Fundația Academia Dacoromână și Editura Dacoromână la Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

Joi, 12 octombrie, Salonul Anual de Carte a continuat cu prezentări de carte apărute la Editura Dacoromână TDC. Astfel, domnul Geo Stroe, originar din Ialomița, președinte fondator al Fundației Academia Dacoromână și al Editurii Dacoromâne, prezent la eveniment, a vorbit publicului despre noutățile editoriale și despre cea mai recentă carte a sa: ”Maratonul Independenței României 1877-1878”, publicată în anul 2022. Alături de acesta s-au aflat scriitorii: Mihai Prepeliță, Dumitru Nicodim-Romar, Alexandru Filip Oblu, Ion Mafei și Ioana Resnicov. Moderat de doamna Elena Balog- manager al Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, evenimentul cultural s-a bucurat de prezența unui public numeros și a avut loc în foaierul Sălii Europa a Consiliului Județean Ialomița.

Moartea poetului” și ”În căutarea lui Emil Loteanu…” sunt volumele prezentate de primul invitat, Mihai Prepeliță. Născut în Bucovina istorică, în satul Bahrineşti, fostul judeţ Rădăuţi, azi în regiunea Cernăuţi din Ucraina, poetul, pictorul, dramaturgul, actorul şi jurnalistul Mihai Prepeliţă se trage parcă din marea proză rusă. A suferit, ca fiu de ţăran român, toate umilinţele, începând cu deportările staliniste ale familiei sale şi sfârşind cu expulzarea din RSS Moldoveanească, pentru „naţionalism şi unionism”. După o viaţă chinuită, de „poet pelerin”, de „mare liric luptător” (Adrian Păunescu), Prepeliţă se simte un om liber şi „încearcă să se facă auzit în vacarmul bucureştean”.

Întâlnirea literară a continuat cu intervenția lui Ion Maftei, care a vorbit despre cartea ”Eliza Sturdza(Hurmuzaki). Muza lui Vasile Alecsandi”, publicată în 2020, după care a urmat Alexandru Filip Oblu cu volumul ”Cetățile iubirii deoumaniste. Cartea I de izvoare și de rădăcini despre curgerea omului terrran” și Ioana Resnicov cu ”Adevărul din cuvânt”.

În încheiere, scriitorul Dumitru Nicodim-Romar a recitat câteva poezii din volumul propriu.

Pe lângă noutățile editoriale, autorii au mai adus cu ei și cărți publicate în anii trecuți dintre care amintim: romanul ”Doctor Nina” și ”Album de familie” de Ștefan Gheorghe Theodoru, ”Studii și cercetări restitutive” de Mihai Zamfir”, ”Distrofia timpului” de Dumitru Nidim-Romar ș.a.

Vali Șerban,

documentarist Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved