Episcopia Sloboziei și Călărașilor „nu dorește să fie asociată cu scandalurile politice legate de vaccinare”

 

După mai bine de un an de la debutul pandemiei, Biserica Ortodoxă Română aplică „tratamentul tăcerii” în privința vaccinării de parcă ar fi ceva rușinos pe care se preface că nu-l vede și nu-l aude. Patriarhia iese, pe ici colo, cu câte o declarație anemică legată de pandemie, dar și în privința vaccinării românilor. Credincioșii sunt pierduți în contextul în care biserica nu pare a fi preocupată de sufletul și starea enoriașilor. Mulți se întreabă de ce „mai marii bisericii” nu s-au implicat activ în această problemă. De ce înalții prelați nu sunt preocupați să transmită clar, printr-o voce unică, poziția reprezentanților Patriarhiei legată de acest subiect, astfel încât să poată primi un strop de speranță din partea celor în care cred?

Chiar și primul ministru al României a făcut apel, în nenumărate rânduri, la BOR să se implice în campania de vaccinare, însă fără ecou. „Este nevoie de implicarea bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii să aibă informații (…) Am spus-o și la întâlnirea cu cultele și mi s-au dat asigurări de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. E nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații și să poată să se vaccineze”, spunea Florin Câțu în intervențiile sale publice.

La jumătatea lunii ianuarie, Ministerul Sănătăţii anunţa că Biserica Ortodoxă Română va sprijini campania de vaccinare și va difuza materiale informative în eparhii printr-o broșură intitulată „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură.” Broșura a ajuns și în Ialomița, la Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Și s-a oprit aici. Aceasta nu a fost distribuită niciunui preot din parohiile județului. Oficial, niciun consfințitor nu a acceptat să vorbească, neoficial însă ne-au spus că subiectul nu este de interes pentru PS Vincențiu Ploieșteanu și că nu au primit niciun material informativ spre difuzare.

Episcopia Sloboziei și Călărașilor nu are competențe în domeniul medical, de aceea nu poate recomanda enoriașilor decât informarea din surse competente și credibile, nu și actul propriu zis al vaccinării, acest aspect fiind strict legat de voința personală a fiecăruia”, ni s-a comunicat de către reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, care mai spun că instituția „nu își dorește să fie asociată cu scandalurile politice legate de vaccinare.” Din răspunsul oferit reiese că nu vor să se implice în această problemă controversată, dar și lipsa de încredere în vaccin.

Ar fi fost interesant să aflăm numărul preoților din județ care s-au vaccinat, dar Silviu Dascălu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei, ne-a transmis însă că nu se știe câți clerici au ales să se vaccineze, programările fiind făcute individual. „Platforma online guvernamentală dedicată programării pentru vaccinare a fost greu operabilă de către personalul clerical în vederea programării în grup a preoților doritori să se vaccineze, iar când a apărut oportunitatea programării acestora, locurile fuseseră deja ocupate. Astfel s-a recurs la varianta ca fiecare să se programeze individual. Din acest motiv nu posedăm o statistică a personalului clerical vaccinat”, se menționează în comunicat.

Nu ni s-a spus nici dacă Preasfințitul Părinte Vincențiu s-a imunizat, pe motiv de confidențialitate, dar puteam să intuim că acesta nu s-a vaccinat și, credem noi că nici nu o va face atâta vreme cât încearcă să se disocieze de subiect. Mai mult decât atât, nu a distribuit materialele informative, ceea ce ne dă de înțeles că nu ar avea încredere că informațiile furnizate sunt veridice.

Petronela MOROIANU


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate