Pentru cinci plăci de faianță sparte, Dan Noel vrea să retragă autorizația sanitară de înființare a Centrului de Dializă de la SJU Slobozia
* Dan Noel, directorul de neînlocuit de la DSP Ialomița, a rezolvat problema locurilor de veci în cimitirile ialomițene (vorba vine ialomițene, pentru că pentru el județul înseamnă doar Urziceni și împrejurimile, așadar și Coșerenii) și s-a apucat să facă ordine și prin spitalul județean. Așa se face că în data de 7 iulie a.c. a dat dispoziție subalternilor să efectueze un control la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, luată în vizor fiind Stația de Dializă a unității medicale.
Potrivit reprezentanților SJU, neregulile constatate au vizat „suprafețe ce necesită reparații din cauza infiltrațiilor de pe teresa Spitalului, maxim 0,5 metri pătrați, 4-5 plăci de gresie/faianță avariate prin lovituri de brancardă, s-a menționat nerespectarea spațiului minim prevăzut de Ordinul 1718/2004 precum și lipsa unor dotări minime”.
Amendă 10.000 de lei pentru Spitalul Județean de Urgență
Deși la prima vedere, „abaterile” constatate de Direcția de Sănătate Publică nu par a fi multe și nici însemnate, iată că unitatea medicală a fost amendată cu suma de 10 mii de lei, cu obligativitatea de a se pune „în regulă”, fapt care, de altfel, s-a și întâmplat.
„În urma constatărilor DSP Ialomița s-au efectuat reparații și s-au igienizat zonele influențate de infiltrații. Nu s-a putut efectua reparația teraselor, întrucât acesta este inclusă în proiectul de modernizare aflat deja în curs de implementare. Mai mult decât atât, s-au înlocuit plăcile de gresie și faianță avariate și s-au igienizat saloanele și spațiile funcționale”, a transmis managerul Spitalului, Liviu Patrichi, prin vocea purtătorului de cuvânt.
Voci din interiorul Spitalului ne-au declarat că în timpul verificărilor efectuate reprezentanții DSP Ialomița ar fi amenințat conducerea Spitalului cu retragerea autorizației sanitare în baza căreia Stația putea deveni Centru de Dializă, motivele invocate fiind legate de „nerespectarea suprafețelor minime și a cubajului de aer”, după cum se arată în documentul întocmit de inspectori.
Cu toate acestea, autorizația NU a fost retrasă.
„Ca urmare a intervenției conducerii Spitalului, DSP Ialomița a procedat la un control ulterior. În urma remedierilor impuse, a recontrolului și a măsurătorilor efectuate, s-a constatat că saloanele de tratament respectă prevederile Ordinului invocat din perspectiva suprafețelor și a cubajului de aer, dar și a dotărilor cu echipamente medicale și personal, astfel încât să se acopere și tura suplimentară solicitată de unitate pentru înființare. Menționăm că, ulterior primului control, Consiliul Județean Ialomița a aprobat prin hotărâre înființarea Centrului de Dializă și a turei trei suplimentare”, au mai precizat reprezentanții uniății medicale.
Așadar, pentru acele cinci plăci de faianță sparte Dan Noel a semnat cu mânuța lui dispoziția prin care Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost amendat cu o sută milioane lei. O sumă care prisosea, nu-i așa, spitalului! Conducerea spitalului a contestat deja în instanță raportul întocmit de DSP Ialomița în urma controlului efectuat. Dacă contestația va avea sorți de izbândă, îi sugerăm prefectului Mihai Tănăsescu să-și tragă puțin de urechi subordonatul de la DSP, eventual să-i retragă și sprijinul, astfel încât activitatea Direcției de Sănătate Publică Ialomița să intre pe calea cea bună.
Directorul Spitalului de Urgență Slobozia închide gura cârcotașilor: „Avem două CT-uri computerizate funcționale”
Potrivit unor informații conform cărora computerul tomograf din cadrul Spitalului de Urgență nu ar funcționa, managerul Liviu Patrichi susține că acestea „sunt false” și că unitatea dispune de două echipamente de tomografie computerizată, ambele funcționale, în prezent fiind utilizat echipamentul amplasat la parterul corpului principal din Spital, cel de-al doilea aparat, situat în Ambulator, fiind suspendat din cauza limitării accesului pe perioada șantierului de reabilitare.