De la „Tradiție și modernism” la plafonare

 

Am în mână cartea „Criminalistica-tradiție și modernism ”. Autorii Lazăr Cârjan și Mihai Chiper readuc în actualitate activitatea precursorilor criminalisticii românești, alături de cele mai ilustre nume ale criminalisticii universale și aduc informația de ultimă oră privind noutățile moderne din practica criminalistică.

Sub aceeași deviză („Tradiție și modernism”) își desfășoară activitatea și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița.

Așadar, doar conservă și promovează tradiția. În rest, modernizarea înseamnă plafonare? Aceleași zărzărici, aceiași rapsozi la ei acasă, aceeași zare sub soare și același festival Albeșteanu cu orchestre aduse din alte părți pentru a face „Taraful Bărăganul” să pară orchestră. Asta mi-a dus aminte de un banc de odinioară: Ce este un taraf? Răspuns: Filarmonica Română întoarsă din străinătate.

Cel mai puternic și mai mare ansamblu folcloric din țară (Cindrelul Junii Sibiului), fondat acum 75 de ani de maestrul Ioan Macrea, s-a modernizat ani de-a rândul și acum cu faima sa internațională își omagiază maestrul prin „Festivalul Ioan Macrea”. Ansamblul e tradițional, dar și modern. În componența sa are 18 coriști, 34 dansatori, 9 cercetători pentru valorificarea folclorului și un compartiment economic-administrativ format din inspector, economist, referent, șofer, costumier și operator sunet.

E tradițional, dar e și modern, că nu are regizor tehnic. Ansamblul „Doina Bărăganului”, care e mini-mini, are regizor tehnic. El trebuie să lucreze cu actorii, să coordoneze toate manevrele tehnice implicate în spectacol, adică sunet, lumină, mașiniști, recuziteri, toți îi sunt subordonați. El are în mână un text al spectacolului cu toate indicațiile regizorului, cu tot ce înseamnă plantarea și schimbarea decorurilor, când coboară și se ridică cortina, cheamă actorii de la cabine și le asigură la minut intrarea în scenă. Regizorii tehnici funcționează în teatru, film, teleleviziune. Exact ca la noi, acolo unde, și mai dihai, toată această regie tehnică este atent supravegheată de juristul instituției, care are zeci de procese de soluționat și sute de contracte și licitații de avizat! Ani de-a rândul nu i s-a simțit lipsa. Numai că Dumnezeu lucrează. Fără aceste funcții, s-ar mai angaja la taraf 4 instrumentiști. Dar ăsta e proiectul de management, aprobat și regizat artistic.

Dar să lăsăm ca de aceste manevre să se ocupe cine trebuie. În 1985 se aniversau zece ani iar în 2005 treizeci de ani de la înființarea primului ansamblu folcloric din județ (Floricica) sub îndrumarea maestrului coregraf Mihai Runcan. Și gata!

Mihai a plecat să danseze cu îngerii și a fost uitat. De ce nu trecem de la tradiție la modernitate ca să avem „Memorialul Mihai Runcan”, cum avem la tenis Memorialul „Ioan Pinter”? Un fel de festival omagial cu dansuri simple și autentice. Mihai Runcan poate fi considerat părintele coregrafilor din Ialomița, a zecilor de instructori școliți la Școala Populară de Artă din Slobozia. Dacă în alte județe aceste școli funcționează, la noi, conform tradiției a dispărut, pentru că ne-am modernizat și nu am prins în proiectul pentru evaluare înființarea unei școli populare de artă. Chit că se respingea, dar se încerca. A predat dansuri populare în Danemarca și Suedia, a colaborat și a stat în jurii alături de corifeii dansului popular Theodor Vasilescu, Gheorghe Găman, Tita Sever, Ion Grama, Gheorghe Popescu Județ, Ion Macrea, Ghiță Sfârlogea, Maria Constantinescu, prof. Univ. dr. Gheorghe Oprea sau Ludovic Paceag. A scris cinci culegeri de dansuri din Ialomița și două din zona Vâlcea. Din culegerile lui s-a inspirat folcloristul elvețian Marcel Cellier, iar profesorul Gheorghe Oprea îl citează în bibliografia tezei de doctorat. A folosit în culegerile sale sistemul de notație grafică de dans care și-a dovedit eficiența prin faptul că a devenit instrument de lucru și studiu pentru toți maestri coregrafi din țară. Deviza lui era: „Cine se îmbolnăvește de dans popular, rămâne toată viața bolnav”. Hai, domnule Cătălin Stanciu, să ne îmbolnăvim și noi de la el și măcar să propuneți Consiliului Local Slobozia să aibă și un coregraf post mortem cetățean de onoare. Cât despre Memorialul Mihai Runcan, țineți cont că el a crezut în Dumnezeu fiind fiul preotului Runcan din Giurgeni.

Fără un echilibru între tradiție și modernism, prin perpetuarea plafonării riscăm să ne rătăcim. Atunci când ne pomenim rătăciți în drumul mare căutăm un loc de acasă, unde suntem chemați de un instinct ce ne conduce înainte numai dacă suntem alimentați din rădăcini. Este foarte important ca fiecare din noi să poată împăca valorile timpului cu contemporaneitatea.

Gheorghe Marinel

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved