Deschiderea oficială a Salonului Anual de Carte

Motto: ”Dacă vrei să obții cheia succesului, pierde-te prin labirintul cărților

și soarbe din nectarul cunoștințelor”

Luni, 2 octombrie 2023, la orele prânzului, lumea cărților și-a redeschis porțile la Slobozia cu cea mai importantă manifestare culturală, tradițională, de referință pentru comunitatea județeană și națională, Salonul Anual de Carte, ajuns la a XXXII-a ediție.

Organizatorii, respectiv Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” și Consiliul Județean Ialomița, pun la dispoziția iubitorilor de lectură o lună întreagă dedicată cărților, aducând în fața publicului, prin numeroasele acțiuni culturale, personalități din diverse domenii ale culturii.

Cel mai lung ca întindere în timp și cel mai longeviv din țară, Salonul Anual de Carte prilejuiește întâlniri cu scriitori, editori, lansări și prezentări de carte etc, și prezintă achiziția de carte de la Salonul precedent și până la momentul actual, prin cele mai reprezentative edituri din țară. Pe panouri sunt expuse în jur de 450 de titluri de carte de la 12 edituri reprezentative din țară.

SONY DSC

Desfășurat pe parcursul întregii luni, Salonul Anual de Carte s-a dovedit de fiecare dată interesant și atractiv, un loc unde iubitorii paginilor tipărite s-au întâlnit, au discutat, dezbătând teme importante din domeniul publicisticii și nu numai. De-a lungul celor treizeci și unu de ediții, artele s-au întrepătruns, literatura s-a împletit armonios cu muzica și teatrul, aducând în fața publicului numeroși oameni de cultură dintre care amintim: Eugen Simion, Răzvan Teodorescu, George Pruteanu, Alexandru Mironov, Fănuș Neagu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu, Aura Christi, Simona Popescu, Ligia Naum, Cristina Liberis, Daniela Zeca Buzura, Eveline Păuna, Maria Timuc, Ovidiu Bojor, actori ai Teatrului de Păpuși Gulliver, Doina Lavric Parghel, Maria Răducanu, Alexandra Ușurelu, Emeric Imre, Mircea Rusu, Dorel Vișan, Maia Morgenstern ș.a.

Evenimentul a fost deschis de doamna Elena Balog, manager al Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița, care a adresat mulțumiri reprezentanților Consiliului Ialomița, reprezentanților culturii ialomițene, partenerilor media și tuturor celor care au sprijinit de-a lungul timpului această sărbătoare a cărții.

SONY DSC

Mulțumim pentru prezență domnului Marian Pave l- președinte al Consiliului Județean Ialomița, domnului deputat Ștefan Mușoiu, domnului administrator public Alexandru Potor, domnului Adrian Ionescu – secretar general al Consiliului Județean Ialomița, doamnei Elena Pacală – director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Ialomița.

Potrivit tradiției, prima zi a fost dedicată scriitorilor ialomițeni, publicațiilor și editurilor ialomițene: Star Tipp, Helis, Metamorfosi. Printre invitați amintim pe: Titi Damian cu Muscelenii, vol 1-4, reeditare, carte apărută anul acesta la Editura Editgraph din Buzău, Florentina Loredana Dalian cu Cronică de stână și alte cronici, Editura Helis, 2023; preot Adrian Scărlătescu cu volumul Urziceni în publicații. De la chiaburi la tovarăși, Editura Editgraph, Buzău; Loredana Stan cu volumul de poezii Mirabilis semper, Editura Metamorfosi, 2023; Maria Călin cu Antologia creatorilor locali – Fetești, Editura Metamorfosi, Slobozia, Elena Bolânu – Secretul fericirii puiului meu, Editura Cartea Românească Educațional din Iași, Cling, cling, cling de clopoțel și Ni-no, Ni-no! Cheamă Luca, Miaunica și Grivei, apărute anul acesta la aceeași editură; Elena Pacală – Rețetar: Arta culinară tradițională Roma, volum realizat în cadrul proiectului ”Romii de stepă – o poveste despre trecut și drumuri către modernitate”, Centrul de instruire și consultanță LABOR, 2023; Clementina Tudor – Poftiți la masa strămoșilor noștri!, Iași, Editura Pim, 2023 și Vali Șerban cu volumul Viața e un caiet cu lecții, Editura Siono, 2023.

SONY DSC

SONY DSC

În cadrul Salonului Anual de Carte a avut loc și lansarea revistei Bibliotecii Județene ”Ștefan Bănulescu” Ialomița – Printre cărți, numărul 5, revistă culturală care apare cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița. Semestrial, revista își propune să facă cunoscute cititorilor, prin diversele rubrici, cele mai importante activități ale bibliotecii noastre și nu numai.

Mulțumim celor care s-au alăturat manifestării, partenerilor culturali, partenerilor media, colegilor din bibliotecile publice și școlare și tuturor iubitorilor de lectură!

Nu putem trece prin marea cultură a lumii decât cu o carte în mână. Prin mijlocirea lor strângem în jurul nostru, lucrurile, locurile, oamenii şi vremurile. Izvorul creației sunt cărțile. Dumnezeu ne-a oferit natura, iar minți înalte și inimi adânci au creat cartea din toate tainele Creatorului. De ce iubim cărțile?! Pentru că fiecare dintre noi are nevoie de divin, de suflet, de zâmbet , de vis, de aripi…

Citiți cât mai mult! Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița vă este un prieten permanent și vă așteaptă să vă alăturați evenimentelor cuprinse în programul Salonului Anual de Carte, pe tot parcursul lunii octombrie, pentru a descoperi bogăția culturala insuflată de lectură, deoarece „cărțile pe care le cititm ni se asaza sub tălpi, ridicandu-ne deasupra celorlalți”.

Vali Șerban,

documentarist Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” Ialomița

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved