Doar jumătate din numărul profesorilor din Ialomița s-au vaccinat

Județul Ialomița numără 2.309 cadre didactice și puțin peste jumătate din total a ales să se vaccineze. Pentru cei care nu se vor imuniza împotriva Sars-COV-2 până la începerea anului școlar, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, ia în calcul testarea periodică înainte ca aceștia să intre la cursuri, ideea fiind analizată de Ministerul Educației și Sănătății.

În același context, ministrul Cîmpeanu este de părere că soluția ca profesorii nevaccinați să intre doar online nu este fezabilă. „Atât timp cât în țară avem învățământ simultan, în care în aceeași clasă sunt elevi de clasa a II-a cu elevi de clasa a III-a, cu elevi de clasa a V-a și cu elevi de clasa a VII-a, pentru că avem învățământ simultan și cu patru clase simultane și nu avem profesori calificați, apreciați și singuri care este posibilitatea să fie înlocuiți profesorii care nu sunt vaccinați: zero! Este nevoie de profesori în școală. De asta ne dorim să convingem colegii cadre didactice să se vaccineze și nu să mergem cu constrângeri de genul înlocuire sau interdicție de a intra în clasă”, a declarat acesta pentru digi24.ro.

Pe ansamblul personalului din învățământ, în județul nostru situația ar fi satisfăcătoare dacă ținem cont și de faptul că dintr-un total de 263 de salariați din învățământ, încadrați ca și personal auxiliar, 157 au ales să se vaccineze. În ceea ce privește personalul nedidactic, 402 persoane din 691 s-au imunizat deja cu serul anticovid.

În total, 58.57% personal din învățământ s-a vaccinat împotriva Covid-19.

Dacă școala va începe pe data de 13 septembrie, o serie de reguli sanitare vor fi păstrate obligatoriu în interiorul unităților de învățământ, respectiv purtarea măștii, aerisirea încăperilor și distanțarea fizică, mai puțin despărțitoarele de plexiglas, care se pare că nu au fost utile așa cum s-a crezut inițial.

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate