Dan Elias
Eu îl aleg pe Dumnezeu!
Nu am putut scrie articolul săptămâna trecută dintr-un motiv simplu: nu m-am putut opri din râs zile în șir. Cum să pui să organizeze alegerile în România anului 2024 pe Benny Hill!? Da, da! Se spune că guvernul ar fi avut și varianta babasha, dar a cerut prea mult. Doamne ferește!
Comisia electorală din satul Buimăceni (divină această răzbunare a .. limbii române!), comuna Albești, și-a cerut scuze publice printr-o scrisoare adresată cetățenilor pentru că au inversat rezultatele alegerilor, din cauza oboselii și a căldurii, Comisia județeană a reacționat prompt: „Noi nu știm. Nu am fost anunțați. Să fiți iubiți!”
O analiză oficială realizată pe date parțiale a confirmat numărul foarte mare de voturi anulate. Cauza principală este de tot râsul și de toată suspiciunea: erori de completare ale proceselor verbale, cauză ce a devansat la milimetru „lipsa ștampilei de control a secției de votare”. Curat murdar! Adică, nu cetățeanul este vinovat, ci analfabeții din comisiile electorale.
La Costinești, acolo unde s-a numărat de cinci ori, se cere acum anularea votului chiar de către oficialități, ei neștiind cum a votat ucraineanul (!), în condițiile în care primarul a câștigat la un vot! Să-l întrebe pe zelenski. Imposibil să n-o știe el și p-asta!
În Vrancea s-a organizat o secție de votare în .. capelă. O fi dat ordin primarul să nu se moară acum nici în ruptul capului, dar un cetățean, lipsit de spirit civic, a ales să dea curs chemării din ceruri. Ar fi zis, cu ultima suflare: „Spune-i primarului că eu îl aleg pe Dumnezeu!” Și așa s-a votat. Cu mortul în „secția de votare”, după ce au scos de pe pereți icoanele, ca să fie „political correctness”. Cică, membri comisiei îți dădeau 5 buletine de vot și .. o lumânare, și aia neștampilată!
Cu lumânările o să ne alegem!
Râdem noi, dar o să ne iasă râsul prin piele!
Cea mai haioasă scenă, regizată de Benny Hill, a fost cea cu „corelațiile”. Li s-a spus „să le iasă corelațiile”. „Ce relații, bre, să ne iasă! Noi mai avem timp de relații, pe căldura asta și cu număratul!? Să le facă cei de la comisia județeană, că stau la răcoare, vorba vine, sunt mai citiți decât noi și ei știu și ce și cum trebuie să… iasă. Că voiam să vă spun de mult, să dați o ordonață de urgență și pentru matematica asta, că s-a-nrăit de tot!”
Și mai puneți la îndoială statisticile care ne spun că suntem aproape 60 la sută analfabeți funcționali!? Și noi și candidații.
Dar, asta nu doare. Îi doare pe ceilalți, îi sărăcește și îi scârbește!
Rezultatele nu au nici o importanță. Totul este astfel legiferat și organizat încât mereu „iese” ce trebuie. Adevărul gol-goluț este că doar atât merităm.