas de lut pe care scrie „Decebalus per iohanis” și nu știm noi!? Nu înțeleg ce este ofensator. Dacă țin eu bine minte, și țin, în ianuarie, ctp îi transmitea liftierei din scandalul cu pricina următorul îndemn mobilizator; „Nu s-a gândit că ce face acolo, femeie în putere, este un lucru inutil? Și că ar trebui să-și găsească o slujbă serioasă? Mi-ar fi rușine să fac treaba asta, să apăs pe un buton..” Asta, da! Asta e ofensator! Măcar pentru toți criticii de film cu pălărie și comentatorii de tenis de .. câmpie!
M-aș fi bucurat să observați că nu despre partide și politicieni vorbește Dinescu, în acea scrisoare, ci despre omul simplu, despre grija față de cei pentru care nimeni nu mai are nici un fel de grijă! Ceea ce se vede de pe lună!
Ca să vă dau un exemplu cu privire la abordarea unei realități prin cuvinte, vă aduc aminte că în vară, în contextul aprobării orelor de educație sexuală, ctp vorbea despre „deformarea centrului sexual prin masturbarea clitoridiană a adolescentelor”. Dacă o făcea Dinescu, poate că ar fi fost vorba despre conotațiile lingvistice ale .. problematicii, aducând în discuție frumosul, ironia și mai ales cultura, nu o practică intimă și omenească, dar greu de acceptat într-o emisiune „live” pe micul ecran. Să spunem că un posibil text alternativ s-ar fi referit la; Nimeni nu știe cine la numit primul așa și la ce s-a gândit atunci când a făcut-o. I-au zis „clitoris”, dintr-o așa-zisă latină modernă, bănuind că provine acolo din grecescul arhaic „kleiein”, adică „a înveli” și „a închide”. Tot grecii aveau un substantiv derivat care se traduce prin „cârligul care închide ușa”, respectiv „kleis”. Alții spun că „kleitys” era un deal mare, iar „kleitor”, un deal .. mic. Expresivitatea o descoperim în varianta germană. În argou se spune „der kitzler”, adică de gâdilat sau „gâdilele”. Cu toate acestea, grecii înșiși îi spuneau „nimfă”, ceea ce la modul figurativ s-ar putea traduce prin „mireasă”. Să nu-l uităm nici pe Mateo Renaldo Colombo, profesor de anatomie la Padova, cel care într-o carte apărută pe la 1559, numește micul organ feminin „dulceața lui Venus”. Nu găsesc nici un motiv să-l suspectez că nu știa despre ce era vorba.
Sper că citind aceste rânduri nu vi s-a deformat nici un fel de centru! Ura, discordia, nepăsarea, intoleranța, golănismul și mârlănia, ticăloșia și grobianismul și câte altele; ele ne pot deforma de tot! Dacă mai țineți mult școala pe ecranele tabletelor și al telefoanelor, vom ajunge într-un loc de unde nu mai există cale de întoarcere.
P.S. La teatrul din Piatra Neamț, o echipă de oameni de cultură a pus în scenă un text pentru liceeni, definit ca proiect de educație. El, textul, are ca subiect principal .. suptul! Nu! Nu se referă la suptul pisoilor la țâță de mâță, nici al vițeilor la mamele văcuțe. Pentru marii creatori de educație ar fi fost prea puțin și au mers direct spre esența dualității spațiu-timp, al sacralității prin profan, al purității desăvârșite. Textul vorbește explicit despre metafizica unui fenomen ancestral, cunoscut doar în mediile ezoterice, puternic spiritualizate, respectiv cum se suge pendula, procedeu filosofic prin care se comprimă timpul, astfel încât ora unu devine ora patru… ca la teatru! Din nefericire, au intervenit părinții, inspectoratul școlar și alte cîteva instituții, care n-au înțeles mesajul vizionar al creatorilor și au interzis spectacolul. Așa distrugem noi arta și viitorul tinerei generații!
P.P.S. Vă rog să mă iertați pentru conotații. Chiar fiind vorba despre un pamflet, simt uneori că sar calul. Dar, atenție, îl sar, nu-l călăresc pe scenă sau la televizor! Numai că, unii dintre noi ar trebui să înțeleagă unde se poate ajunge, în ce grotă nenorocită, igrasiată (!) de fluidele noastre preanimalice, cu o educație în care ardem cărțile, distrugem modelele adevărate și păstrăm doar telefonul.
O revoar și n-am cuvinte!