În derby-ul Real Gimbășani – Recolta Săveni în minutul 87 oaspeții s-au retras de pe teren
Penultima etapă trebuia să fie una completă, cu șapte meciuri de disputat. Au fost programate doar șase, pentru că partida Recolta Buești- Recolta Gh. Lazăr nu a fost programată, deoarece gazdele s-au retras din campionat, motivul invocat fiind acela al lipsei de jucători.
Mai mult, o altă partidă, Real Cosâmbești – Recolta Săveni, s-a întrerupt în minutul 87, când oaspeții au contestat îndelung un 11 metri acordat gazdelor iar delegatul echipei oaspete și-a retras echipa de pe teren.

SONY DSC
Altfel, până în acel moment partida a fost una echilibrată, cu situații de gol și de o parte și de alta. În prima repriză, arbitrul a acordat o lovitură de la 11 metri în favoarea gazdelor. A fost nevoie de trei execuții, pentru că arbitrul a dictat de două ori repetarea penalty-ului, prima dată pentru pătrunderea unor jucători în careul de 16 metri înaintea de executarea loviturii și golul fiind anulat, a doua oară pentru același motiv deși portarul reușise reținerea balonului.

SONY DSC
A treia execuție a fost corectă și spectaculos finalizată. În urma acestui rezultat, Real Gimbășani nu mai poate pierde la finalul campionatului locul doi în clasament.
Albești 08 (lider autoritar și direct promovată în Liga 4) și-a respectat blazonul și a învins lejer acasă lanterna Diana Scânteia.
Tot fără dubii a căștigat acasă AS Căzănești în fața echipei FC Traian, rezultat care-i asigură locul trei pe podium la finalul campionatului.
La ultimul său meci în acest campionat, Gloria Ograda a câștigat la limită acasă în fața celei de-a doua echipe a CS Amara și indiferent de rezultatele ultimei etape nici nu va urca nici nu va coborî în clasament.
Gloria Ograda realizează scorul etapei acasă cu Bărăganul Ciulnița II și este singura echipă care urcă un loc în clasament, peste CS Amara II.
O altă echipă cu loc asigurat (11) este Unirea Mihail Kogălniceanu după o victorie la pas acasă cu Ialomița Sudiți.

SONY DSC
Etapa viitoare Gloria Ograda și Recolta Gh. Lazăr II (care stau) nu-și mai pot pierde locurile în clasament. Chiar dacă va câștiga cu 3-0 fără să joace meciul cu Recolta Buești, Recolta Săveni va termina campionatul pe locul patru. Meciuri care nu pot produce modificări în clasament sunt FC Traian – Real Gimbășani și Diana Scânteia – Unirea M.Kogalniceanu. Așadar, meciuri cu miză au rămas Bărăganul Ciulnița II – AS Căzănești, Ialomita Sudiți – Gloria Gura Ialomitei și C.S. Amara II – Albesti 08. Ca să treacă peste Gloria Gura Ialomiței, CS Amara are neapărat nevoie de victorie acasă cu Albești 08, misiune imposibilă în opinia noastră. Chiar și cu o victorie a amărenilor, Gloria Gura Ialomiței pentru a-și păstra locul are nevoie doar de un egal la Ialomița Sudiți. În fine, ca să salte peste Ialomița Sudiți, Bărăganul Ciulnița trebuie să învingă acasă AS Căzănești, iar sudițenii să piardă acasă cu Gloria Gura Ialomiței.
Nicolae TACHE
Rezultatele etapei
(neomologate)
Recolta Buești – Recolta Gh. Lazar II 0-3
Real Cosâmbești – Recolta Săveni 2-1 (1-0)
AS Căzănești – FC Traian 5-2
Gloria Gura Ialomitei – Bărăganul Ciulnița II 9-2 (4-0)
Unirea M.Kogalniceanu – Ialomita Sudiți 6-0 (3-0)
Albesti 08 – Diana Scânteia 7-1
Gloria Ograda – C.S. Amara II 2-1
CLASAMENT
(neomologat)
1. AS Albesti 25 20 0 4 105-38 63p
2. Real Cosambesti 25 19 2 4 113-35 59p
3. AS Cazanesti 25 17 3 5 87–43 54p
4. Recolta Saveni 25 15 3 7 73–51 48p
5. Gloria Ograda 26 14 5 7 62–46 47p
6. Gl. G. Ialomitei 25 13 3 9 68–58 42p
7. CS II Amara 25 12 4 9 59–60 40p
8. Ialomita Suditi 25 10 3 12 71–70 33p
9. Br. Ciulnita II 25 10 3 12 70–86 33p
10. Un. M. Kog. 25 8 2 15 65–65 26p
11. FC Traian 25 7 2 16 61–86 23p
12. Recolta Buești 25 5 5 15 58–109 20p
13. Rec. Gh. Lazăr 26 4 2 19 50–92 14p
14. Diana Scânteia 25 2 1 22 44–147 7p
ETAPA VIITOARE
(sâmbătă, 18 iunie)
Gloria Ograda și Recolta Gh. Lazar 2017 II stau
Recolta Săveni – Recolta Buești
FC Traian- Real Cosâmbești
Bărăganul Ciulnița II – AS Căzănești
Ialomita Sudiți – Gloria Gura Ialomitei
Diana Scânteia – Unirea M.Kogalniceanu
C.S. Amara II – Albesti 08

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC