Primele trei echipe din clasament își păstrează pozițiile și după această etapă: liderul Bărăganul Ciulnița câștigă (este adevărat, la limită) în deplasare la Recolta Gh. Lazăr și-și mărește distanța față de locul doi (FC Iazu, doar egal în deplasare la Albești 08), Abatorul învinge acasă la limită Victoria Țăndărei într-un meci specaculos, cu șapte goluri înscrise și rămâne pe locul trei. CSM Fetești realizează scorul etapei acasă cu AS Căzănești, rămâne pe locul patru, plătind tribut penalizării de trei puncte după meciul cu Unirea Scânteia, când a folosit un jucător în stare de suspendare pentru acumularea a patru cartonașe galbene.
După cele trei puncte câștigate la masa verde în meciul cu feteștenii, Unirea Scânteia mai câștigă un punct în deplasare la Real Cosâmbești și profită de eșecul Victoriei Țăndărei pentru a se instala pe locul cinci. Pe stadionul din Gimbășani, într-un meci în care cele două echipe și-au împărțit reprizele de dominare Real Cosâmbești a deschis scorul în prima parte a jocului, în a doua oaspeții de la Unirea Scânteia reușesc egalarea, având și două mari ocazii de gol pe final, față de doar una a gazdelor. Una peste alta, a fost un meci echilibrat, în care maniera de arbitraj (care nu a influențat totuși rezultatul final) a reușit să nemulțumească ambele echipe.
La juniori, consemnăm o victorie în deplasare, a liderului Victoria Țăndărei pe stadionul Abatorul din Slobozia, două meciuri de egalitate (la Gimbășani și la Gh. Lazăr), victorie acasă la scor pentru CSM Fetești în meciul cu AS Căzănești și o altă victorie acasă, de această dată la limită, pentru Albești 08 în disputa cu AFC Iazu.
Etapa viitoare, Bărăganul Ciulnița acasă și Abatorul Slobozia în deplasare pleacă favorite cu Albești 08, respectiv cu AS Căzănești, celelalte partide fiind oarecum echilibrate, deschise oricărui rezultat.
Rezultate seniori
Real Cosâmbești – Unirea Scânteia 1-1
Abatorul Slobozia – Victoria Țăndărei 4-3
CSM Fetești – AS Căzănești 10-0
Albești 08 – AFC Iazu 1-1
ACS Recolta Gh. Lazăr – Bărăganul Ciulnița 1-2
Clasament seniori
1. Bărăganul Ciulnița 39p (66–13)
2. FC Iazu 29p (43–26)
3. Abatorul Slobozia 27p (44-37)
4. CSM Fetești 26p (46–25)
5. Unirea Scânteia 22p (28-21)
6. Victoria Țăndărei 22p (30–26)
7. Albești 18p (30-35)
8. CS Gh. Lazăr 10p (16–36)
9. Real Cosâmbești 4p (14-38)
10. AS Căzănești 4p (5-71)
Rezultate juniori
Real Cosâmbești – Unirea Scânteia 2-2
Abatorul Slobozia – Victoria Țăndărei 0-5
CSM Fetești – AS Căzănești 9-0
Albești 08 – AFC Iazu 3-2
ACS Recolta Gh. Lazăr – Bărăganul Ciulnița 2-2
Clasament juniori
1. Victoria Țăndărei 42p (96-7)
2. CSM Fetești 30p (72-20)
3. Abatorul Slobozia 26p (69-20)
4. Bărăganul Ciulnița 22p (33-38)
5. Albești 22p (39-41)
6. Recolta Gh. Lazăr 18p (32-60)
7. FC Iazu 14p (42-41)
8. Unirea Scânteia 15p (33-55)
9. Real Cosâmbești 14p (22-63)
10. AS Căzănești 0p (12-105)
Etapa viitoare
Recolta Gh. Lazăr – Real Cosâmbești
Bărăganul Ciulnița – Albești 08
AFC Iazu – CSM Fetești
AS Căzănești – Abatorul Slobozia
Victoria Țăndărei – Unirea Scânteia
NOTA: Rezultatele și clasamentele nu sunt omologate