Dan Elias
L-ați auzit pe horodniceanu? Dă el un telefon… Scoate legitimația de procuror, că e suficient … Cum, mă, chiar nu-l recunoașteți!? Pe cine; pe el!?
Asta este adevărata Românie! Economia de piață..! Democrația lui pește prăjit..! Tărâmul lichelelor și al analfabeților ajunși în fruntea bucatelor, jucând alba-neagra cu banii noștri!
Ăsta este rezultatul istoric al „marii revoluții din decembrie”? L-am omorât pe ceaușescu ca să nu mai fim fraierii lui și am devenit fraierii unor puțoi? Măcar atunci era unul, acum sunt zeci de mii.
Pe mine nu mă surprinde. Când lași să te conducă beizadelele comuniștilor sau ai noilor capitaliști, așa, ca să aibă și ei o ocupație, ne merităm soarta.
Horodniceanu nu este decât un fir de praf pe care l-a luat gura pe dinainte. Sunt o apă și-un pământ. Își dau telefoane să-și pună frații, amantele și cumnații în parlament, în consilii de administrație, în prefecturi, în consilii județene, în agenții naționale .. pe salarii de mii de euroi.
Și în acest timp o bătrână de 95 de ani este violată și ucisă în propria casă, profesorii suportă cuvintele și gesturile obscene ale elevilor, iar un polițist este suspect pentru violarea repetată a unei copile de 11 ani! Sex cât cuprinde și bătăi cu săbii. Ne-am ajuns!
Nici polițiștii care l-au oprit pe „firul de praf” nu sunt uși de biserică. Și ei dau telefoane, și ei ne întreabă de ce nu-i recunoaștem, și ei ne opresc pentru că așa au chef, pentru că așa au învățat în „școala” acestei țări fără stăpân.
Astăzi, să trăiești cinstit și curat, să nu furi, să nu violezi, să nu ai sabie sau pistol, să nu ai unde să dai telefon, să nu te sune bietul ministru al justiției, să nu zbori cu avionul privat din poarta casei, să faci școală, să mergi la biserică și mai ales să ai caracter .. este o tragedie.
Suntem o țară sucită din vrej. Creștem diform, cu malformații pe care nici-un chirurg nu le mai poate rezolva. Și toate acestea din vina noastră. Ne-am învățat cu căldurica fotoliului și cu minciunile terapeutice ale televizorului, în loc să-i călcăm în piciorele buletinelor de vot. Avem un partid unic și nu ne pasă. Psdnl-ul își face planuri să conducă jaful ani de zile. Doar ei cu ai lor. De plătit, tot noi plătim. Ne mai aruncă, așa în scârbă, câte un oscior și ronțăim la el fericiți; „Hai, mă, că nu e chiar așa de rău!”
Întâmplarea cu „firul de praf” nu face altceva decât să consfințească starea noastră de slugi; de la munte până la mare, din america până-n ucraina.