FC Rovine și Înfrățirea Jilavele au câștigat detașat meciurile jucate în această etapă și rămân în fruntea clasamentului, despărțite de doar două puncte. Să menționăm și faptul că la mijlocul săptămânii trecute s-au disputat și cele două restanțe, în care Viitorul Făcăeni nu a reușit decât un egal în deplasare la Viitorul Axintele, în timp ce Bărăganul Ciulnița a trecut greu acasă de Stăruința Broșteni.
Stăruința Broșteni, care și sâmbătă acasă, a fost învinsă la limită de Victoria Munteni Buzău într-un meci spectaculos, în care s-au înscris nouă goluri. Alte două victorii în deplasare au realizat Viitorul Făcăeni la FC Urziceni și Bărăganul Ciulnița la Unirea Grivița. Abatorul Slobozia câștigă detașat acasă cu codașa Unirea Scânteia și saltă un loc în clasament, profitând de înfrângerea Recoltaei Bărăcnești (cade trei locuri în clasament) la Victoria Țăndărei (urcă un loc în clasament).
Meci interesant pe terenul din Gimbășani, unde Real Cosâmbești pornea net favorită în disputa cu Flacăra Mihail Kogălniceanu. Numai că, gazdele s-au chinuit nouăzeci de minute pentru a înscrie golul providențial care le-a adus trei puncte, după ce în prima repriză au avut cel puțin trei mari ocazii de gol, dar portarul oaspeților a făcut minuni, scoțând inclusiv o minge la limită care se îndrepta spre gol, dar cu un reflex de ultim moment a scos mingia care (cel puțin așa a semnalat arbitrul asistent) nu trecuse cu toată circumferința linia porții, iar atunci când a fost depășit de un balon șutat de gazde din afara careului a fost salvat de bară. După pauză, oaspeții au intrat pe teren deciși să scoată un rezultat bun, au echilibrat meciul și au pus în pericol poarta gazdelor, având la activ o bară dar și o lovitură de la 11 metri, ratată însă. Și a venit momentul de relaxare, când se vedeau deja cu un punct în… desagă, adică minutul 89, când la o fază lucrată foarte bine în fața porții adverse gazdele au reușit să înscrie golul victoriei, grație căreia saltă un loc în clasament.
Așadar, două echipe care au șanse reale la câștigarea titlului de campioană județeană, una deja retrasă și retrogradată (Secunda Adâncata), două (Unirea Scânteia și Flacăra Mihail Kogălniceanu) doar cu șanse matematice dar cu… un picior în groapă, a patra (Stăruința Broșteni) care mai are șanse minime de supraviețuire) și încă cinci (AFC Iazu, FC Dridu, FC Urziceni, Unirea Grivița și CS Axinele) care se vor lupta să evite al cincilea loc care duce la retrogradare în Liga 5. Matematic, și echipele de la locurile 3 la 9 pot retrograda, dar asta ar însemna să avem parte de surprize… după surprize.
La juniori, cinci partide în care s-au înscris 59 (!!!) de goluri: 17 la Iazu (gazdele au pierdut în fața Înfrățirii Jilavele), 12 la Rovine (victorie a gazdelor în fața echipei FC Dridu), 11 la Gibășani (Real Cosâmbești nu a primit gol cu Flacăra M. Kogălniceanu), 10 la Broșteni (Victoria Munteni Buzău toate golurile) și 9 la Urziceni (Viitorul Făcăeni fără gol).
Etapa viitoare cele două echipe din fruntea clasamentului pornesc favorite (FC Rovine la Flacăra M. Kogălniceanu și Infrățirea Jilavele acasă cu Real Cosâmbești), meciuri grele pentru AFC Iazu la Victoria Munteni Buzău și pentru Abatorul Slobozia în deplasare la Recolta Bărcănești, meciuri echilibrate la Broșteni și Dridu, chiar și la Ciulnița, unde Bărăganul întâlnește Victoria Țăndărei. În fine, Viitorul Făcăeni este favorită certă în deplasare la Unirea Scânteia.
Nicolae TACHE
FOTO: Real Cosâmbești – Flacăra M. Kogălniceanu
Rezultate restanțe seniori
CS Axintele – Viitorul Făcăeni 2-2
Bărăganul Ciulnița – Stăruința Broșteni 3-2
Rezultate seniori (etapa 24)
FC Urziceni – Viitorul Facaeni 2-4
Abatorul Slobozia – Unirea Scanteia 9-0
Victoria Tandarei – Recolta Barcanesti 2-1
Unirea Grivita – Baraganul Ciulnita 0-2
CS Axintele – Secunda Adancata 3-0 (Secunda Adâncata s-a retras)
FC 2018 Rovine – FC Dridu 6-2
Real Cosambesti – ACS Flacara M. Kogalniceanu 1-0
AFC Iazu – Infratirea Jilavele 1-7
Staruinta Brosteni – Victoria Mt. Buzau 4-5
Clasament Seniori
1 |
24 |
19 |
4 |
1 |
107 |
33 |
61p |
|
2 |
24 |
18 |
5 |
1 |
96 |
20 |
59p |
|
3 |
24 |
15 |
3 |
6 |
66 |
38 |
48p |
|
4 |
24 |
14 |
4 |
6 |
70 |
37 |
46p |
|
5 |
24 |
13 |
3 |
8 |
53 |
37 |
42p |
|
6 |
24 |
12 |
5 |
7 |
49 |
50 |
41p |
|
7 |
24 |
12 |
3 |
9 |
67 |
51 |
39p |
|
8 |
24 |
11 |
6 |
7 |
61 |
46 |
39p |
|
9 |
24 |
10 |
7 |
7 |
38 |
42 |
37p |
|
10 |
24 |
10 |
4 |
10 |
47 |
56 |
34p |
|
11 |
24 |
10 |
2 |
12 |
57 |
50 |
32p |
|
12 |
24 |
8 |
7 |
9 |
37 |
29 |
31p |
|
13 |
24 |
8 |
7 |
9 |
51 |
60 |
31p |
|
14 |
24 |
9 |
4 |
11 |
45 |
52 |
31p |
|
15 |
24 |
6 |
6 |
12 |
44 |
59 |
24p |
|
16 |
24 |
4 |
1 |
19 |
30 |
77 |
13p |
|
17 |
24 |
1 |
0 |
22 |
31 |
134 |
3p |
|
18 |
24 |
0 |
1 |
23 |
12 |
90 |
1p |
Rezultate restanțe juniori
CS Axintele – Viitorul Făcăeni 19-1
Bărăganul Ciulnița – Stăruința Broșteni 3-0 (neprezentare oaspeți)
Rezultate juniori (etapa 24)
FC Urziceni – Viitorul Facaeni 9-0
Abatorul Slobozia – Unirea Scanteia 3-1
Victoria Tandarei – Recolta Barcanesti 0-0
Unirea Grivita – Baraganul Ciulnita 3-2
CS Axintele – Secunda Adancata 3-0 (Secunda Adâncata s-a retras din campionat)
FC 2018 Rovine – FC Dridu 11-1
Real Cosambesti – ACS Flacara M. Kogalniceanu 11-0
AFC Iazu – Infratirea Jilavele 1-16
Staruinta Brosteni – Victoria Mt. Buzau 0-10
Clasament juniori
1 |
24 |
24 |
0 |
0 |
242 |
12 |
72p |
|
2 |
24 |
23 |
0 |
1 |
167 |
19 |
69p |
|
3 |
24 |
17 |
3 |
4 |
160 |
37 |
56p |
|
4 |
24 |
18 |
0 |
6 |
107 |
34 |
54p |
|
5 |
24 |
17 |
0 |
7 |
151 |
52 |
51p |
|
6 |
24 |
16 |
1 |
7 |
145 |
49 |
49p |
|
7 |
23 |
15 |
3 |
5 |
133 |
35 |
48p |
|
8 |
24 |
15 |
2 |
7 |
154 |
39 |
47p |
|
9 |
24 |
12 |
1 |
11 |
98 |
129 |
37p |
|
10 |
24 |
12 |
0 |
12 |
101 |
87 |
36p |
|
11 |
24 |
8 |
1 |
15 |
50 |
151 |
25p |
|
12 |
24 |
6 |
0 |
18 |
57 |
142 |
18p |
|
13 |
24 |
4 |
3 |
17 |
47 |
164 |
15p |
|
14 |
24 |
5 |
0 |
19 |
56 |
200 |
15p |
|
15 |
24 |
4 |
2 |
18 |
52 |
144 |
14p |
|
16 |
24 |
4 |
2 |
18 |
59 |
157 |
14p |
|
17 |
24 |
3 |
2 |
19 |
33 |
82 |
11p |
|
18 |
23 |
2 |
0 |
21 |
21 |
300 |
6p |
Etapa viitoare
(sâmbătă 5 aprilie, ora 15 juniorii, ora 17 seniorii)
Staruinta Brosteni – FC Urziceni
Victoria Mt. Buzau – AFC Iazu
Infratirea Jilavele – Real Cosambesti
Flacara Mihail Kogalniceanu – FC 2018 Rovine
FC Dridu – CS Axintele
Secunda Adancata – Unirea Grivita
Baraganul Ciulnita – Victoria Tandarei
Recolta Barcanesti – Abatorul Slobozia
Unirea Scanteia – Viitorul Facaeni