Cruciada nebunilor

Dan Elias

Cum să nu iei în seamă amenințările rușilor cu privire la folosirea armamentului nuclear? Cum să-ți treacă prin minte că vor renunța la avantajul major pe care îl au în acest domeniu, doar pentru că așa zic biden, boris și ursula? Să-mi explice și mie cineva care este motivul de trebuie să ne dăm și haina de pe noi lui zelenski? Doar pentru că americanii au deschis un cap de pod acolo și nu vor să-l piardă? Ne-am prostit? Am transformat acest război într-o cruciadă a proștilor!?

În mod evident occidentul a pierdut legătura cu realitatea. Dacă nu mă credeți citiți reacțiile celeilalte părți a lumii, căci nu suntem numai noi pe această planetă, și o să simțiți cum crește ura în ei pentru lăcomia și obrăznicia occidentului.

Să nu-mi spuneți că nu trebuie să văd toate astea, că e bine să fiu analfabet functional, se poartă, că o duc confortabil dacă mă las manipulat. Să nu-mi spuneți că minciuna nu este un lucru rău atâta vreme cât slujește luptei împotriva rușilor, căci atunci vă las aici și eu mă mut într-o pădure, printre urși și maimuțe.

Deși în fiecare clipă îmi zic să nu mai scriu despre război, o fac din frică. Da, mi-e frică pentru copiii și nepoții mei. Trump spunea zilele trecute că după tancuri vin bombele nucleare. Chiar ar trebui să luăm în râs o astfel de declarație?

Ești catalogat drept putinist dacă vorbești despre pace! Nu vedeți că am înnebunit! Gata, mă, băieți! V-ați arătat mușchii, dar acum încetați. Nu se poate pentru că au cucerit rușii teritorii? Păi, dacă mai stați mult se vor mai întinde. Și noi ce vom face? O ținem așa langa până moare putin? Spuneam mai devreme că războiul ăsta a devenit o cruciadă a proștilor. Nu! Am greșit! Este cruciada nebunilor!

Am citit de curând și nu mi-a venit să cred! Ambasada ucrainei la București a transmis un comunicat care se vrea un răspuns la criticile aduse legii minorităților; „Cu părere de rău, chiar și în condițiile războiului pe scară largă al federației ruse împotriva Ucrainei, precum și a sprijinului puternic al Ucrainei din partea autorităților și a poporului român, se difuzează mituri cu privire la statul care apără cu prețul vieții cetățenilor săi independența, libertatea și democrația întregii Europe”

Pă bune! Se pare că acolo la ei tupeul și obrăznicia țin loc de rațiune! Cum să te dai apărătorii unor valori pe care nici măcar nu le înțelegi!? Prigoana românilor din Bucovina lui Eminescu este o nerușinare, nu un mit!

Dar sigur! La ordinul stăpânilor ne putem renega până și frații! Ar fi încă o dovadă a ceea ce am ajuns!

 


Copyright 2022 - Ziarul Ialomița - All Rights Reserved