El meditatoro

Putea să i se spună „cel drept”, l-ar fi ajutat fizicul și chiar .. fizica. Putea să i se spună „cel iute”, la mânie și la minte, la citit și mai ales la înțeles. Putea să i se spună „cel înțelept”, măsurând nu de două ori, ci de șapte ori, până când uita de ce a măsurat. Putea să i se spună „cel viteaz”, după cum arunca cu paltonul pe scenă, de te puteai aștepta să-și scoată și cămașa și pantalonii, ca un adevărat chippendale. Putea să i se spună „cel bun”. Sau nu!? Asta nu i se putea pune în cârcă. Sau putea pur și simplu să i se spună „cel frumos” și ar fi mers, dacă nu avea .. ghinion cu zâmbetul.
Putea să fie orice! Și am exemplificat mai sus cu acele posibilități de pe plaiurile dacilor liberi. Dacă ar fi luat ca model Roma antică, atunci lucrurile erau și mai simple. Practica societății romane era aceea de a-i atribui împăratului un supranume derivat din denumirea populațiilor pe care le învingea și le supunea. Astfel, Iulius Cesar devine după victoria împotriva galilor „Cesar Celticus Maximus”. De ce n-ar putea să fie și el un „klaus pesedexus maximus”, dacă își va duce până la capăt obsesia!?
Dar nu! Într-o clipă de geniu, când destinul l-a făcut să citească greșit fișa postului, unde scria mare și apăsat „mediator”, influențat și de poveștile revoluționarilor sud-americani, și-a zis simplu și înfricoșător pentru dușmani; „el meditatoro”!
În jurul lui, istoricii consemnează faptele de vitejie și milostivenie, care vor rămâne scrise cu pixul pe pielea memoriei noastre, în vecii-vecilor! Amin și Doamne ferește!

Dan Elias


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate