O înfrângere nemeritată pentru Unirea Slobozia în deplasare la Universitatea Craiova, influențată clar de mari erori de arbitraj. Cea mai gravă, eliminarea lui Antoche la prima jumătate a primei reprize, jucătorii lui Andrei Prepeliță fiind nevoiți să joace peste o oră în inferioritate numerică. Nu o spunem doar noi, care putem fi subiectivi, au spus-o majoritatea specaliștilor în analizele de pe toate posturile televiziunilor de sport.
Am reținut câteva declarații de la Prima Sport 1, făcute imediat după finalul partidei.
Marius Antoche: Nici nu știu ce să spun. A fost un contact, dar spun cu mâna pe inimă că nu am avut nicio intenție să lovesc adversarul de maniera în care să primesc cartonaș roșu. Nu știu cum au gândit cei de la VAR, dar este decizia dânșilor și nu pot decât să o accept și să aștept ispășirea etapelor de suspendare, pentru ca apoi să-mi ajut echipa din nou. Îmi pare rău, pentru că băieții au făcut un efort fantastic. 10 la 10 ar fi stat altfel lucrurile. Trebuie să mergem înainte, este doar o luptă pierdută, nu trebuie să facem o tragedie din asta. Tot ce am încercat a fost să mă debarasez de adversar, ca să pot ataca poarta. Că l-am lovit… Nu știu cât de puternică a fost lovitura, încât să fie cartonaș roșu.
Merită comentată și declarația lui Mirel Rădoi, imediat după meci, care a revenit la disputa sa cu selecționerul Mircea Lucescu.
Mirel Rădoi: Trebuie să înțelegem că dacă vrem binele fotbalului românesc, trebuie să mergem în direcția asta. Nici eu nu o să fiu cel mai corect și probabil nici n-am fost niciodată. Undeva greșim cu toții. Lucrurile astea sunt prea importante pentru imaginea fotbalului românesc. De asta am avut acea reacție. E legat de principiu, nimic personal. Dacă următoarea persoană care va fi sunată este de la Craiova, la fel voi reacționa. Poate sunt nebun, dar prefer să fiu furat decât ajutat! Eu nu vreau să câștig trofee ajutat de arbitri. Prefer să termin pe locul 2, 3. Eu nu pot să fac asta pentru că ar însemna că iau bani pe care nu îi merit.
Asta e duplicitate … curată! Uite că o poate face după ce a fost ajutat cu vârf și cu îndesat atât din cabina VAR cât și de arbitrul central. Să nu uităm tratamentul la care a fost supus Jayson Papeau de către jucătorii craioveni imediat după ce a înscris senzaționalul său gol care a dus la egalare, la care cu siguranță au apelat la indicațiile antrenorului.
Tăvălit de vreo cinci ori pe teren, o dată chiar brutal, ca să nu spun animalic (un fault mult mai dur decât cel pentru care Antohe a primit roșu), tratat de arbitru a… lehamite, gesticulând „hai, dă-i drumu’, n-a fost nimic” și neschițând măcar gestul de a-i da un avertisment verbal craioveanului.
Jayson Papeau: Pentru mine a fost un joc bun, dar și pentru echipă. Cred că am făcut un meci bun, am avut o reacție foarte bună după cartonașul roșu. Am jucat bine ca echipă, dar, din păcate, nu am luat niciun punct. Spiritul de echipă a fost acolo. Preferam să nu înscriu, dar să câștige echipa, asta e cel mai important. Am venit aici, la Unirea Slobozia, pentru că îmi place foarte mult campionatul. Mă simt foarte bine aici, am încredere în antrenor și în proiect.
Jean Vlădoiu: Da, prea multe nu sunt de spus, am pierdut un meci, dar am câștigat o echipă! Sunt acele meciuri pe care le pierzi, dar aceasta le-am spus băieților, ridicăm capul sus, am dat tot ce-am putut. Dacă joci de la egal cu Universitatea Craiova, chiar și în zece oameni, poți să spui că ești pe drumul cel bun.
Suntem mâhniți pentru că am avut oportunitatea de a pleca cu punct sau puncte din Bănie. Dacă Jayson marca acolo sau Antoche nu lua roșu… Nu putem decât să felicităm băieții, am câștigat mult din acest meci. Am avut atitudine, am ținut de minge, am făcut lucruri pe care nu le-am făcut până acum, iar Slobozia își va îndeplini obiectivul fără probleme, zic eu. Va trebui să găsim soluții cu Rapid, meciul următor. Alături de Andrei, avem o săptămână să ne pregătim și să jucăm la fel ca în seara asta, exceptând întâmplările nefericite. Din păcate au fost două momente care și-au pus amprenta pe acest rezultat, cartonașul roșu și bineînțeles ocazia imensă pe care am avut-o în repriza a doua, prin Jayson, și cam așa s-a scris istoria. Acest grup eu spun că își va face pe viitor treaba. Unirea Slobozia a pierdut un meci, dar, după părerea mea, a câștigat un jucător fabulos, prin Jayson Papeau, care se vede că este la un anumit nivel, un caracter frumos și din ce în ce devenim tot mai puternici.


