Dan Elias
Rușinea
Zelenski vine în România! Îmi cer scuze pentru litera mare de la numele „pianistului”, dar era început de propoziție și am fost obligat. Mi-au dat lacrimile că limba neamului meu este atât de primitoare încât îi spală pe toți caraghioșii pământului! Nu îi este rușine? Pă, bune, chiar nu îi este rușine!?
El este cel care nu numai că a tăiat toate drepturile românilor mei din Bucovina de Nord, dar chiar i-a prigonit și și-a bătut joc de graiul, sufletul și credința lor. Ce să caute pe aceste pământuri pe care nu le recunoaște!? Își cumpără o vilă la Sinaia? Poate doar așa!
Nu le este rușine celor trei sărmani ai politicii românești să-l primească? Să dea mâna cu el? De ce nu-i întrebați pe români dacă vor un astfel de musafir? Iar vă doare în briceag de părerea și vrerea românilor? Dictatura instituită de voi trei depășește orice imaginație. De când două-trei voturi în plus vă fac pe voi stăpânii României!? Dictatori în numele democrației!
Mai citiți și voi, mai puneți mâna pe un ziar, pe o știre, pe o carte. Aveți telefoanele? Asta vor și ei! Astăzi, zelenski nu mai are aura de salvator al democrației capitaliste nici măcar în ochii celor care i-au inventat-o. Occidentul este la limita existenței, așa cum i-am cunoscut-o noi, dacă a ales să fie apărat de naționaliști, adică exact ce urăște vestul mai mult. Dar cine crede toate acestea! Nimic din ceea ce se petrece în ucraina nu are legătură cu libertatea și democrația, ci doar cu banii și puterea. De zeci de ani, politica urii ne otrăvește mințile. Bunii și răii, democrații și dictatorii, albii și negrii, vorbe goale bune doar să acopere zornăitul banilor în pungile lor.
Rusia? China? Islamul? Nimic altceva decât motoarele industriei de armament. Dușmanii perfecți. Războiul este cea mai profitabilă afacere.
Pe mine mă doare undeva de deznodământul acestui conflict. Rușii și ucrainenii au cel puțin mama comună, dacă nu cumva și tatăl. Dar românii, atâția cât mai sunt, de care am uitat și care își trăiesc limba și credința printre străini, au dreptul să știe că suntem încă aici.
Când scriu aceste rânduri a început „vizita lui zelenski”.
Mi-e rușine de mine și asta mă bucură. În aceste clipe este singurul sentiment care ne face cinste.
Încerc să nu-mi imaginez ce este în sufletul fraților cu buletin ucrainean, maghiar sau sârbesc, ca să nu o iau razna.
M-am săturat să tot îmi fie rușine că sunt român, pe mâna și limba unor netrebnici!