Dan Elias
Înfipți în treabă
Coruperea alegătorilor? Caravana medicală care a ajutat mii de oameni ce nu pot merge la clinicile private (clinicile private cu medici de la clinicile de stat, nota bene!) reprezintă coruperea alegătorilor? Măi oamenilor, ne-am prostit de tot!? Dar majorarea permanentă a „pensiilor” minime (în fapt, ajutoare sociale), de către onor ciolacu, ce este? Dar reclamele cu Muntele Athos, reclame de prost gust în primul rând!? Dar alocările pe ochi frumoși din resursele bugetului de stat pentru investiții locale!? Și atâtea altele…
Folosirea justiției în partizanatul politic ne întoarce cu sute de ani în urmă! Sigur că nu se va întâmpla nimic nici cu simion, nici cu aur, dar simplul fapt că se discută pe piața media de acest subiect este o rușine. I-am ascultat pe porumbel și pe ursu la televiziunea lui voiculescu cum făceau supoziții despre o posibilă înscenare realizată chiar de partidul incriminat și m-au trecut fiorii! Chiar aici să fi ajuns presa aservită puterii de orice fel încât să nu mai existe nici rușine, nici bun simț!?
Eu înțeleg că partidului unic psd-pnl îi tremură izmenele pe el, cu tot sprijinul habarnistului iohanis, dar nici așa! Vrem să ajungem în situația penibilă a americanilor care nu mai știu cum să-l oprească pe Trump?
Această știre a pus Slobozia în fruntea unei liste nemeritate; a inchiziției cu orice preț. Numai că atât le-a trebuit ziariștilor care participă la campania electorală ca să mai arunce o piatră.
Nu voiam să mai scriu nimic despre nimeni. Orice ai scrie este inutil. Chiar și „a scrie” a devenit în ochii analfabeților o culpă cu conotații penale. Dar nedreptatea, miștocăreala și bătaia de joc pentru oricine nu dă mâna cu ei, mă omoare cu zile!
Băgați-i, mă, la pușcărie! Cum să meargă ei cu caravana medicală printre oamenii nevoiași? Numai noi îi ajutăm pe cetățeni. De exemplu, le plătim analizele la firmele private. Ce e rău în asta!? Dacă nu au pâine să mănânce cozonac.
Putea să fie udmr-ul sau oricare alt partid în această situație. Nu despre aur am scris aici, ci despre disperarea partidului unic care s-a înfipt în treabă și nu vrea să mai plece .. din treabă.
Să fie sănătoși!