George Grigore, scriitor, traducător, cercetător, filolog, pedagog și orientalist român. S-a născut la data de 2 februarie 1958, în satul Grindu (județul Ialomița). El a absolvit în anul 1983 cursurile Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, secția arabă-chineză, obținând în 1997 un doctorat în filologie la Universitatea București, cu lucrarea Problematica traducerii Coranului în limba română. În 2000, în calitate de editor-traducător pentru Editura Kriterion, a început seria de volume Bibliotheca Islamica, unde a publicat atât traducerile sale ale celor mai importante opere ale culturii islamice, cât și cele ale altor autori. Traducerea sa a Coranului a fost foarte apreciată și publicată în diferite ediții, inclusiv una bilingvă, lansată la Istanbul în 2003 . A publicat cărți și articole despre Coran și Islam, precum și alte dialecte arabe, în special cele din Bagdad și Mardin. A făcut cercetări despre cultura kurdă. Pe lângă predarea la Universitatea din București, a scris diverse cărți pentru studenții limbii arabe, cum ar fi un dicționar, un ghid de conversație și un manual de ortografie și caligrafie.
Este doar o frântură din vasta biografie a unei mari personalități ialomițene care săptămâna trecută s-a aflat în satul în care s-a născut, a copilărit și din care a plecat în adolescență să… cucerească lumea. Și a cucerit-o, cu deosebire pe cea arabă. Într-un dialog colocvial cu foștii săi profesori, cu consăteni din generația sa dar și din generațiile mai tinere, cu invitații doamnei Aneta Frunză (bibliotecara bibliotecii comunale), doamna Maria Ștefan de la biblioteca ”Nedelcu Lixeanu” Miloșești, doamna Elena Balog, directorul Bibliotecii Județene „Stefan Bănulescu” Ialomița, doamna Elena Pacală, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național Ialomița, profesorul George Grigore a refăcut în mare parte călătoria sa în marea cultură arabă, dezlegând pentru interlocutori multe dintre întrebările pe care și le puneau privind această lume fascinantă.
SONY DSC
„Pasiunea mea pentru limbi străine a fost de foarte timpuriu, eram în școala a doua când am început să descifrez de pe crucile din cimitir alfabetul chirilic. Apoi citit literele chirilice pe icoane, pe catapeteasma bisericii noastre din Grindu și le înnebuneam pe surorile mele care erau la liceu în București să-mi aducă cărți în limbi străine. Mai târziu, terminam clasa a opta și după modelul vremii trebuia să mergem la Slobozia să ne facem analize. Și am plecat cu toată clasa în această aventură, și a fost cu adevărat o aventură, pentru că m-am întors pe jos de la Colilia pentru că nu mi-au ajuns banii de rată. La Slobozia, plimbându-mă eu brambura prin oraș, am dat de statuia prințului algerian pe care toată lumea o știe, Gherainia Mohamed, care fusese adus aici ca prizonier al armatei germane, el fiind medic în armata franceză. El i-a ajutat foarte mult pe cei din zonă, evada noaptea din lagărul de prizonieri și oferea îngrijiri medicale țăranilor din satele de pe lângă Slobozia. Numai că, într-o noapte a fost prins și executat pe loc de către germani. În amintirea lui s-a ridicat acel monument, care mi-a atras atenția. Imediat, imaginația mea de adolescent s-a înfiebântat. Îmi imaginam cum un prinț a venit prin satele noastre din Ialomița oferind ajutor și așa mai departe. Și atunci am încercat să aflu cât mai multe lucruri despre el, mai târziu am făcut chiar o documentare, cât se putea, pentru că sunt puține date despre el. A fost primul meu pas, prima dorință de a învăța … limba prințului. Pornind de aici, student fiind în primul an de facultate, prima țară arabă în care am călătorit a fost Algeria, tot în această idee, de a merge pe urmele prințului. Așadar, vedeți, o întâlnire banală în aparență: treci pe lângă un monument care pur și simplu ți-a schimbat întreaga viață.”
SONY DSC
Pornind de la această destăinuire și curiozitatea asistenței fiind stârnită, dialogul a continuat fără ca cineva să observe trecerea timpului și s-a vorbit despre cultura arabă, despre obiceiurile și tradițiile din lumea arabă, despre deosebirile și asemănările acestora cu obiceiurile și tradițiile din arealul românesc și despre multe altele. Despre toate acestea, însă, într-un număr viitor al ziarului „Ialomița” și, cu bunăvoința domnului Gheorghe Dobre, redactorul șef al revistei „Helis”, în paginile acesteia.
Nicolae TACHE
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC