Laurențiu Șonchereche, primarul Municipiului Fetești, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a iluminatului public stradal, susținut de Administrația Fondului de Mediu prin programul „Sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public.”
Proiectul prevede achiziționarea și instalarea a 600 de corpuri de iluminat stradale cu LED precum și achiziționarea și instalarea unui sistem de dimare/telegestiune.
Valoarea totală a proiectului este de 1.187.585,05 lei, inclusiv TVA, contribuția proprie a Municipiului Fetești fiind de 189.986 lei.