În perioada 29-31 iulie la Slobozia este organizat Festivalul și Concursul Internațional de Dirijat Ionel Perlea, ediția 2022. Timp de trei zile, pe scena Sălii Europa a Consiliului Județean Ialomița vor intra în concurs 30 de concurenți, printre ei regăsidu-se și un român. Ei vor susține prima probă eliminatorie cu pian, în urma căreia vor intra în semifinală primii 12 clasați. A doua probă, cea semifinală, se desfășoară cu orchestră, iar în urma desfășurării acesteia se vor alege cei 6 concurenți din finală. Proba finală se desfășoară sub forma unui spectacol de gală, cu public, în cadrul căruia concurenții vor dirija câte două arii, una de operă și una simfonică.
Gala Spectacolului Internațional de Dirijat Ionel Perlea va avea loc pe 31 iulie 2022, începând cu ora 19, la Sala Europa a Consiliului Județean Ialomița și va fi televizată de TVR3.
Spectacolul de Gală va fi deschis de soprana Mirella Bunoaica, artistă de talie internațională, și dirijorul Mircea Păcurariu, ambii laureați ai Festivalului Perlea, și se va încheia cu reprezentația celui mai bun dintre concurenții dirijori, desemnat de juriu în urma evoluției acestora.
Juriul Concursului Internațional de Dirijat „Ionel Perlea” este format anul acesta din: Sabin Pautza- Președinte de onoare, Dumitru Goia, Daniel Jinga, Cristian Lupeș, Adrian Morar și Antoniu Zamfir.
Accesul se face pe bază de bilet, la prețul de 50 de lei de persoană, cu reducere de 50 la sută pentru elevi, studenți și pensionari.