Fotbal, Liga 2: Unirea Slobozia pierde două puncte în prelungiri la Șelimbăr

* CSC Șelimbăr – Unirea Slobozia 1-1 (0-1)

 

În primele zece minute ale partidei gazdele dețin inițiativa, dar din minutul 15 Unirea Slobozia forțează deschiderea scorului, care avea să vină după două ratări (mingea șutată în minutul 17 de Rus din marginea careului este respinsă cu mâna de un apărător al gazdelor, dar arbitrul lasă meciul să continue, iar în minutul 29 mingea venită dintr-un șut-centrare al lui Dorobanțu este prinsă de portarul gazdelor la prima bară) în minutul 31, în urma executării unei lovituri de la colțul terenului de Constantin Toma, mingia fiind trimisă de același Dorobanțu cu capul din șapte petri în poarta gazdelor. Slobozenii au mai avut o șansă de gol în minutul 42, când Ciprian Rus șutează din afara careului de 16 metri dar mingia trece puțin peste bara transversală.

În a doua repriză antrenorul Constantin Enache ia decizia să conserve acest rezultat și oaspeții pun stăpânire pe joc având vreo trei ocazii de gol, în timp ce Unirea a contat doar în apărare, care a fost eficientă doar până în minutul 5 al prelungirilor, când CS Șelimbăr egalează în urma unei lovituri executate de Tătar de la aproximativ 22 de metri direct în vinclul porții apărate de Contra.

În urma acestui rezultat Unirea Slobozia cade de pe podium, fiind depășită de Poli Iași, care a învins greu acasă lanterna Metaloglobus.

În meci disputat duminică, Gloria Buzău (antrenată de Adrian Mihalcea) nu reușește decât un egal în deplasare la Poli Timișora, un egal cu care totuși saltă un loc în clasament, peste CS Șelimbăr, fiind imediat sub locurile care duc la play-off.

Antrenorul Constantin Enache a trimis în teren următorii jucători: M. Contra – Dorobanțu, I. Dinu, Gab. Lazăr, C-tin Toma (cpt.) – Coadă, Ekollo, Ben Levy (58 Denis Golda) – Rob. Silaghi (79 Christo Bolohan), Afalna (90+1 Perju), Cip. Rus (58 Antonio Cruceru). Rezerve: G. Păduraru – Mih. Lemnaru, Boțogan, M. Ciobanu, Prejmerean.

Marius OBEADĂ

Foto: Petronel TUDOR

Rezultate, etapa 10

FC Brașov – Csikszereda 1-1

Poli Iași – Metaloglobus 1-0

Dumbrăvița – CSM Slatina 2-1

Unirea Constanța – Minaur Baia Mare 1-0

CSC Șelimbăr – Unirea Slobozia 1-2

Pandurii Târgu Jiu – Unirea Dej 1-2

Dinamo – Ripensia Timișoara 1-0

Poli Timișoara – Gloria Buzău (se joacă duminică, la această oră)

Progresu Spartac – Steaua București (se joacă luni)

Oțelul Galați – Concordia Chiajna (se joacă luni)

CLASAMENT

1. Unirea Dej 10 6 3 1 19:13 21p

2. Steaua 9 6 2 1 19:10 20p

3. Poli Iași 10 6 2 2 12:7 20p

4. Unirea Slobozia 10 5 3 2 15:7 18p

5. Oţelul Galaţi 9 5 3 1 12:8 18p

6. Csikszereda 10 5 2 3 15:8 17p

7. Gloria Buzău 10 5 2 3 13:11 17p

8. CSC Șelimbăr 10 4 4 2 12:7 16p

9. CSM Slatina 10 4 3 3 14:8 15p

10. Concordia 9 4 1 4 13:10 13p

11. FC Brașov 10 3 4 3 9:9 13p

12. Dinamo 10 4 1 5 10:13 13p

13. Dumbrăvița 10 4 1 5 14:18 13p

14. Viitorul Tg. Jiu 10 4 0 6 10:12 12p

15. Progresul Spartac 9 3 2 4 9:9 11p

16. Minaur B. Mare 10 2 3 5 9:17 9p

17. Unirea Constanța 10 3 0 7 9:22 9p

18. Ripensia Tim. 10 2 2 6 7:12 8p

19. Poli Timișoara 10 1 3 6 5:16 6p

20. Metaloglobusi 10 1 1 8 4:13 4p

Locurile 1- 6: Play Off

Locurile 7-20 Play Out

* Steaua București nu are drept de promovare

Etapa viitoare

21 octombrie: CSM Slatina -Poli Iași.

22 octombrie: Unirea Dej – FC Brașov, Concordia – Pandurii Tg. Jiu, Ripensia Timișoara – Unirea Constanța, Metaloglobus – Dinamo.

23 octombrie: Unirea Slobozia – Poli Timișoara, Minaur Baia Mare – CS Șelimbăr.

24 octombrie: Gloria Buzău – Progresu Spartac.

25 octombrie: Steaua – Oțelul

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved