CSM Fetești a promovat în Liga 3

Duminică, pe Stadionul Municipal din Fetești, s-a disputat returul Barajului de promovare în Liga 3, dintre echipele CSM Fetești si Venus Independenţa.

La adăpostul rezultatului din meciul tur, echipa campioană județeană a județului nostru a practicat un joc de uzură si după un 1-1 echitabil la pauză, la începutul celei de-a doua reprize rămânem în 10 jucători și avem ghinionul să mai primim încă două goluri, însă fără să pericliteze în niciun moment calificarea echipei în Liga 3.

Așadar, în urma celor două rezultate înregistrate, respectiv 4-0 pe terenul echipei campioane a județului Călărași și 1-3 pe terenul nostru, echipa CSM Fetești reușește să obțină promovarea mult dorită în eșalonul trei al fotbalului românesc.

Cu această ocazie, conducerea AJF Ialomiţa felicită echipa CSM Fetești și dorește mult succes tuturor celor implicați în această reușită, aspect care certifică încă odată faptul că la nivelul județului Ialomița există un potențial fotbalistic ridicat!

AJF Ialomița

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved