* Dragobetele, sărbătoare populară celebrată de români pe 24 februarie
Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”.
Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” a organizat o expoziție numită Dragobetele în literatură, dedicată acestei zile de 24 februarie – Dragobetele: ziua îndrăgostiților la români. Astfel, utilizatorii bibliotecii au avut posibilitatea de a se ghida mai ușor în alegerea romanelor de dragoste și nu numai.
Cărțile sunt pentru omenire ceea ce memoria este pentru individ. Ele conțin istoria rasei umane, descoperirile ei, înțelepciunea și experiența acumulată de secole, ele oglindesc minunile și frumusețile naturii, ne consolează în tristețile și necazurile noastre, fac din orele noastre de plictiseală ore de încântare, ne îmbogățesc mintea cu gânduri binefăcătoare, ele ne fac să ieșim din noi înșine.
Între marii titani ai literaturii de la Shakespeare la Eminescu, cu mult înainte, și cu mult după, toți scriu despre dragoste ca și cum nu s-ar mai fi scris niciodată despre asta. E subiectul de neocolit, e întâmplarea inevitabilă din viața noastră. Vectorul vieții noastre dacă vrem, dar și unul din marile motoare ale literaturii. Dacă dragoste nu e, nici literatură nu e.
Fericiți sau nefericiți, împliniți în dragoste sau trădați, toți venim la literatură, la paginile vibrante în care e prezentă dragostea pentru a ne confirma propriile sentimente. Ne oglindim în cuvintele marilor (dar și micilor) cărți, ne căutăm acolo rezolvările, plângem și râdem cu marile povești de dragoste. Am vrea să ne mutăm trăirile noastre în cărți, să le punem la adăpost, să le validăm cu pana unui scriitor, să le protejăm în niște coperte să le nemurim într-o bibliotecă. Să ne privim, pentru o clipă, cât lumea într-o oglindă literară.
Mari sau mici, drepte sau strâmbe, slabe sau puternice, trecătoare odată cu vremea lor sau dimpotrivă purtând aura eternității, poveștile de iubire ale literaturii sunt, adesea, cele mai sigure repere ale propriilor povești de iubire.
Bibliotecare,
Florea Ecaterina,
Vali Șerban