Mergând spre casă, a zărit pe trotuar o monedă. A dat s-o ridice, dar s-a oprit numaidecât: „Ce sunt eu, să-mi însușesc bani străini ? Cum aș mai putea să mă respect după asta?”. Și a trecut mai departe, gândind: „Probabil c-o ia altcineva. Așa că, o să înving necinstea”. Drept pentru care s-a întors din drum. N-a făcut însă nici doi pași și și-a adus aminte: „Dar dacă iau un lucru străin înseamnă că sunt un om necistit. Mai bine o las acolo”. Și a dat din nou să se îndrepte spre casă, dar chiar atunci i-a venit o altă idee: „Dar dacă nu ia nimeni banul ăsta, nu-i păcat să se piardă în praf? Acum o oră am terminat ședința la coaliție și am primit sarcini precise pentru a reduce deficitul bugetar. Nu avem bani să mărim salariile profesorilor și noi lăsăm banii pe stradă? Interesele de stat îmi cer să ridic moneda și s-o duc la trezorerie”. S-a întors la locul unde era moneda, a scos portofelul și a rămas cu spinarea îndoită: „Poate o fi moneda vreunui profesor și pierdut-o la protest… Ar însemna că sunt un hoț. Nu, pentru nimic în lume nu o iau”. Și-a vârât portofelul în buzunar, zicând: „Dumnezeule, e unu noaptea și eu stau aici pentru fleacul ăsta. Acasă s-or fi speriat că m-a ridicat DNA-ul. Trebuie să mă grăbesc”.
Mândru de victoria morală, s-a îndreptat spre casă. Dimineață, la micul dejun, se simțea grozav de bine dispus: „Azi, avem întâlnire cu șeful la Cotroceni, să vedem cum oprim protestele, o să povestesc despre monedă, cum se aruncă banii ”. După întâlnirea de la Cotroceni, mândru că i s-a spus că este de o cinste ireproșabilă, șeful l-a sfătuit să mai treacă pe acolo și să ridice moneda, poate nu a luat-o nimeni. Când a ajuns la locul cu pricina a privit în jos și a descoperit că erau peste 20 de monede, care de fapt erau medalii de profesor emerit. Răspla gestului meu a fost binevenită. La rotație, am fost numit ministrul educației.
Gheorghe Marinel