Efectele atacului Hamas asupra Israelului

F.S.B-ul rusesc a câştiat încă odată în competiţia cu celelalte servicii secrete de pe mapamond. Atacul HAMAS asupra Israelului este dovada. Desigur, Rusia nu a făcut asta singură, ci cu ajutorul Iranului, care a înarmat masiv şi a instruit luptătorii palestinieni.

Prin această mişcare fluxul de arme pentru Ucraina se subţiază, iar atenţia opiniei publice este deturnată spre Orientul Milociu. Şi americanii şi MOSAD-ul ştiau de atac, dar nu au reacţionat, pentru a submina capitalul de simpatie acumulat cu timpul de militanţii palestinieni, care, justificat, vor un stat al lor, un stat imposibil deocamdată. După consumarea violenţelor la graniţă, Israelul poate interveni în forţă în Gaza, spulberând brutal, cu acordul puterilor occidentale, rezistenţa palestiniană şi infrastructura militară implantată acolo cu spijin iranian.

Ca de fiecare dată vor suferi civilii neânarmaţi, obligaţi să rămână în oraşele asediate şi distruse de bombardamente. Desigur, vor pleca primii luptătorii HAMAS, retraşi în tunelurile sigure, de unde se pot infiltra cu uşurinţă în masa derutată a refugiaţilor. Soldaţilor israielieni nu le rămâne decât să mineze tunelurile şi eventual instalaţiile militare funcţionale. Ce va fi după? Suferinţa accentuată a palestinienilor de rând, obligaţi să trăiască într-un spaţiu închis cu ziduri de fier, fără perspective economice şi permise de muncă pentru bogata Israel din ce în ce mai puţine.

Cine câştigă? În primul rând Rusia, apoi Iranul, apoi Israelul care va avea permisiunea să intervină permanent în fâşia Gaza şi de ce nu liderii HAMAS ce vor dispune în viitor de mai multe fonduri donate de duşmanii declaraţi ai evreilor. Dar, cei mai câştigaţi sunt fără drept de apel producătorii internaţionali de arme, ale căror conturi tind spre dimensiuni astronomice.

F.M.Ciocea

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved