Fotbal, Liga 4 – Play Out: Liderul Viitorul Axintele surclasează clar Unirea Grivița, locul doi în clasament

În derby-ul etapei, liderul Viitorul Axintele umilește scasă Unirea Grivița (locul doi) și se desprinde la două puncte în fruntea clasamentului, în timp ce oaspeții cad pe locul trei, fiind depășiți de AFC Iazu, învingătoare la Real Cosâmbești, după un meci spectaculos, în care gazdele nu că nu au jucat bine, dar au ratat de câteva ori în situații incredibile, în timp ce oaspeții au jucat mai pragmatic, reușind după faze simple să conducă de fiecare dată în clasament, două dintre goluri fiind înscrise pe contratac. Oaspeții au consus cu 1-0, au fost egalați, au dus scorul la 3-1, gazdele au redus din handicap, dar au mai primit spre finalul meciului încă un gol. Un meci pierdut pentru Real Cosâmbești, dar jocul echipei arată dorința de menținere în Liga 4. Stăruința Broșteni câștigă în deplasare la Victoria Roșiori și se apropie la un punct de podium, urmată în clasament de Unirea Scânteia, învingătoare la Unirea Ion Roată. Surpriza etapei cred că fost victoria clară a echipei Junior Țăndărei acasă cu Victoria Munteni Buzău, victorie care permite gazdelor să salte două locuri în clasament, peste Victoria Roșiori și Real Cosâmbești. Victorie prețioasă în tentativa de a ieși din zona periculoasă obține Secunda Adâncata cu Albești 08, oaspeții având un început de play-out dezastruos, niciun punct câștigat și minus șapte la golaveraj.

La juniori, scorul etapei este înregistrat de Viitorul Axintele acasă cu Unirea Grivița. Goluri multe s-au înscris și la Adâncata, unde gazdele au câștigat în fața echipei Albești 08 la opt goluri diferență într-un meci cu unsprezece goluri înscrise. Alte trei victorii, toate în deplasare, obținute de Unirea Scânteia, Stăruința Broșteni și Spartacus Iazu.

Etapa viitoare nu se prevăd schimbări în fruntea clasamentului, deși Unirea Grivița are meci extrem de ușor acasă, CS Axintele meci ceva mai greu în deplasare la Victoria Munteni Buzău, iar Junior Țăndărei după succesul din această etapă vrea să repete isprava la ACS Iazu. Meciuri echilibrate la Scânteia și Albești, chiar și la Broșteni, unde se deplasează Real Cosâmbești.

Nicolae TACHE

Rezultate Seniori

Unirea Ion Roata – Unirea Scanteia 2-4

Secunda Adancata – Albesti 6-2

Victoria Rosiori – Staruinta Brosteni 2-3

Real Cosambesti – AFC Iazu 2-4

Junior Țăndărei – Victoria Mt. Buzau 5-1

Viitorul Axintele – Unirea Grivita 5-0

Clasament

1

C.S. Axintele

2

2

0

0

9

0

20p

2

AFC Iazu

2

2

0

0

13

2

18p

3

Unirea Grivita

2

1

0

1

2

5

17p

4

Staruinta Brosteni

2

2

0

0

7

3

16p

5

Unirea Scanteia

2

2

0

0

7

2

14p

6

Victoria Mt. Buzau

2

0

1

1

5

9

13p

7

Secunda Adancata

2

1

0

1

7

6

11p

8

Albesti 08

2

0

0

2

2

9

10p

9

Junior Țăndărei

2

1

0

1

5

3

6p

10

Real Cosambesti

2

0

1

1

6

8

5p

11

Victoria Rosiori

2

0

0

2

2

12

5p

12

Unirea Ion Roata

2

0

0

2

2

8

2p

Rezultate Juniori

Unirea Ion Roata – Unirea Scanteia 1-3

Secunda Adancata – Albesti 9-1

Victoria Rosiori – Staruinta Brosteni 2-5

Real Cosambesti – AFC Iazu 1-5

Viitorul Axintele – Unirea Grivita 16-0

Etapa viitoare

(6 martie, ora 15 juniorii, ora 17 seniorii)

Unirea Grivita – Unirea Ion Roata

Victoria Mt. Buzau – CS Axintele

AFC Iazu – Junior Țăndărei

Staruinta Brosteni – Real Cosambesti

Albesti 08 – Victoria Rosiori

Unirea Scanteia – Secunda Adancata


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved