Fotbal, Liga 5, Seria II: rezultate și clasament

Meci întrerupt în minutul 49 la Gârbovi, după ce Avântul Grindu (fost lider) a rămas în… șase jucători

O etapă cu multe goluri (39, așadar o medie de peste cinci goluri în cele șapte meciuri disputate), dar și cu multe surprize.

Cea mai mare, înreruperea meciului de la Gârbovi în minutul 49, când arbitrul a fluierat sfârșitul jocului pentru că echipa oaspete a rămas în… șase jucători. Asta pentru că liderul de dinaintea acestei etape (Avântul Grindu) a început meciul cu 9 jucători, iar la patru minute după pauză trei dintre ei au acuzat probleme medicale (întinderi musculare) și în condițiile în care regulamentul spune că în timpul disputării unei partide o echipă trebuie să aibă cel puțin șapte jucători pe teren, arbitrul a dictat întreruperea meciului. În ședința de marți, Comisia de Disciplină a AJF Ialomița urmează să judece acest caz și să omologheze rezultatul final în funcție de prevederile regulamentulului AJF. Nu știm exact ce s-a întâmplat în sânul echipei din Grindu, dar sperăm să nu avem parte de o retragere, în condițiile în care în Grindu există o bună pepinieră de jucători care s-ar putea constitui într-o echipă care să continue competiția și să rămână în Liga 5, pentru că la punctele pe care le are deja acumulate este imposibil să retrogradeze.

Alte surprize, victoriile ultimelor două echipe din clasament: a Libertății Sălcioara în fața echipei Stăruința Broșteni (care la un moment dat emitea pretenții de clasare pe podium) și a echipei Athletic Valea Măcrișului în fața Fulgerului Fierbinți, și ea echipă de mijlocul clasamentului.

Secunda Adâncata câștigă la pas meciul cu Victoria II Munteni Buzău, Coșereni umilește Juventus Movilița, FC Dridu învinge clar în deplasare la Voința Maia, singurul rezultat de egalitate fiind consemnat în meciul Gloria Alexeni – Juventus Borănești.

În clasament, Secunda Adâncata trece pe primul loc, FC Dridu se apropie la trei puncte de Avântul Grindu și, previzionăm, rămâne singura echipă care poate să mai pună probleme liderului Secunda Adâncata în drumul spre promovare. La subsol, după ultimele rezultate Gloria Alexeni și Juventus Movilița încep să tremure.

Etapa viitoare cel mai interesant meci se joacă la Coșereni, unde vine liderul Secunda Adâncata. Pentru a păstra distanța de patru puncte față de locul doi, liderul are neapărat nevoie de victorie, pentru că FC Dridu nu are cum să piardă acasă cu Gloria Alexeni. Meciuri grele pentru Juventus Movilița acasă cu Unirea Gârbovi și, în condițiile date, pentru Avântul Grindu cu Libertatea Sălcioara, în cazul unei victorii crescând speranțele lanternei la părăsirea ultimului loc din clasament. La Broșteni, Borănești și Fierbinți, gazdele pornesc cu prima șansă.

Nicolae TACHE

REZULTATELE ETAPEI

(neomologate)

Secunda Adancata – Victoria II Mt.Buzau 6-0

Athletic Valea Macrisului – Fulgerul Fierbinti 4-3

Gloria Alexeni – Juventus Borănești 1-1

Vointa Maia – FC Dridu 1-4

Libertatea Salcioara – Broșteni 3-2

Unirea Gârbovi – Avântul Grindu 7-0 (6-0)

Cosereni – Juventus Movilita 7-0

CLASAMENT

(neomologat)

1. Secunda Adâncata 18 14 0 47320 42 p

2. Avântul Grindu 18 13 2 3 6242 41p

3. FC Dridu 18 12 2 4 54-36 38p

4. AS Coșereni 18 9 4 5 40-32 31p

5. Unirea Gârbovi 18 9 3 6 5240 30p

6. Stăruința Broșteni 18 8 3 7 51-37 27p

7. Vict. II M. Buzău 18 8 3 7 3443 27p

8. Juventus Borănești 18 7 4 7 34-37 25p

9. Fulgerul Fierbinți 18 6 4 8 4142 22p

10. Voința Maia 18 6 1 11 43-59 19p

11. Gloria Alexeni 18 5 2 11 4145 17p

12. Juventus Movilița 18 5 2 11 4577 17p

13. Ath. V. Măcrișului 18 4 2 12 32-67 14p

14. Lib. Sălcioara 18 4 0 14 32-56 12p

Etapa viitoare

(duminică, 17 aprilie, ora 16.30)

Cosereni – Secunda Adancata

Juventus Movilita – Unirea Garbovi

Avântul Grindu – Libertatea Salcioara

Broșteni – Vointa Maia

FC Dridu – Gloria Alexeni

Juventus Borănești – Athletic Valea Macrisului

Fulgerul Fierbinti – Victoria II Mt.Buzau

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved