De ce în Monografia Sloboziei domnul Vede nu-l vede pe Glodeanu

Acum șase ani, prin aprilie, pe o bancă în strada Ardealului îl așteptam pe domnul Gheorghe Glodeanu, care plecase la cabinetul domnului arhitect Puiu Vede, situat alături pe strada Al. Odobescu. Mergea ca la un vechi colaborator pentru a-i înmâna o carte. Băi, Marinele, îmi spunea Glodeanu, acest oltean din Gorj, împreună cu Mițurcă și alții au transformat Slobozia în Perla Bărăganului. Odată am poposit și eu, urcând treptele ce duc la acest cabinet al domnului Vede, pentru a-i oferi o carte. Apoi, ne întâlneam întâmplător, ne salutam și ne respectam. De ceva timp nu ne-am mai văzut. Dar iată că a venit momentul când domnul Puiu Vede, acum, când a împlinit 68 de ani (8 iulie La mulți ani!), a ținut să mă „educe” și să-mi transmită prin intermediul ziarului, la care sunt senior editor, că nu trebuia să atac coordonatorul „Monografiei Sloboziei”, afirmând: „Pot spune că pe mine chiar m-au interesat informațiile pe care Gheorghe Marinel le introduce în textul său despre viața culturală a urbei din anii 70-80”.

Excelent! Pe domnul Vede l-au interesat informațiile introduse de mine în monografie, dar pe coordonator nu l-au interesat. De ce nu v-a spus că autograful maestrului Radu Beligan în deschiderea monografiei a fost introdus de mine, la fel datele despre Teatrul Popular? Și dacă spuneți că coordonatorul, cu răbdare și migală a adunat ani de-a rândul date, informații etc., nu putea, fără migală și răbdare să mă contacteze, fiind un depozitar important al vieții culturale și nu numai, venind în Slobozia de la Casa Regiunii București a Creației Populare, exact pe 1 martie 1968, când a luat ființă județul, fiind numit directorul Casei de Cultură? Pentru oraș, pentru cetățeni, îi puneam la dispoziție tot ce am prin sertare, nu mă interesa invidia și dezbinarea lui pornită de la moartea profesorului Costel Petrache, născut în aceeași zi cu el (15 septembrie), pe care l-a trădat cu absența la înmormântare, uitând la câte „dineuri” era prezent la „fabrică”.

Pozele vorbesc. Și asta pentru că fiul lui nu-l mai sponzoriza. Există înregistrarea telefonică din ziua înmormântării.

Spuneți că nu vă împiedică să vă arătați surprinderea, neplăcerea și o oarecare revoltă față de cele publicate în ziar în data de 17 iunie a.c. Nu vă revoltă faptul că omul cu care ați lucrat atâta timp, care vă vizita, Gheorghe Glodeanu, nu este pomenit decât că a fost arestat în 1989? Că a câștigat la CEDO 160 de mii de euro nu e bine să se afle. Nu vă revoltă faptul că în 29 ianuarie 2015 coordonatorul monografiei afirma într-un interviu acordat lui Mădălin Sofronie că „Fără Gheorghe Glodeanu, Slobozia nu ar fi avut parcuri, străzi sau blocuri, fiind primarul care a ridicat orașul din temelii în doar doi ani de mandat”?

Asta nu e istorie, domnule Vede? Asta de ce nu se vede, domnule Vede?

Eu am fost primul prezentator al Festivalului de la Amara și încă două ediții. Coordonatorul, tot din invidie și dușmănie, a dat date lui Octavian Ursulesu, care a scos o carte la a 50-a aniversare, în care spune că primul prezentator al festivalului a fost „un animator cultural” – Gheorghe Marinel. Atât. Ce să facem, unii sunt animatori și alții regizori de talia lui Liviu Ciulei. Fără să mă contacteze, să-i ofer zeci de poze și interviuri cu Dichiseanu, Angela Similea, Doina Spătaru, Luky Marinescu, eram doar un animator iar el un figurant pe la Bârlad. Asta pentru că el își introduce personaje în cărți în funcție de cum îți „citește” bibliotecara sau te „încadrează” fata de la ICSAAP.

S-au împlinit 6 ani de la trecerea în neființă (23 iulie -2015) al lui Gheorghe Glodeanu. În Oltenița, pe strada Tudor Vladimirescu nr. 8 a avut loc o comemorare. Am citit capitolul dumneavoastră din Monografie. Excelent. Dar unde sunt miile de pomi aduși zi și noapte de Glodeanu? Unde este arătată munca lui, acolo pe Unirii, unde dispăreau conductele de canalizare, unde sunt lucrurile bune de care urbea acum duce lipsă, fântânile, noul stadion etc. Nimic, domnule Vede. De ce?

Cât despre spectacole omagiale de ce nu spuneți că coordonatorului îi era „lehamite” să le facă, dar nu spune că el le regiza.

Și eu am scris texte omagiale, am făcut brigăzi artistice, am prezentat parăzile de 1 Mai, 23 august, am recitat în zeci de spectacole. Asta a fost. Asta făceau toți „dizidenții” de azi. Dinescu recita „Grâu păzit de maci” și Caramitru „Mărețul stindard”. Coordonatorul de ce se ascunde de aceste lucruri?

Nu ați înțeles nici care-i „substratul dezacordului dintre domnul Ionel Constantin și coordonatorul adevărat al monografiei”. Adevărat a coordonat! Păi, dacă urmăreați intreviul acordat Antenei Slobozia de către Ionel Constantin, aflați de ce după emisiune coordonatorul îl aștepta la ușa studioului. Pentru că acest profesionist, cu multă experiență în viața culturală a orașului a vrut ca monografia să nu fie, chipurile, „opera”de căpătâi a cuiva care să apără în toate paginile și sus și jos și deasupra pozelor. Eu am făcut, eu am dres. Nu, domnule Vede, e munca tuturor, coordonată de cineva. Și-atât. Vă dau cel mai uzual și simplu exemplu. Doctorandul Ion Vede își prezintă Teza de doctorat intitulată „ Evoluții urbanistice în Slobozia în timpul perioadei moderne”. Coordonatorul lucrării: Prof. dr. arh. Nicolae Lascu. Ce ziceți? Coordonatorul, în afară de copertă mai are numele pe vreo pagină? Nu, domnule Vede. Asta e regula. Dacă ești coordonatorul unui colectiv nu te coordona și pe tine, lasă-i pe alții. Nu trebuie să ai sentimentul înșelător al unicității, iluzia de cabotin și înfumurare, de mitoman și vei descoperi curând că prețioasele bunuri circulă printre oameni. Trebuie să armonizăm omenia și duioșia, inerente sufletului omenesc, cu duritatea și vehemența, necesare actului cultural.

Există o groapă în care am aruncat intențiile și actele pe care nu le recunosc ale mele, pe care le detest și le resping total. Le-am rupt din ființa mea ca un chirurg iscusit și le-am izgonit, drept corpuri străine. Întrebarea naște răspunsul. Dar și răspunsul naște întrebarea. Interesant este că coordonatorul a găsit pe cineva să-i scrie în ziar gândurile. Eu nu am găsit pe nimeni, mi le scriu singur. Nu-mi tremură mâna.

Îmi spuneți, domnule Vede, că v-ar bucura ca „acest subiect să fie dezvoltat într-o viitoare carte de către domnul Gh. Marinel.” Păi, vă puteți bucura, că l-am dezvoltat în perioada 1979 – 2021 editând 14 cărți dintre care două despre doi oameni de cultură, prof. Costel Petrache și coregraful Mihai Runcan. Despre Runcan în monografie puțin, iar despre Petrache, care a înființat și dirijat zeci de coruri, inclusiv cel de Cameră de la Slobozia, niciun rând. Ați aflat de ce.

Ece homo! Să nu uităm. Reacția celuilalt este în funcție nu de intențiile mele, ci de sensul pe care el îl atribuie actului meu. Scuturi și amesteci. Făurești închipuiri de fum. Tai și lipești. Deformezi și reformezi. Și mai știu ceva: când cineva, chiar dacă e din Bora, îți oferă fotografii, înapoiază-le.

Dacă voi mai fi scărmănat, voi reacționa nu la șantaj, ci cu înregistrări și fotografii compromițătoare. Deocamdată, aștept cu luciditate.

Cu aleasă prețuire pentru știrea publicată în mod onest”,

senior editor, Gheorghe Marinel,

membru al UZPR

 


Copyright 2020 - Global Marketing - All Rights Reserved                                                                                   Politica cookie                          Politica de confidentialitate