DESCÂNTECUL

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

DESCÂNTECUL

Credințele și superstițiile despre descântece traversează toată istoria noastră, de la daci până în prezent. În noi, oamenii, a existat întotdeauna dorința de a avea puteri fantastice și de a înclina balanța printr-un mic act de magie.

Chiar după vânătoarea de vrăjitoare din Europa Evului Mediu, legendele și superstițiile au rămas concentrate mai ales în zonele de sud și de răsărit ale continentului.

Lumea veche nu era o lume retrogradă, ci o lume cu un alt program, o lume specială, care nu alerga după schimbare.

Descântecul este un vestigiu care, asemenea celor aflate în pământ, are o valoare inevaluabilă tocmai prin vechimea lui: la strămoșii noștri el este atestat prin mărturia lui Socrate, acum 2500 de ani, existând însă cu mult mai mult timp înainte, din preistorie.

Descântecul este o terapie cu ajutorul cuvântului. Prin descântec, corpurile subtile (formate din subatomi) din câmpul energetic eliberează energia negativă prin reprogramare.

Pentru poporul român, leacurile naturii, descântecele și farmecele au jucat un rol important.

Prin descântec omul se conectează cu elementele naturale, cu cosmosul (Dumnezeu), cu animalele, cu pământul, cu aerul, apa și soarele, cu ajutorul cuvântului. Străbunicii noștri erau conectați cu Pământul (prin muncile lor) fără să fie conștienți.

Bătrânele care fac descântece cu plante rearanjează, de fapt, aceste straturi de corpuri subtile (subatomi) la nivel energetic prin cuvânt, mutând centrul atenției dinspre rău înspre bine.

Descântecul de deochi: în popor, se spune că deochiul este un „furt” de energie, provocat de o privire invidioasă, admirativă sau de laudă.

Descântătoarele, spre deosebire de vrăjitoare, luptau împotriva răului provocat, având sprijinul divin al Maicii Domnului.

Muzeograf,

Mirela Berbecel

 

 

 

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved