Florin Ciocea, marinar pe mările și oceanele lumii, poet de… Maltezi

S-a născut la 11 iunie 1957 în satul Retezatu, comuna Stelnica, județul Ialomița. Este absolvent al Liceului Industrial de Chimie, Slobozia și al Institutului de Marină, Constanța, Facultatea de Navigație. Și-a făcut debutul ca scriitor în 1976 în paginile unui ziar local.

Născut pe malul Dunării, Florin a urmat cursurile Institutului de Marină și a navigat timp de 11 ani. A început să scrie imediat după majorat, iar poeziile sale au fost publicate în mai multe reviste și ziare ale vremii.

Cert este că este un visător incurabil și, culmea, visurile i se și împlinesc. A visat de mic copil să devină marinar, în anii de liceu se lăuda că se lasă până nu vede lumea largă, iar în anii ’80 avea să își împlinească acest vis. „Mi-a plăcut întotdeauna să navighez. În copilărie, vedeam diverse ambarcațiuni pe Borcea și mă pasiona ideea de marinar“, spune Florin Ciocea. A lucrat mai bine de 11 ani la Flota de Pescuit Oceanic, iar în 1992, când compania s-a desființat, a revenit pe meleaguri natale și s-a apucat de agricultură, însă niciodată nu și-a neglijat hobby-ul. „De fiecare dată când există un moment de încordare, mă refugiez în poezie“, spune fermierul, care a publicat până acum 12 cărți.

În fiecare seară, când se întoarce din țărâna Bărăganului, scrie câte o strofă de poezie, pentru a-și regăsi liniștea unui somn bun după o zi de muncă. „Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu prea obosit și să adorm, însă noaptea m-am trezit și am scris câteva versuri, ca să am eu somnul liniștit“, spune fermierul.

Adunând vers cu vers și strofă cu strofă, fostul marinar a reușit să publice volume de poezie și proză. Cenzurat de comuniști, Florin Ciocea își aduce aminte cu întristare de perioada comunistă, când toate lucrările îi erau cenzurate și nu putea publica nimic. „Sfârșitul Ceaușeștilor a fost pentru mine o descătușare. În sfârșit, puteam scrie ce simt și puteam publica asta“, spune Florin. Fostul marinar își mai amintește că pe vreme comuniștilor i se impunea să scrie ode închinate regimului și conducătorului iubit. De fiecare dată, însă, se „fofila“ cu acuratețe. Cu toate acestea, în 1987 nu a scăpat de o muștruluială zdravănă pe linie ideologică.

Volume publicate:

Nemaipomenitele isprăvi ale lui Florin Ciocea la Capul Bunei Speranțe. Editura Pod peste suflete, Slobozia, 2002.

Pe mările și oceanele lumii. Editura Ialpress, Slobozia, 2006

Concubinajul perpetuu dintre diavol și om sau scurtă dizertație despre Iad, Rai și Raiad. Editura Helis, Slobozia, 2007

Studiu sociologic despre anxietățile limbricilor împăiați. Editura Helis, Slobozia, 2010

Manual de fenomenologie. Editura Helis, Slobozia, 2014

Geografia țărânii. Editura Detectiv literar, București, 2016

Dincolo. Editura Detectiv literar, 2016

Al doilea manual de fenomenologie. Editura Helis, Slobozia, 2017

Privește-mă prin lentila uriașă a unei lacrimi (poezie), 2019

Lumina lui Dumnezeu. Proză scurtă, 2020

Al treilea manual de fenomenologie. Roman, 2022

Îmbracă-te în lumină ca să arzi întunericul din inima ta. Poezie, 2023

Bibliotecar, Elena Jitaru

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved