Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Floriile
Anul acesta sărbătorim Floriile pe 13 aprilie, cu o săptămână înainte de Paști.
În șirul sărbătorilor de primăvară, Duminica Floriilor are o semnificație profundă, deoarece vestește apropierea Învierii Domnului Iisus Hristos.
„Și cum să nu fie bucurie când natura e în straie de sărbătoare, fiind ziua când înfloresc toate, o veritabilă cavalcadă a florilor, când Dumnezeu așterne peste tot impresionante covoare de flori.
În Sâmbăta Floriilor sau Sâmbata lui Lazăr se practica datina Lăzărelului, care amintea de un străvechi zeu al vegetației ce murea și renăștea la începutul fiecărei primăveri. În aceeași zi, spre marea bucurie a copiilor, erau ținuți și Moșii de Florii, când se obișnuia să se dea de pomană mai ales plăcinte, în amintirea unui legendar Lazăr, care ar fi murit de pofta plăcintelor. Unele femei dăruiau aceste plăcinte ca să nu pățească și ele ca acel bogătan din Evanghelie care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o singură fărâmitură de pâine de pe masa sa, ca să-și potolească foamea”.
Salcia sau răchita, simboluri ale regenerării și nemuririi, rămân și astăzi elementele esențiale ale Sărbătorii Floriilor. Cei din vechime socoteau că salcia se acoperă de verdeață înaintea tuturor copacilor ca să poată sluji pentru Sfintele Florii; de aici și o altă denumire a Floriilor, anume Sărbătoarea înfloririi salciei…. Potrivit unor proverbe, strămoșii noștri nu echivalau salcia cu un arbore sau pom: ˂˂Nici salcia pom, nici mojicu om˃˃ sau ˂˂Nici din salcie lemn de bute, nici din mojic om de frunte ˃˃… interesant este faptul că din ramurile ei flexibile și mlădioase, după o tehnică migăloasă, gospodarii mai pricepuți împleteau coșuri sau panere, care erau folosite și pentru a duce bucatele la sfințit, în noaptea Învierii.
O legendă amintește ajutorul pe care salcia l-ar fi dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota. Poate și datorită acestor credințe, românii duc la biserică ramuri de salcie și se întorc cu ele sfințite la casele lor. La ieșirea din biserică, prima grijă era înghițirea unuia sau a mai multor mâțișori, mâți, motocei, motani sau motănei, numele popular al florilor de salcie. Se credea că făcând așa, vor fi prevenite bolile de gât sau grumaz, respectivii oameni urmând a fi ușori și sănătoși ca florile. Acasă, câteva erau puse la porți, la pragul de sus al ușii, în fața casei sau la fereastră, iar restul se păstra cu mare grijă sub streașina casei sau în interiorul casei, sub grindă sau, cel mai adesea, la icoana Maicii Domnului. Există și situații, cum e la Pogonești (Vaslui) și la Costești (Iași), când ramurile sfințite se puneau pi-un pom ori pi straturi, în grădini ca să nu vie grindina. Prin alte locuri se precizează faptul că se înfig în pământ, la încolțât, și, adesea, se prind. Oricum, păstrarea lor pentru vreme îndelungată în casă sau în gospodărie arată că erau investite cu puteri de-a dreptul miraculoase și socotite bune de leac în multe boli, dar și apărătoare de incendii, grindină sau trăsnete. Despre cel care se împărtășea la Florii se credea că orice dorință își punea când se apropia de preot se împlinea, în timp ce aceia care îndrăzneau să se spele pe cap la așa o mare sărbătoare urmau să albească precum pomii. Totuși, era permis un anume tip de spălat, anume cel în care se folosea doar apă descântată. Unele gospodine aveau obiceiul de a scoate din casă veșmintele, iar altele coceau atâtea pâini, în forme și mărimi diferite, câți membri avea acea familie. O altă credință generalizată stipula că vremea de la Florii se va repeta în prima zi de Paști, în vreme ce urzicilor le cam venea sorocul, înflorirea lor însemnând eliminarea din alimentație”. (sursă: Marcel LUTIC – Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, Ed. Vasiliana`98, Iași, 2022)
Din cercetările de teren aparținând etnologului Răzvan Ciucă, fondatorul Muzeului Național al Agriculturii, consemnez: ”În Muntenia, de Duminica Floriilor, care marchează începutul Săptămânii Mari, se duc ramuri de salcie și flori la biserică. Binecuvântate de preoți, ramurile verzi sunt puse la icoană, fiind bune de leac și protejând de trasnet. Ramura verde este protectoarea vitelor și holdelor semănate, le asigură sporul livezilor, aduce rod bogat în gospodărie. Într-un ciclu al ramurilor verzi, simbol al castității și renașterii anuale a vegetației, se înscriu și coroanele verzi puse la porți în ziua de Sf. Gheorghe, pelinul de Rusalii, frunzele de nucla Pogorârea Sf. Duh ș. a.
Documentare realizată de
Angelica Buzoianu, bibliograf
FOTO: Ștefan Olteanu