De la începutul pandemiei, virusul ucigaș a ucis 285 de ialomițeni

 

Pandemia de SARS-Cov-2 declanșată în primăvara anului trecut a dus la decesul a aproximativ 300 de ialomițeni, care și-au găsit sfârșitul din cauza virusului ucigaș. Dan Noel, directorul Direcției de Sănătate Publică Ialomița, este de părere că numărul celor decedați este într-o ușoară scădere, însă nu trebuie lăsată „garda jos.” „Este un virus periculos, care nu trebuie privit cu superficialitate. Oamenii trebuie să mențină toate măsurile de igienă și de siguranță și trebuie să se vaccineze”, a declarat șeful DSP Ialomița.

La nivelul județului nostru, rata incidenței cumulative a COVID-19 la mia de locuitori pentru perioada 9 ianuarie-22 februarie a fost de 1.49, fiind înregistrate 8.180 de cazuri de infectări.

Localitatea Sf. Gheorghe rămâne în scenariul roșu, cu o rată a infectărilor de 6.62/1000 de locuitori, având înregistrate 12 cazuri de persoane care au contactat coronavirusul. Cu o rată crescută a numărului de infectări raportată la numărul de locuitori sunt și comunele Reviga (3.48/1000 locuitori) și Sărățeni (4.30/1000 locuitori), acestea fiind singurele localități din Ialomița aflate încă în scenariul galben.

În ceea ce privește orașele, rata de incidență la Slobozia este de 1.49/1000 de locuitori, în timp ce Fetești a înregistrat o rată a infectărilor de 0.35 la mia de locuitori, Urziceni – 1.15, Amara – 1.01, Căzănești – 0.56, Fierbinți-Târg – 1.31, iar Țăndărei – 1.01 infectări la mia de locuitori. În perioada mai sus amintită, în Ialomița puțin peste jumătate din numărul total de localități nu a înregistrat niciun caz nou de infectare cu coronavirus.

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved