Recolta Gh. Doja, îngenunchiată acasă de Gloria Albești
Niciun punct pentru echipele ialomițene din Liga 3 în această etapă: Recolta Gh. Doja a pierdut acasă meciul cu Gloria Albești, CS Amara în deplasare la Înainte Modelu.
Recolta Gh. Doja s-a văzut condusă din minutul 2 al partidei prin golul înscris de Zugravu, a egalat în minutul 16 printr-o lovitură de la 11 metri executată de Mihăiță Năstase, rezultat cu care s-a intrat la cabine.
După pauză, din păcate primii care au marcat au fost tot oaspeții, care în minutul 52 prin golul înscris de Cristian Stoian au preluat conducerea. Dojenii au egalat relativ repede, tot în urma unei lovituri libere executate în minutul 63 de același Mihăiță Năstase, în minutul 70 fiind pentru prima dată în avantaj, ca urmare a golului înscris de Geordano Lungu în minutul 70.
În ultimele zece minute oaspeții au dat însă marea lovitură: au egalat în minutul 83 prin golul lui Muscă, ba mai mult, în minutul trei al prelungirilor același Muscă înscrie și câștigă o partidă care putem spune că a scăpat printre degete echipei antrenate de Adrian Cristea. Urmare a acestei înfrângeri, Recolta Gh. Doja pierde primul loc în clasament și cade pe locul patru.
Primul 11 folosit de Adi Cristea: Răducanu Eduard – Comșa Andrei, Ene Ionuț, Chebac Alexandru, Andrei Radu – Alexe Ionut, Drăgan Ionuț – Eavaz Alexandru, Răduca Adrian, Chirita Cristian – Nastase Mihai. Au mai jucat: Anton Costin, Lungu Geordano, Petre Mihail.
CS Amara a rezistat fără gol doar 57 de minute în deplasare, după care în doar șapte minute (75, 81 și 82) a primit nu mai puțin de trei goluri. Mai mult decât atât, urmare a victoriei Agricolei Borcea cu Dunărea Călărași, cu doar un punct la activ amărenii cad pe ultimul loc din clasament.
Dacă ne uităm în clasament, etapa viitoare cele două echipe ialomițene au șanse mari să câștige puncte: Recolta Gh. Doja în deplasare la Dunărea Călărași, CS Amara acasă cu Agricola Borcea.
Nicolae TACHE
FOTO: Recolta Gh. Doja – Gloria Albești
Alecsandra GOGOȚ
Rezultatele etapei
Înainte Modelu – CS Amara 4-0
FC Voluntari 2 – Farul 2 Constanţa 4-0
Agricola Borcea – Dunărea Călăraşi 3-1
Recolta Gheorghe Doja – Gloria Albeşti 3-4
Gloria Băneasa – CS Afumaţi 0-3
CLASAMENT
1. CS Afumati 12p (13–5)
2. Înainte Modelu 11p (12–7)
3. Gloria Albești 10p (18–10)
4. Recolta Gh. Doja 10p (13–9)
,5. Dunărea Călărași 9p (13–5)
6. FC 2 Voluntari 9p (12–11)
7. Farul 2 Constanța 9p (7–7)
8. Gloria Băneasa 8p (12–13)
9. Agricola Borcea 3p (7–17)
10. CS Amara 1p (3–26)
ETAPA VIITOARE
CS Afumați – FC 2 Voluntari
Gloria Albești – Gloria Băneasa
Dunărea Călărași – Recolta Gh. Doja
CS Amara – Agricola Borcea
Farul 2 Constanța – Înainte Modelu