Florentin Popescu în delict de vârstă – 75 de ani imputabili timpului, nu scriitorului

 

 

Lumea scriitorilor a fost întotdeauna foarte agitata din cauze multiple. Câteodată apare nu se ştie de unde câte un scriitor de bine care limpezeşte apele şi devine prietenul tuturor, peste vremi şi vremuri, un scriitor cu uşa deschisă şi netrântită cuiva în faţă. Am cunoscut astfel de trântitori de uşi, nu înşir aici nume penibile, de altfel de oarecare circulaţie, de maeştri în astfel de reprobabile atitudini.

Florentin Popescu este exact omul binedispus să cultive contrariul, el îţi zâmbeşte, te întreabă de sănătatea literară şi este cel mai înteresat dacă ai mai publicat o carte, pentru că pe celelalte, fii sigur, ţi le cunoaşte. Îţi va comunica foarte repede diagnosticul; mult mai rar, necunoscuţilor, le sugerează că trebuie să se lase de o treabă, dacă nu au, în palmă, zaruri de izbândă. În ani şi ani, de jur împrejur i s-au alăturat grupuri şi grupuri de prieteni literari, prieteni care caută întotdeauna acel sprijin competent de găsit numai în opiniile şi condeiul unui specialist. Cuvintele sale au devenit deja legendă urbană: „Eu v-am citit pe toţi!” Mai mult de atât, aceşti „toţi” însumează sute şi sute de articole critice de întâmpinare, sub tutela cărora luatul în seamă se mândreşte precum un campion cu laurii şi cupele de învingător.

Filolog cu studii serioase, poet talentat şi prozator, critic şi istoric literar, monografist, jurnalist cultural, reporter, epigramist, memorialist, mitolog cu peste 50 de ani de studii şi perseverenţe în biblioteci, în redacţii şi la mese de scris, în ţară, în Orientul Apropiat, de la Ninive la Babilon, Florentin Popescu este cel mai cunoscut, vânturat şi recunoscut scriitor prin cercurile condeierilor de elită din Muntenia, Oltenia, Dobrogea, cu mare respect la Iaşi şi Chişinău.

I-au trebuit încălţări de basm, opinci de oţel şi multe peniţe neobositului călător pe atâtea drumuri şi între paginile atâtor cărţi. Absenţii din sumarele sale înseamnă în mod concret „absenţi din catalogul literar”, deci lipsesc din pleiada acelora care alcătuiesc masa critică a prozatorilor, poeţilor, a oamenilor de litere contemporani, a creatorilor de idei şi opinii literare, de opere literare, de demnitate literară.

Adevărată forţă a naturii încuiată într-un copil născut într-o zi de 3 aprilie 1945 în satul Lera, comuna Corbu, azi comuna Chiojdu, judeţul Buzău, cântăreţ dominator, cocoşeşte, încă din oul şcolăresc, Florentin Popescu s-a făcut mereu remarcat, chiar dacă nu în permisa linie întâi a fostului regim politico-ideologic sau al descreiereatelor interese literare, ci în miezul tare al celor mai puţini şi mai capabili să-şi construiască şantierele pentru monumentul literar dincolo de culisele relaţiilor, în mod creativ, scriind şi publicând, cu o fabuloasă putere de

muncă, carte după carte, atât ale sale cât şi, ca redactor la diferite edituri, ale altora. Din propria creaţie este autorul a peste o sută de titluri, de la versurile din „Obsesia păsărilor”, (volum de debut, 1972), „Diligenţa cu păsări” la „O istorie anecdotică a literaturii române”, „Dicţionar de mitologie orientală”; de la, să spunem, „Antologia poeziei religioase româneşti”, „Antologia poeziei româneşti de dragoste” până la seria de interviuri şi comentarii „Seniorii literaturii noastre” (deocamdată 3 volume masive), „Eu v-am citit pe toţi”

(deocamdată 7 volume), minunatele şi causticele şi strălucitoarele „Povestiri din anul cocoşului”, „Unsprezece povestiri şi o ficţiune”. Nu în ultimul rând, inclusiv în numeroasele apariţii din seria „Portrete în peniţă” scoate la vedere într-o uriaşă loggie aproape întreaga galerie a scriitorilor din sudul României de prin anii 1970 până azi.

Cititor prea dedicat şi perseverent, Florentin Popescu uită cam des că el însuşi este un amplu creator ficţional şi un poet cu impresionante viziuni. Îl caracterizează, frumos şi implicat, o exagerată grijă de plantaţiile altora în loc, mai egoist, cum se întâmplă, să-şi cultive, voltairean, propria gădină. În această situaţie, cam repetă gesturile lui George Enescu, care interpreta muzica altora şi uita să îşi ducă la bun sfârşit propriile capodopere, însă respectând tezaurul creat şi propus spre interpretare de titanii muzicii! Florentin Popescu îi respectă pe toţi colegii de breaslă turbulentă, adunându-i, cuminţindu-i în jurul unui său şi îndemnându-i să se destăinuie ca reprezentanţi ai spiritualităţii estetice.

Spune într-un loc Marea Doamnă a conştiinţei, Magda Ursache, fostă elevă a Liceului din Buzău: „Mă întâlnesc cu colegul meu de liceu şi în credinţa că viaţa e un pretext pentru scris, că scrisul e un mod de a supravieţui. Altfel spus, existenţa ca texistenţă, zile goale fiind cele fără scris-citit. Şi-nainte mult mai este, Florentin!” Cu mâna pe inimă repet: Aferim!

Precum supranumitul prin culisele colegiale Don Florio, un alt frumos Don Quijote al bibliotecilor, al redacţiilor de reviste literare, al cenaclurilor, al întrunirilor scriitoriceşti, cu nesfârşite dialoguri şi schimburi de cărţi, este prietenul şi cronicarul scriitorilor merituoşi, în afara sofisticatelor ierarhii istorice, la fel trebuie să îl aplaudăm (cu toate că scriitorii, în loc de aplauze, preferă să scrie şi să citească), să îl respectăm şi să recunoaştem în Florentin Popescu o mare şi împlinită personalitate a culturii române contemporane, personalitate despre care vom auzi în continuare numai veşti bune despre isprăvi de pomină, cum deja ne-a obişnuit, pentru că niciodată nu e timpul pierdut pentru scris şi citit!

Numai soarele ştie cu adevărat să fie fierbinte, şi pâinea. Îmi place să cred că, în zodia soarelui mioritic, Florentin Popescu este o pâine mare şi bună.

Şerban Codrin

 

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate