DE LA BRAZDĂ LA CUPTOR

 

Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:

DE LA BRAZDĂ LA CUPTOR

Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va deschide, pe 19 septembrie 2021, expoziţia „De la brazdă la cuptor”, care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând cu lucrul pământului, adică aratul-semănatul, recoltatul-seceratul, treieratul-vânturatul, până la măcinatul la moară, frământatul aluatului şi coacerea pâinii în cuptorul tradițional.

   Expoziţia prezintă ciclul lucrărilor agricole, evoluând în strânsă legătură şi determinare cu succesiunea anotimpurilor, cu lupta repetitivă a ţăranului cu natura, transpusă în obiceiuri și ritualuri menite să asigure finalizarea muncii şi obţinerea recoltei. Până la începutul secolului al XX-lea, agricultura se caracteriza mai mult prin continuitate decât prin evoluţie, perfecţionările aduse metodelor şi uneltelor de lucru având o evoluţie lentă. Sunt expuse uneltele cu care ţăranii lucrau în agricultură, la cultivarea pământului, unelte care s-au perfecţionat de-a lungul timpului – plugul, grapa, sape, plivitori, greble, îmblăcie, seceri, furci şi instalaţii folosite la măcinarea şi depozitarea seminţelor.

Din expoziţia „De la brazdă la cuptor”, de la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia, aflăm că etapele de lucru începeau cu munca pământului, aratul cu plugul, grăpatul cu grapa şi tăvălugul, semănatul cu mâna, seceratul cu seceri din oţel şi coasa, treieratul cu îmblăciul sau tăvălugul şi se încheiau cu vânturatul grâului cu lopeţi speciale sau cu vânturători.
Pentru obţinerea făinii, grâul era măcinat la moară, iar ultima fază în obţinerea pâinii era frământatul aluatului şi coptul la cuptor. Responsabilitate principală a sferei de activitate a femeii, prepararea pâinii, ca şi organizarea actului alimentar, cereau un comportament riguros impus de necesitatea obţinerii unei stări de puritate, asigurată prin: schimbarea cămăşii, spălarea pe mâini, acoperirea capului. Prin modelarea aluatului în diferite forme şi motive, pâinea reprezenta o modalitate de manifestare a artei populare. Preparatele din aluat (pâine, colac), în funcţie de destinaţie, erau utilizate în alimentaţia zilnică sau în alimentaţia de la sărbătorile de peste an, la evenimentele importante din viaţa de familie.

Frământatul aluatului avea şi el o componentă sacră, făcutul pâinii fiind un prag pregătitor al sărbătorii. Acesta începea cu cernutul făinii şi se realiza după reguli stricte: apa folosită trebuia să fie de izvor, neîncepută, utilizarea fermenţilor naturali şi dozajul sării, elemente cu proprietăţi pozitive, aveau menirea de a da viaţă pâinii şi de a-i creşte puterile magice. Fiecare etapă în prepararea pâinii era presărată cu ritualuri şi era însoţită de tot felul de credinţe şi că nimic nu se făcea dacă nu era sfinţit în prealabil.

  O serie de credinţe erau legate şi de arderea cuptorului şi de scoaterea pâinii, care aveau rolul de a mări eficacitatea procesului de obținere a pâinii. O tehnică rituală consta în îndeplinirea unor procedee: stropirea cuptorului cu apă sfinţită, aprinderea focului cu creanga de arminden, rostirea unor formule magice, erau câteva dintre tehnicile menite să contribuie la reuşita procesului final, al obţinerii pâinii. Pe lângă pâine, se preparau şi anumite aluaturi care erau nelipsite din recuzita ceremonială a unor obiceiuri de nuntă sau de înmormântare – colac, colăcei etc.

Simboluri ale vieţii, pâinea şi grâul erau consacrate religios, fiind întâlnite la toate sărbătorile şi evenimentele din viaţa omului. Pe lângă valoarea nutriţională, pâinea era un obiect ritual, ea reprezenta un dar, o jertfă ce viza comunicarea cu divinităţile protectoare. Folosită în ritualuri de separare, pâinea (colacul) era destinată şi comunicării cu strămoşii, mijlocind medierea contactelor între lumea de aici şi cea de dincolo. Prin simbolistica benefică pe care o avea, de bucurie, rodnicie şi puritate, pâinea cumula o energie pozitivă, pe care omul încerca să o obţină.

Muzeograf Stroe Adrian

 

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate