Fotbal, Liga 4: Înfrățirea Jilavele campioană de toamnă, urmată de FC Rovine și Viitorul Făcăeni, Bărăganul Ciulnița și Victoria Țăndărei se depărtează serios de podium

Viitorul Făcăeni se poticnește în deplasare la AFC Iazu (gazdele urcă trei locuri în clasament) și cade din fotoliul de lider pe locul trei, fiind depășită de Înfrățirea Jilavele (noul lider) după victoria categorică de acasă cu Bărăganul Ciulnița (oaspeții se depărtează la zece puncte de podium), dar și de FC Rovine, care și ea spulberă acasă Victoria Țăndărei, oaspeții rămânând pe locul cinci doar grație golaverajului mai bun față de Real Cosâmbești. Real Cosâmbești care a întâlnit pe propriul teren Abatorul Slobozia, un meci echilibrat, cu spectaculoase schimbări de scor. Oaspeții au înscris destul de repede în prima repriză, au fost egalați, dar au preluat conducerea în ultima secundă a primei reprize. În a doua repriză la timonă au fost gazdele, care au profitat și de neînțelegirele dintre jucătorii Abatorului (o altercație între doi jucători care au scăpat ieftin, doar cu cartonașe galbene) și au egalat. Mai mult, pe final de meci profită și de eliminarea unui jucător al Abatorului (unul dintre cei doi… “cocoși” care primiseră galben cu câteva minute înainte) și înscriu golul victoriei, o victorie care îi plasează pe un loc neașteptat la începutul campionatului, asigurându-și în proporție covârșitoare prezența în ediția viitoare a Ligii 4. Real Cosâmbești urcă doar un loc în clasament, urmare doar a rezultatului de egalitate scos în deplasare de Recolta Bărcănești în deplasare la Victoria Munteni Buzău, care-și păstrează locul opt în clasament doar grație eșecului Abatorului Slobozia.

Unirea Grivița scoate un egal în deplasare la CS Axintele, ambele echipe egalând la puncte FC Urziceni, înfrângere la limită în deplasare la FC Dridu. Stăruința Broșteni câștigă (previzibil) acasă cu Unirea Scânteia și urcă un loc în clasament. În derby-ul codașelor, câștig de cauză are Flacăra M. Kogălniceanu în fața lanternei Secunda Adâncata.

La juniori, Unirea Urziceni învinge fără drept de apel în deplasare la FC Dridu și rămâne cu maxim de puncte, CS Axintele învinge (greu dar învinge) acasă Unirea Grivița și rămâne la trei puncte în urma liderului. În schimb, Recolta Bărcănești pierde în deplasare la Victoria Munteni Buzău, gazdele apropiindu-se la un punct de podium. Victoria Țăndărei pierde la FC Rovine, Real Cosâmbești acasă cu Abatorul Slobozia, dar își păstrează pozițiile. Scorul etapei îl înregistrează Înfrățirea Jilavele acasă cu Bărăganul Ciulnița. În clasament, avem patru echipe care au depășit o sută de goluri înscrise, cu FC Urziceni lider autoritar la golaveraj, trei echipe care au depășit suta de goluri primite (Flacăra M. Kogălniceanu, FC Dridu și AFC Iazu) și o echipă care a depășit serios două sute de goluri primite, Bărăganul Ciulnița.

Rezultate seniori

FC Rovine – Țăndărei 5-0

Înfrățirea Jilavele – Bărăganul Ciulnița 5-0

Victoria Munteni Buzău – Recolta Bărcănești 2-2

Real Cosâmbești – Abatorul Slobozia 3-2

Flacăra M. Kogălniceanu – Secunda Adâncata 3-1

Stăruința Broșteni – Unirea Scânteia 4-2

AFC Iazu – Viitorul Făcăeni 3-1

CS Axintele – Unirea Grivița 3-3

FC Dridu – FC Urziceni 2-1

Clasament seniori

1

Infratirea Jilavele

17

12

5

0

70

14

41p

2

FC 2018 Rovine

17

12

4

1

72

29

40p

3

Viitorul Facaeni

17

13

1

3

54

25

40p

4

Baraganul Ciulnita

17

9

3

5

54

29

30p

5

Victoria Tandarei

17

8

5

4

27

27

29p

6

Real Cosambesti

17

8

5

4

31

34

29p

7

Recolta Barcanesti

17

7

6

4

45

34

27p

8

Victoria Mt. Buzau

17

8

2

7

37

30

26p

9

Abatorul Slobozia

17

7

3

7

40

39

24p

10

FC Urziceni

17

5

6

6

26

20

21p

11

FC Dridu

17

7

2

8

39

36

23p

12

AFC Iazu

17

6

3

8

31

40

21p

13

Unirea Grivita

17

5

6

6

34

43

21p

14

CS Axintele

17

6

3

8

28

38

21p

15

Staruinta Brosteni

17

4

6

7

28

37

18p

16

Flacara M. Kogalniceanu

17

4

1

12

29

55

13p

17

Unirea Scanteia

17

1

0

16

24

80

3p

18

Secunda Adancata

17

0

1

16

12

69

1p

Rezultate juniori

FC Rovine – Țăndărei 3-2

Înfrățirea Jilavele – Bărăganul Ciulnița 20-0

Victoria Munteni Buzău – Recolta Bărcănești 1-0

Real Cosâmbești – Abatorul Slobozia 1-5

Flacăra M. Kogălniceanu – Secunda Adâncata 4-2

Stăruința Broșteni – Unirea Scânteia 1-7

AFC Iazu – Viitorul Făcăeni 6-3

Viitorul Axintele – Unirea Grivița 1-0

FC Dridu – FC Urziceni 0-10

Clasament juniori

1

FC Urziceni

17

17

0

0

169

9

51p

2

CS Axintele

17

16

0

1

104

16

48p

3

Recolta Barcanesti

17

13

1

3

129

31

40p

4

Victoria Mt. Buzau

17

13

0

4

65

27

39p

5

Victoria Tandarei

17

11

1

5

109

30

34p

6

Real Cosambesti

17

11

0

6

103

44

33p

7

FC 2018 Rovine

16

10

1

5

71

27

31p

8

Infratirea Jilavele

17

10

1

6

90

45

31p

9

Unirea Scanteia

17

10

0

7

77

88

30p

10

Abatorul Slobozia

17

9

0

8

81

59

27p

11

Unirea Grivita

17

7

1

9

40

71

22p

12

FC Dridu

17

4

0

13

42

107

12p

13

Secunda Adancata

17

3

2

12

33

61

11p

14

Viitorul Facaeni

17

3

2

12

48

88

11p

15

Flacara M. Kogalniceanu

17

2

3

12

30

105

9p

16

AFC Iazu

17

3

0

14

35

150

9p

17

Staruinta Brosteni

17

2

2

13

37

100

8p

18

Baraganul Ciulnita

16

1

0

14

14

210

3p

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved